O rețetă 2 în 1, avem dintr-un foc și friptură și garnitură. Nu este o rețetă complicată și nici nu necesită mult timp, iar produsul final este rumen și gustos.
Curățăm, spălăm și tăiem legumele bucăți mai mari. Puiul îl spălăm, îl curățăm și îl despicăm pe jumătate, după cum se vede în poză. Luăm o tavă mai mare pe care o ungem cu 3 linguri de ulei și așezăm puiul în mijloc, iar pe lângă el legumele.
Presărăm toate condimentele pregătite, peste pui și peste legume.
Acoperim bine tava cu folie de staniol și o introducem în cuptorul preîncălzit pentru 30 de minute.
După acest timp scoatem staniolul, întoarcem puiul invers și îl mai condimentăm puțin și pe spate. Puteți pune și o ceșcuță de vin, pentru gust bun, dacă vă place. Băgăm tava din nou la cuptor, iar când s-a rumenit suficient (după preferință), oprim focul.
POFTĂ BUNĂ !
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.