Săptămâna trecută, într-o vizită, am fost serviți cu o budincă delicioasă de dovlecei, imediat copiii și soțul au insistat neapărat s-o fac și pentru site, la cât de bună este chiar ar fi păcat să nu o împărtășesc. Nu am avut răbdare până am primit rețeta, am căutat singură și am improvizat, iar rezultatul ne-a plăcut și mai mult.
Această budincă de dovlecei seamănă mult la gust cu oladiile de dovlecei, sau tocinei de dovlecei, doar că în varianta coaptă la cuptor, mult mai light dar la fel de bună. Recomand să nu o faceți prea înaltă, textura va fi mult mai plăcută, iar coaja coaptă va da un plus de gust per ansamblu, astfel în rețetă am folosit o tavă de 26cm în diametru. Dacă faceți în tavă mai mică sau mai mare, măriți proporțional cantitatea de ingrediente.
Orientativ, de această dimensiune au fost legumele mele.
Bineînțeles, le spălați și curățați.
Dovleceii se trec prin răzătoarea cu găuri mai mari.
Apoi neapărat să-i scurgeți bine de zeamă, pentru aceasta mutați toată compoziția de dovlecei într-un prosop de bucătărie, strângeți bine marginile și presați cât se poate de tare.
Astfel, cu dovlecei bine scurși, budinca va avea o textură mai plăcută și mai puțin apoasă.
Acum mutați dovleceii scurși într-un bol mare, deasupra adăugați morcovul dat prin răzătoarea mare și ceapa tocată mărunt.
Puneți 3 ouă, 3 linguri ulei de măsline, 1 linguriță de sare și puțin piper negru măcinat, amestecați.
Apoi adăugați cașcavalul dat prin răzătoare(cea cu găuri mai mari), amestecați.
La final puneți făina și praf de copt, amestecați bine(cu un tel sau lingură) să nu fie cocoloașe și compoziția să fie cât mai uniformă.
Textura aluatului trebuie să fie ceva mai densă, ca o smântână groasă.
Așterneți tava(aici 26cm) cu hârtie de copt și o ungeți la bază și borduri cu puțin unt moale.
Mutați compoziția pentru budinca de dovlecei în tavă, nivelați.
O coaceți în cuptorul preîncălzit la 200 de grade timp de 45-50 de minute, sau până se rumenește uniform.
Apoi lăsați pe masă, să se răcească în tavă minim 1-2 ore înainte de servire.
După acest timp scoateți atent pereții tăvii(dacă le are detașabile), portionați și serviți.
Este delicioasă caldă, dar și rece.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.