Este o rețetă clasică, puțin improvizată de mine - foarte bună și sănătoasă.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Spălați și curățați ciupercile proaspete. Le scoateți piciorușul (le lăsați într-o farfurie separat) și atent cu un cuțit curățați interiorul ciupercilor.
Piciorușele ciupercilor le tăiați mărunt, carnea de pui o spălați și tăiați cubulețe, apoi curățați ceapa și o tăiați mediu. Turnați puțin ulei într-o tigaie, și puneți la călit împreună ceapa, carnea și piciorușele.
Le lăsați să se rumenească, după care opriți focul și lăsați puțin până se răcoresc.
Dați această compoziție prin mașina de tocat carne, sau le pasați bine cu un blender.
Peste compoziția tocată, adăugați verdeața mărunțită, cașcavalul ras mărunt, sare, piper după gust.
Amestecați bine.
Umpleți ciupercile pregătite cu compoziția anterioară, le ungeți cu maioneză (vor face o crustă rumenă) și le puneți la cuptor.
Le lăsați la cuptor până se rumenesc bine, după care le scoateți.
Sunt bune atât calde cât și reci - sigur vor fi preferatele meniului familiei.
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.