Chec cu lămâie

Chec cu lămâie

Vă propun un chec extrem de ușor de preparat, foarte economic și pufos! Ingredientele le-am măsurat cu o cană normală de ceai și cu o ceșcuță normală de cafea. Merge perfect cu lapte, cafea sau ceai. E bun pentru dimineață sau pentru cină. Și l-am învățat de la mama mea.

Ingrediente

Faina
1 pahare
eu am folosit o cană normală de ceai
Zahar
1 pahare
tot o cană
Ulei
1 pahare
aici o ceșcuță
Lamaie
1 buc
sucul de la ea
Oua
6 buc
Zahar pudra
3 lingurite
pentru decor

Pasi de urmat

1

Pregătim ingredientele.

2

Separăm albușurile de gălbenușuri.

3

Stoarcem zeama/sucul de la lămâie într-o căniță.

4

Batem spumă albușurile de ou. Eu am folosit un tel.

5

Adăugăm zahărul (în 3-4 ture) peste albușurile bătute, amestecând mereu de jos în sus.

6

La albușurile cu zahăr adăugăm gălbenușurile, pe rând, continuând să amestecăm.

7

Ne-au rămas făina, zeama de la lămâie și uleiul. Toate acestea se adaugă treptat (în 5-6 ture), până se termină. Folosim același tel pentru a încorpora aceste trei ingrediente.

8

Pornim cuptorul la foc mediu (al meu are 3 trepte, eu am pus cam pe la 1,5). Așa arată compoziția finală.


9

Ungem cu puțin ulei o tavă de chec și turnăm aici toată compoziția. Băgăm la cuptor la foc mediu pentru 40-45 minute (se poate verifica dacă e gata după 35 minute prin „testul cu scobitoarea”)

10

Scoatem tava cu chec din cuptor și lăsăm 5 minute să se odihnească (de parcă el ar fi cel obosit :D). Nu vă speriați dacă e puțin moale pe mijloc, acolo unde s-a crăpat.

11

Pentru a-l scoate din tavă, eu am folosit un cuțit cu care am făcut un „contur” între pereților checului și cei ai tăvii, apoi l-am răsturnat pe o hârtie/prosop și imediat l-am întors „în picioare”. L-am ornat cu zahăr pudră.

12

Iată și feliuțele pentru dvs.! Poftă bună!

Arata-ne si noua poza cu ce ti-a iesit, scrie-ne ideile sau intrebarile tale pe grupul nostru de Facebook "Gatim acasa cu LaLena"!

Click aici!

Cantitate: 1 bucata (15-17 felii)
Timp de preparare: 45 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 65 min
Data publicarii:
Colectii: Chec-uri, Dulciuri

S-ar putea sa-ti mai placa

Comentarii

lena
Elena (lena) 24 ian 2012, 18:30

Minunat checul Nina! Trebui sa-l incerc si eu, cred ca este f. pufos si aromat

Nina-Andreea
Nina-Andreea 24 ian 2012, 19:17

Da, e foarte pufos! Așa arăta atunci când l-am făcut cu ouă de casă! Parcă ar fi cu coloranț, dar nu e.

Poza mea pentru reteta: