Pepene verde murat (la butoi)

Pepene verde murat (la butoi)

La mine acasă se mai numesc "harbuji murați", sunt cele mai delicioase murături și preferate de toată lumea. Am încercat să fac pepenii murați în diverse condiții și metode, și la balcon și la beci, și cu miere și fără - concluzia este să nu complicați lucrurile și să urmați niște pași simpli dar importanți.

Anul acesta am avut roadă proprie în grădină, foarte bună și am reușit în august să punem la murat pepeni, acum în septembrie deja am gustat jumate de butoi :) Taman bine de făcut niște poze și la toți pașii rețetei, mă chinui de câțiva ani să prind tot procesul și nu apucam să completez rețeta. Țineam neapărat să vă arăt toate aspectele și specificațiile, așa că a devenit rețeta pe care am "vânat-o" cel mai mult, vreo 5 ani...

Dacă nu reușiți anul ăsta să-i faceți, neapărat vă pregătiți pentru sezonul viitor - căutați semințe de pepeni potriviți, nu-i lăsați să se coacă prea tare(anume ăștia pt murat) și găsiți un beci în care să se mureze măcar 1.5-2 luni.

Ingrediente

Pepeni verzi mici
10 kg
cantitățile sunt aproximative
Sare
2 pahare
pahar de 250ml
Zahăr
1 pahar
   
Apă
10 l
   
Verdețuri/mirodenii
500 g
frunze de vișin, hrean, coacăze și viță de vie
Mere de vară mai verzi
3 kg
opțional

Pași de urmat

Pas 1

Primul și cel mai important pas - să alegeți pepenii potriviți.

Trebuie să fie pepeni mici, diverse soiuri și de preferat nu foarte copți, veți vedea în pasul 10 de mai jos și de ce.

Deci, ca să aveți la sigur pepeni buni, trebuie să vă asigurați și puneți diverse soiuri.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 1
Pas 2

Pregătiți butoiul, spălați pepenii, merele și verdeața.

La fundul butoiului puneți o parte din frunze și începeți să aranjați cât mai bine pepenii.

În găurile care rămân puteți adăuga mere de vară mai verzi, sunt și ele delicioase murate.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 2
Pas 3

Aici butoiul aranjat până la mijloc - observați merele și pepenii cum vin.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 3
Pas 4

La fel continuați până se umple butoiul.

Aici am pus unul de 100litri.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 4
Pas 5

Nu uitați să puneți verdeața printre pepeni și neapărat deasupra un strat generos de frunze de viță de vie - ca să nu facă "floare" deasupra când deschideți butoiul și nu mai este închis ermetic.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 5
Pas 6

Acum preparăm saramura - la 10 litri de apă se adaugă 2 pahare de sare și 1 pahar de zahăr, amestecați bine până se dizolvă și turnați în butoi.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 6
Pas 7

Repetă procedura de mai sus până umpleți butoiul cu saramură - s-ar putea să vă trebuiască cam 40-50 litri de apă, depinde cât de bine ați umplut butoiul și mărimea acestuia.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 7
Pas 8

Închideți ermetic și îl lăsați în beci aproximativ 1.5-2 luni.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 8
Pas 9

Așa arată după 2 luni, pepenii își schimbă culoarea și se mai înmoaie puțin.

Pe parcurs ce luați din ei ar fi bine să improvizați o presă ca să fie în saramură.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 9
Pas 10

Am observat că pepenii cu coaja mai groasă(cei albi) s-au murat mai încet în schimb au fost perfecți la textură. Ceilalți s-au murat mai repede dar au scăzut mult din miez pentru că au fost mai copți.

La gust nu este nici o diferență majoră, dar v-ar plăcea cred că să mâncați și miez de pepene, nu doar coaja. Anul trecut am avut pepeni foarte copți și a fost tot mijlocul gol după ce s-au murat.

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 10
Pas 11

Și aici o poză pentru cei pofticioși, absolut un deliciu - garnitura perfectă la orice mâncare care necesită murături - carne, orez, cartofi, etc.

Poftă Bună!

