Este un lucru stabilit și verificat la noi în familie - copiii adoră șnițelele de pui, de câte ori nu știu ce să le mai gătesc, niște șnițele rapide mă scapă de întrebare. Mai nou, avem concurenți serioși pentru șnițele și anume acești nuggets de pui sau chicken nuggets, de mare succes la toată lumea, dar mai ales la copii. De fiecare dată le savurează cu mare plăcere și fără comentarii.
Nuggets-urile de pui clasice se prăjesc în ulei, dar bineînțeles că puteți să faceți și varianta de chicken nuggets la cuptor. Eu le-am încercat pe ambele și am observat că cei la cuptor sunt mai sănătoși, dar ies ceva mai uscăcioși. Chicken nuggets prăjiți în tigaie sunt mult mai crocanți la exterior și fragezi înăuntru, sunt preferații noștri, chiar dacă nu și cei mai sănătoși.
Apropo am încercat varianta de chicken nuggets low-carb - am înlocuit făina simplă cu cea de nuci și am folosit pesmet low-carb cumpărat. Le-am prăjit în unt ghee și au fost fantastic de bune.
Tăiați pieptul de pui felii de aproximativ 1cm grosime.
Observați că îl tai pe lat, să fie bucățile scurte și ceva mai rotunde.
Puneți bucățile de piept într-un bol, adăugați usturoiul pisat, sarea și piperul(eventual și alte mirodenii preferate).
Amestecați bine cu mâinile, toate bucățile de pui să fie acoperite de mirodenii.
Recomand să lăsați puțin carnea la marinat, măcar o jumătate de oră la temperatura camerei, sau acoperită cu folie câteva ore la frigider.
Într-o farfurie adâncă bateți ouăle cu puțină sare și 3 linguri de ulei.
Pe o altă farfurie mare puneți pesmetul.
Dacă faceți nuggets de pui la cuptor, neapărat recomand să amestecați pesmetul cu parmezan(sau alt cașcaval tare) ras. Acesta ajută să se formeze mai repede o crustă crocantă pe nuggets-uri și nu se usucă prea repede în cuptor.
Și a treia farfurie va fi cea de făină.
Deci înainte efectiv să vă apucați de făcut nuggets trebuie să aveți o farfurie cu făină, una cu ouă bătute și alta cu pesmet.
Fiecare bucățică de pui o treceți mai întâi prin făină.
Apoi prin ouă.
Și la final prin pesmet.
În varianta de nuggets la cuptor, așterneți tava de cuptor cu hârtie de copt și aranjați pe ea bucățile de carne pregătite anterior.
Puneți în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, de preferat cu ventilație, să se rumenească mai repede.
Lăsați în cuptor până se rumenesc, dar aveți grijă să nu le uscați prea mult.
Observați că vor fi mai rumeni dedesubt, este suficient și așa.
Sau rumeniți bucățile de pui în tigaie, așa cum faceți la șnițelele clasice - în ulei încins, rumeniți bine pe ambele părți.
După prăjire le scoateți pe farfuria așternută cu șervețele de hârtie, să absoarbă excesul de ulei.
Așa arată chicken nuggets la cuptor.
Și acestea sunt cele la tigaie.
Ambele variante le serviți cu sosul preferat și cu o salată frumoasă de legume pe lângă.
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.