Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie

rețeta postată de

Din câte știu, bucătăria tradițională din această parte a țării (Ardeal) a fost foarte influențată de populația de origine maghiară și germană. Ciorbele de aici sunt acrite cu oțet, sare de lămâie sau zeamă de varză și foarte caracteristic pentru această zonă este tarhonul, folosit pentru a da aromă ciorbelor. Sper să vă placă rețeta.

Ingrediente
Ceapă
1 buc
   
Țelină
100 g
   
Păstârnac
1 buc
   
Morcovi
2 buc
   
Ardei gras roșu
1 buc
   
Lobodă
2 buc
(legături)
Ștevie
2 buc
(legături)
Orez
60 g
   
Tarhon
20 g
   
Smântână
150 g
   
Ou
1 buc
   
Făină
1 lingura
   
Oțet
3 linguri
   
Sare
2 linguri
   
Pași de urmat
Pas 1

Curățăm și spălăm bine legumele.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 1
Pas 2

Tăiem ceapa mărunt, iar morcovii, țelina și păstârnacul le dăm pe răzătoare și le punem la fiert. Punem și o lingură de sare.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 2
Pas 3

Punem orezul într-un vas cu apă pentru a-l spăla bine.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 3
Pas 4

La vreo 5 minute de când fierb primele legume, adăugăm și ardeiul gras tocat.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 4
Pas 5

Tăiem loboda și ștevia fâșii subțiri, iar după alte 7 minute de fierbere le adăugăm în ciorbă.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 5
Pas 6

Întră imediat și orezul.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 6
Pas 7

Tot acum punem de asemenea și tarhonul tocat. (Eu am avut uscat, dar dacă aveți verde știu că se opărește înainte de a-l toca.) Se lasă să fiarbă la foc mic, până ce orezul este fiert.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 7
Pas 8

Se amestecă bine smântâna cu oul și cu făina, iar apoi se adaugă peste acest amestec și un polonic de zeamă din ciorbă. Se toarnă cu totul în ciorbă amestecând ușor.

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 8
Pas 9

Se continuă fierberea câteva minute, după care se potrivește gustul cu sare și oțet. Se poate servi fie fierbinte fie rece.

          POFTĂ   BUNĂ!

Ciorbă ardelenească de lobodă și ștevie - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 6 buc (porții)
Timp de preparare:
15 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 40 min