Fiind foarte încântată că, în sfârşit, am descoperit secretul alegerii unui avocado bine copt, nu mă mai satur să îl încerc în fel şi fel de combinaţii.
Crema asta nu mi-ar fi trecut prin cap, aşa că mă bucur că am descoperit-o. E uşor de făcut, plină de vitamine, iar gustul a fost o surpriză plăcută.
A fost foarte ușor să pregătesc ingredientele.
Se curăță avocado și se scoate sâmburele. Se stropește cu suc de lime pentru a nu oxida.
Se curăță grapefruitul de pielițe.
Într-un robot de bucătărie se mixează avocado cu grapefruit și cu mierea până ajunge o pastă. Eu am folosit tot favoritul meu, Turbo Chef. Îmi place că nu este electric și îl pot folosi și la ore târzii în noapte, când ajung eu să mai pregătesc una-alta.
Se ajustează gustul după plăcerea fiecăruia cu miere sau suc de lime.
Se pune la rece și se servește ornat cu feliuțe de grapefruit.
Abia aștept dimineața să i-l servesc soțului la micul dejun.
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.