Este un desert foarte gustos, simplu și frumos. Clătitele dulci cu aromă de unt se combină foarte bine cu sosul de ciocolată.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
Preparați clătitele, după rețeta de la aluatul de clătite.
Amestecați bine brânza de vaci cu zahăr, ouă și esență de vanilie.
Într-o tavă pentru cuptor, așterneți o foaie de clătită.
Foile de clătite le puteți tăia în 2 jumătăți ca să fie clătitele mai mici, dacă le vreți mari și groase nu le tăiați în jumătăți. Pe marginea clătitei puneți o lingură de amestec de brânză de vaci.
Rulați clătitele, procedeul de rulare este asemănător cu cel de la sarmale.
Așezați clătitele uniform în tavă, puneți între ele bucățele mici de unt și turnați aproximativ 100 ml de apă sau smântână lichidă.
Acoperiți clătitele cu o altă foaie de clătită și puneți tava la cuptor, aproximativ 30-40 de minute la temperatura maximă.
După ce s-a topit untul bine și s-a pătruns în clătite, scoateți tava de la cuptor.
Pregătiți sosul de ciocolată, amestecați bine 2 linguri de cacao cu 2 linguri de zahăr și 4-5 linguri de lapte, să nu fie cocoloașe. Puneți la foc mic și amestecați continuu până se dizolvă zahărul și începe să fiarbă, stingeți focul.
Clătitele se servesc fierbinți/calde cu sos deasupra, sau fără (pentru mămici care alăptează sau copii mici).
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.