Și să vă arăt ultima rețetă de hummus, preferata soțului meu și chiar a copiilor - hummus cu pesto, este foarte gustos, aromat, colorat și deja l-am făcut de vreo 3-4 ori de la prima încercare. Acum piața este plină de busuioc proaspăt, beneficiați din plin și savurați așa un hummus aromat și gustos.
Bineînțeles recomand să vă faceți un pic mai mult Pesto, îl puteți folosi pentru hummus și în altă zi pentru o Salată Caprese aromată, sau pur și simplu pe pâine cu niște roșii pe lângă. Al meu a ținut foarte bine 1 lună în frigider, împreună cu pasta de Tahini. A fost foarte simplu cu această rețetă de Hummus, repede le combinam și aveam un pate delicios la îndemână.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Fierbeți năutul din timp - am descris detaliat tot procesul aici, și cum îl congelez porții mici pentru hummus.
Sau dacă îl folosiți la conservă, scurgeți bine de zeamă.
Pregătiți Sosul Pesto - aveți aici rețeta completă pe pași.
Nu am avut acum semințe de pin și am folosit nuci caju, a fost foarte bun și așa.
Am făcut Tahini după rețeta sugerată de Tiki și am observat că hummus-ul a fost mult mai aromat și gustos, cel din comerț este ceva mai amar și cu miros mai ciudat. Nu ezitați să-l faceți pentru că este simplu și repede, aveți nevoie doar de susan, ulei și sare.
Vă faceți un borcan mic și aveți 1 lună în frigider rezervă pentru hummus-uri delicioase.
Într-un bol puneți năutul, și restul ingredientelor, mai puțin uleiul de măsline.
Mixați bine cu blenderul vertical.
Dacă mai este nevoie potriviți de sare, lămâie și puțină apă fiartă pentru textură mai cremoasă (dacă este prea dens hummusul).
Treceți hummusul într-un bol, stropiți cu ulei de măsline și opțional puteți unge deasupra cu 1 linguriță de pesto.
Serviți cu pâine, lipie sau legume, orice vă place.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.