Zabaione sau cum i se spune la mama lui in Italia - Zabaglione, este un desert clasic, foarte popular poate si din cauza ca este foarte simplu de preparat, dar si din cauza gustului fin de vin combinat cu textura pufoasa a cremei. Din start va atentionez ca este un desert destinat adultilor, minunat pentru o cina romantica in doi, sau pentru a delecta niste musafiri cu ceva interesant. Are gust si aroma intensa de vin, din aceasta cauza eu fac varianta de Zabaione mai light, cu jumatate din cantitatea de vin de mai jos. La fel as recomanda de servit in portii mici si combinat cu fructe, sa-l faca mai fresh si usor.
Mai mult, eu m-am ambitionat sa fac anume o varianta mai low-carb, fara zaharul clasic(am pus indulcitor) si am inlocuit vinul alb demidulce cu o Feteasca Regala alba de la Crama Ceptura. A iesit la fel de bun si fara nici o remuscare pentru silueta. L-as mai combina cu cateva linguri de Mascarpone, pentru a mai neutraliza gustul de vin, dar aici va orientati dupa gust - sotul meu a refuzat combinatia, mi-a zis ca-i place asa simplu.
Metode de preparare la Zabaglione sunt cateva, dar ideea de baza este sa bateti bine galbenusurile spuma apoi sa le preparati termic pe baie de aburi. In varianta clasica se foloseste vin alb demidulce Marsala sau Prosecco, dar puteti sa-l inlocuiti cu orice alt vin alb preferati, sau un vin spumant la indemana. Am incercat sa-l fac simplu cu vanilie, dar parca varianta cu scortisoara mi-a placut mai mult - testati si alegeti cum va place mai mult.
Din acest desert de baza puteti varia diverse alte creme si deserturi - inghetata cu zabaglione, crema pentru tort, deserturi la pahar combinate cu alte creme, jeleu, etc.