Vă prezint varianta "de bază" a rețetei mele de dovlecei la cuptor. Cu timpul am îmbunătățit-o adăugându-i măsline și cârnațiori afumați, dar este deosebit de gustoasă și așa. Cașul se topește fin împreună cu dovleceii formând o budincă pentru zile de sărbătoare!
Într-un vas yena uns cu ulei punem dovleceii tăiați rondele de 1 cm. Le adăugăm 50 ml de apă, îi acoperim cu capacul și dăm timp de 10-15 minute la cuptor la foc maxim.
După ce s-au topit/muiat dovleceii în cuptor adăugăm în tava oul bătut și cuburi de caș de oaie.
Presărăm cu condimente și lăsăm la cuptor la foc mic timp de 20-30 de minute.
Când s-a făcut oul este gata!
Lăsăm 5 minute să se odihnească și servim!