Vă spuneam eu înainte că prefer să conservez vișinele la congelator, pentru mine așa este mai simplu și mai repede, dar chestia asta implică un congelator mare, dedicat exclusiv conservelor de legume și fructe. Dacă nu aveți congelator disponibil vă propun rețeta mamei mele, după ea conservam vișinele la borcan de când mă știu și fără nici o problemă. Coșmarul copilăriei mele a fost să culeg câte 10 găleți mari de vișine în fiecare sezon(mă rugam să nu fie așa productivi pomii pitici de vișine ai părinților!) pentru compot, dulceață și conservate natural. Și anume așa conservate simplu, fără zahăr făceam cele mai multe - în primul rând că nu aveam atâta zahăr la cantitățile noastre industriale, și pe de altă parte de dulceață cam eram ghiftuiți...
Mama nu punea zahăr deloc, eu prefer să pun puțin ca să nu fie așa acre vișinele pe urmă. Dar nici într-un caz nu trebuie să puneți aspirină, vișinele au o aciditate atât de mare că nu necesită deloc alt conservant.
Ce făceam noi cu ele iarna - bineînțeles plăcinte și prăjituri, chec-uri, cornulețe fragede, colțunași cu vișine, jele-uri, creme, chișeliță, deci cam orice vă dorește pofta!
În primul rând vă sugerez, dacă cumpărați vișinele, să le alegeți un pic mai mari, ca după fierbere să nu rămână doar coaja din ele.
Dacă așa le aveți din copac, asta e, le faceți cum sunt.
Deci, le spălați bine și scurgeți de apă - dacă cumva observați viermișori le lăsați vreo oră în apă cu sare și ați rezolvat problema. Numai pe urmă să clătiți bine vișinele de sare:)
Eu scot sâmburii cu acul de siguranță, așa vișinele nu se traumatizează și nu se distruge pulpa lor.
Am încercat și diverse aparate, șmecherii dar tot m-am întors la metoda bunicii.
Doar ușor scoateți sâmburele cu vârful mai mic al acului și e gata treaba.
Vișinele curățate le puneți într-un bol, deasupra puteți presăra puțin zahăr și le scuturați sau amestecați foarte atent.
Le lăsați așa 2-3 ore sau chiar peste noapte(la frigider sau la rece), să lase cât mai multă zeamă/suc.
Cam atâta suc au lăsat vișinele mele, poate să fie și mai mult în funcție de soiul de vișine.
Le treceți așa cu totul într-o cratiță sau tuci mare și puneți pe foc.
Când încep să fiarbă, amestecați atent și lăsați la foc mediu pentru 5-10 minute.
Timpul de fierbere sugerez să nu-l măriți - riscați să le faceți terci.
Turnați vișinele fierbinți în borcane uscate și sterilizate(de preferat la cuptor - 30 de minute la 120 de grade).
Închideți ermetic cu capace și lăsați să se răcească bine înainte de depozitare în debara.
Cam asta e tot, stau foarte bine și este metoda testată de ani de zile în familia noastră și nu numai...
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.