Pepene verde murat (la butoi) - Pas 11

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 50 kg
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: dificil
Timp total de pregătire: 60 min
Data publicării:
Notă: 5 (2 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 18

NergisEkin686
Nergis Ekin (NergisEkin686) 13 Feb 2017, 22:43

Aici nu este hrean şi coacane...ce putem folosi in lok?

lena
Elena (lena) 19 Jan 2015, 17:19

Eu pitrocesc numai varza.

Cu muraturile mai sarate ... poate le puneti 2-3 zile undeva mai la cald, sa fermenteze mai bine.

ina28
ina28 18 Jan 2015, 20:12

Mai am o întrebare, varza murată la butoi, roșiile la butoi și castraveții la butoi se pitrocesc sau nu.

olga.nika
Olga (olga.nika) 23 Nov 2014, 12:18

Deja mi s-au si inmuiat de tot.. si i-am aruncat :( Am mincat doar vreo doi.. dupa ce am deschis butoiul tare repede s-au inmuiat.. Am citit ca nu se poate de pus apa cu clor de la robinet.. si mai trebuie si pitrociti.. Sa fie asta motivul..?

lena
Elena (lena) Olga (olga.nika) 24 Nov 2014, 13:58

Intr-un an s-au facut si la mine asa, le-am pus apa de la robinet si le-am tinut in casa, in debara - unde nu era temeperatura ca in beci.

Dupa ce deschideti butoiul trebuie mancati in maxim 1 luna si tinuti la rece neaparat. Nu tin la fel de mult ca varza murata.

olga.nika
Olga (olga.nika) 11 Nov 2014, 15:39

Buna Lena! am pus si eu harbuji dupa receta ta. Ieri i-am deshis.. Sunt buni, dar putin cam acri dupa gustul nostru.. I-am lasat fara o saptamina doua luni.. Cred ca trebuia sa-i deschidem mai devreme, fiindca la noi sunt harbujii cam marunti. Multumim de receta!

Nota mea pentru rețetă:
monicavdinu
monicavdinu 23 Oct 2014, 21:52

Pepenii trebuiesc intepati cu lama cutitului? sau pot fi pusi si asa?

lena
Elena (lena) monicavdinu 24 Oct 2014, 20:24

Eu nu-i intep.

nik-d20
nik-d20 09 Oct 2013, 10:28

Buna. Spune-mi te rog daca saramura trebuie fiarta? la unele retete vad ca se fierbe. care e mai ok si ce rol are fierberea/nefierberea saramurii. E primul an cand as vrea sa pun si eu si nu ma pot hotara la o reteta. Multumesc pentru ajutor.
 

lena
Elena (lena) nik-d20 09 Oct 2013, 10:58

Intradevar unele retete spun ca trebuie fiarta saramura, asa am mai facut si eu de vreo 2 ori.

Dar de ceva timp apa pentru muraturile clasice nu o mai fierb, adica cele care le fac la butoi, nu la borcane.

Aici la fel, nu am fiert-o. Daca ai beci, incearca fara grija reteta, pepenii ies deliciosi.

salomeea
salomeea 01 Oct 2013, 01:13

Lena, multumesc ptr sfat. Eu ma gindesc sa tai harbuzul feliii si sa-l murez in borcan....borcanul il voi tine in frigider, sper sa-mi iasa......voi reveni cu detaliii.

salas
salas 30 Sep 2013, 14:47

Salut. Spune-mi te rog daca trebuie frunze sau radacina de hrean?

lena
Elena (lena) salas 30 Sep 2013, 14:48

Aici am pus frunze, dar este foarte buna si radacina.

salomeea
salomeea 29 Sep 2013, 00:32

Vai Lena mi-ai facut o pofta nebuna de "harbuz murat", sunt ani buni de cind nu am mai mincat din aceasta bunatate.....ce sa -i faci asta e pretul pe care il platim atunci cind suntem departe de casa .....Lena, cum crezi daca as pune harbuz la murat in borcan s-ar primi? si cam care ar fi proportiile:sare/apa? Multumesc.

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) salomeea 29 Sep 2013, 10:14

Cred ca merge si la borcan, dar nu stiu daca procesul de fermentare este acelasi ca si la  harbuzul intreg, netaiat. Urmatoarea provocare este sa fac harbuzul la borcan, dar mai dureaza, sa stiu la sigur ca iese.

Sarea si apa sunt la fel, numa sa ai un loc racoros unde sa se mureze in voie.

Arată toate comentariile