Astăzi vă propun să încercați combinația de arome din Pesto Rosso, adică un pesto roșu, fratele sosului Pesto Genovese, cel verde. Este extraordinar la gust și aromă, ceva mai domol decât pesto verde și parcă un pic mai complet. Noi îl iubim în sandwich-uri, lipii, pizza, paste, bruschete sau chiar simplu pe pâine.
Mi-a stat în cap acest Pesto Rosso de când l-am gustat în Italia anul trecut, am zis să caut o rețetă simplă, dar cât se poate de autentică. Eu cred că am găsit-o, după câteva teste și ajustări mi se pare cea mai bună combinație pentru pesto roșu, în plus puteți adapta rețeta la varianta vegană dacă nu folosiți parmesan.
Anume pentru acest Pesto Rosso mi-am propus să prepar în sezonul de vară mai multe borcane cu roșii uscate în ulei din producție proprie, ar fi mult mai ieftin dar și mai sănătos.
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.
PREGĂTIȚI INGREDIENTELE pentru rețetă.
Mie îmi place să folosesc anume caju crud în sosul Pesto, pentru că-i oferă o textură cremoasă deosebită.
Puneți-le pe toate într-un blender.
Mixați și blendați bine, dacă sosul are structură mai densă și se amestecă greu, mai adăugați puțin ulei de măsline în el.
Continuați până obțineți o consistență uniformă și fină.
Îl puteți folosi și servi imediat, sau îl păstrați într-un borcan la frigider și timp de 1-2 săptămâni folosiți la nevoie.
Neapărat, pentru conservare și păstrare mai bună, să fie întotdeauna acoperit la suprafață cu un strat subțire de ulei de măsline.
Savurați mai întâi simplu pe pâine și apoi sunt sigură că veți găsi ce să faceți cu el!
Poftă Bună!
Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.