Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă

Sunt o gospodină foarte comodă, asta trebuie să recunosc! Îmi place să gătesc mâncăruri bune cu efort cât mai mic și rezultat maxim de bun, iar cu această rețetă de pâine rapidă încă o dată confirm acest lucru. Denumirea pâinii Ciabatta se traduce ca "papuc de casă", deci are o formă mai neuniformă, aplatizată și nu cere mare îndemânare de modelare. Iar după ce am făcut chiflele de burgeri cu mixerul simplu și mic, s-au declanșat multe idei în capul meu de gospodină oportunistă :)

Așa că am luat proporțiile pâinii Ciabatta, apoi am folosit mixerul de mână pentru a face procesul de preparare și frământare mult mai simplu și rapid. Deci, am rămas foarte impresionată de rezultat, și nu doar eu, copiii și soțul efectiv au savurat pâinica proaspătă cu coajă ușor crocantă, miez pufos și foarte aerat. Așa, pe lângă mâncarea noastră de bază am avut o pâinică rapidă, miros de pâine proaspătă în toată casa și asta cu minim efort.

Puteți folosi în compoziție și 1/3 sau 1/2 făină integrală, varianta din poza de mai sus este cu 1/3 făină integrală. Ori o faceți simplu cu făină albă, mai clasică și mai păcătoasă, dar bună tare!

Ingrediente
Făină
300 g
puteți înlocui 1/3 sau 1/2 cu făină integrală
Apă
275 ml
   
Sare
1 lingurita
   
Drojdie uscată
0.5 lingurite
sau 10g drojdie proaspătă
Pași de urmat
Pas 1

Într-un bol mediu puneți făina, sarea și drojdia uscată.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 1
Pas 2

Turnați apa peste acestea.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 2
Pas 3

Și începeți să mixați compoziția cu cârligele de la mixerul de mână. Continuați și insistați timp de 5 minute, până aluatul devine uniform, ceva mai moale și lipicios.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 3
Pas 4

Acum acoperiți bolul cu o folie de plastic și lăsați aluatul să crească la temperatura camerei timp de 2 ore.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 4
Pas 5

După acest timp presărați vreo 2 mâini bune de făină pe masa de bucătărie.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 5
Pas 6

Cu spatula sau lingura vă ajutați să scoateți aluatul din bol pe masa presărată cu făină.

Aluatul este foarte lipicios și până acum nu a avut rost să puneți pâinile pe el.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 6
Pas 7

Peste el mai presărați puțină făină.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 7
Pas 8

Îl tăiați în 2 jumătăți egale.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 8
Pas 9

Acum luați fiecare bucată de aluat și o împăturiți de 3-4 ori în diverse direcții. Făina vă ajută să lucrați ușor cu acest aluat moale și ușor se întinde după modelare.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 9
Pas 10

La ultima împăturire iarăși ușor întindeți aluatul, să-i dați forma aceasta alungită și plată. Mutați pâinica astfel formată în tava de cuptor așternută cu hârtie de copt.

La fel faceți și a 2-a pâine.

Observați că nu trebuie să frământați deloc aluatul și să-l apăsați, doar ușor întindeți, împăturiți și gata.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 10
Pas 11

Lăsați așa pâinicile să crească pe masa din bucătărie timp de 30-40 de minute.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 11
Pas 12

Acum încălziți bine cuptorul la 200 de grade, cu o tavă mică de cuptor la baza lui (eu am folosit o tavă de pizza).

Când puneți pâinea în cuptor, turnați în această tavă încinsă jumătate pahar de apă. Așa vom crea aburi în cuptor și pâinea va avea coajă crocantă și elastică.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 12
Pas 13

După 10 minute scoateți tava cu apă din cuptor și lăsați pâinea să se coacă încă 20-30 de minute, până se rumenește frumos.

Apoi o scoateți și lăsați să se răcorească puțin sub prosop.

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 13
Pas 14

Bineînțeles cea mai bună este caldă, dar la fel de gustoasă va fi și a 2-a zi.

Eu mai congelez una din ele pentru altă dată, dar nu prea mai rămâne la cât de bună este :)

Poftă Bună!

Pâine Ciabatta fără frământare și rapidă - Pas 14

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 600 g (2 pâinici medii)
Timp de preparare:
180 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min