Am ajuns în sfârșit să vă arăt încă o mâncare clasică italiană, Vitello Tonnato, foarte populară în toată lumea și pe bună dreptate. Eu i-am înțeles gustul abia din a 3-a încercare, gătind câteva rețete diferite, deci mă bucur că nu am renunțat după primul eșec. Fiind o mâncare simplă, dar din 2 ingrediente mai deosebite - carnea și sosul, este foarte important să vă ghidați după gusturile proprii, preferințele dvs și disponibilitatea produselor din magazinele locale.
Până la urmă este carne de vițel/mânzat, gătită și feliată subțire, apoi asezonată cu un sos delicios de maioneză cu ton și capere. Nu m-aș fi gândit niciodată că sosul de ton se combină atât de bine cu carnea, că are un gust așa complet și fin.
Nu vă speriați de ingredientele din rețeta de Vitello Tonnato mai deosebite, deja se găsesc cam în orice supermarket (adică fileurile de anșoa și caperele murate). Carnea de vițel poate fi orice bucată - eu am gătit cu rasol alb sau pulpă, asta am găsit în magazinele din apropiere. Ideal ar fi un mușchi de vițel, dar nu renunțați la rețetă dacă nu-l aveți.
Într-o cratiță mare și adâncă puneți carnea, 1 ceapă, morcovii și țelina.
Turnați vinul.
Puteți să-l omiteți dacă nu aveți sau preferați fără el.
Adăugați apă (sau supă de carne, dacă aveți) cât să acopere bine și complet carnea.
Puneți tot aici frunzele de dafin și boabele de piper, apoi dați drumul la foc sub oală.
Când totul începe să fiarbă, acoperiți cu capac, faceți focul mic sub oală și lăsați 2-3 ore.
După ce a fiert carnea, este foarte important s-o lăsați să se răcească complet chiar în apa în care a fiert.
Eu de obicei o fierb seara și las la răcit peste noapte.
Apoi o scot și o șterg cu prosop de hârtie, să se absoarbă cât mai bine lichidul.
Mai lăsați-o 2-3 ore la frigider, acoperită eventual cu folie, așa carnea va fi mai fermă și se va tăia felii subțiri și drepte.
După frigider, luați un cuțit cât mai ascuțit și tăiați felii subțiri de carne.
Le aranjați frumos pe farfurie.
Mie îmi place să le aranjez și în caserole de sticlă cu capac, iar resturile rămase după ce am terminat de tăiat bucata mare de carne, le congelez și folosesc când am nevoie la o salată de boeuf.
Sosul pentru carne se prepară astfel:
- într-un bol puneți 3 gălbenușuri de ouă crude;
- le amestecați cu mixerul și turnați câte puțin 200ml de ulei, până se încorporează complet, ca la maioneza de casă;
- într-un alt bol puneți 2 linguri de capere și 4 fileuri de anșoa sărate;
- apoi, tot aici, adăugați tonul din conservă scurs bine de suc sau ulei;
- luați un blender vertical, cu picior, și mixați foarte bine această compoziție;
- adăugați pasta de pește în maioneza preparată puțin mai înainte, iarăși mixați bine;
- la final obțineți un sos uniform, îl gustați și vedeți dacă trebuie reglat de sare sau eventual puțină zeamă de lămâie.
Mie îmi place mult să-l mai diluez cu puțin iaurt grecesc (2-3 linguri), așa are un gust mai fresh și foarte plăcut.
Puneți acest sos peste feliile de carne.
Deasupra neapărat mai puneți capere murate pentru decor și plus de gust.
Poate fi servit imediat, dar este chiar mai bun după ce stă la frigider puțin.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.