În sezonul rece, salata de murături asortate este cea mai bună soluție și e foarte potrivită ca o garnitură sănătoasă la multe mâncăruri cu carne, cartofi, orez, hrișcă, etc. Aici puteți combina toate murăturile pregătite în sezonul cald, fie ele cu saramură sau oțet, vă bucurați cât de harnici ați fost și ce bine vă prind acum. Eu pregătesc această salată de murături așa cum o făcea mama de când mă știu, ingredientul principal este varza murată (murată simplă sau murată tocată) și neapărat ceapa călită, asta ar fi ingredientul meu secret și de lovitură.
În rest adăugați tot ce aveți în debara sau frigider, veți observa mai jos și pe ce murături merg eu iarna, aș zice că sunt nelipsite în fiecare sezon în bucătăria mea. Sunt pline de culoare, probiotice, vitamine, foarte fresh, crocante - voi da link la fiecare pas spre rețeta specificată și în sezonul următor să nu le ratați!
Cantitățile la ingrediente sunt orientative, vă reglați proporția de anumite murături după gust și posibilități. Acasă mama făcea salata numai cu varză murată dacă nu avea din alte legume, deci așa cum am spus mai sus, este ingredientul cheie.
În primul rând căliți în ulei o jumătate de ceapă albă tăiată julienne. Când se rumenește închideți focul și lăsați puțin să se răcorească, până pregătim celelalte ingrediente pentru salată.
Într-un bol mare de salată puneți varza murată - dacă o aveți deja murată tocată, doar o scurgeți puțin de zeamă. Dacă aveți varza murată întreagă, o tocați mărunt, scurgeți de zeamă și puneți în bol.
Peste varză adăugați castraveții murați, tăiați rondele.
Eu folosesc de cele mai multe ori Rețeta de Castraveți în saramură la borcan.
Dar puteți folosi și orice castraveți în oțet vă plac, sau aveți.
Apoi puneți gogoșarii tăiați feliuțe subțiri, și conopida în oțet, dacă le aveți împreună.
Eu folosesc de obicei Gogoșarii în oțet, la rece.
Și apoi adăugați gogonelele tăiate felii mici.
Eu folosesc Gogonele murate cu verdeață, rețeta genială și nu o ratați!
Acum pun ceapa murată, o puteți omite dacă nu aveți. La fel puteți adăuga morcovi marinați după această rețetă, și ciuperci marinate în casă.
Turnați peste toate legumele ceapa călită împreună cu uleiul.
Puneți și o jumătate de ceapă tocată crudă, sau praz crud tăiat rondele.
Presărați deasupra și puțin piper negru măcinat (de sare veți regla după amestecarea salatei).
Cu 2 furculițe amestecați atent toate ingredientele.
Gustați și potriviți de sare dacă e nevoie, fiind salată de murături cam nu ar fi nevoie. Dar vedeți după gustul dvs.
Se potrivește minunat aici mărarul verde, am gustat într-un restaurant și mi s-a părut genial împreună cu murăturile.
În plus puteți adăuga roșii uscate în ulei de măsline, sau 1-2 linguri din Salata de legume pentru iarnă.
Dau lovitura de obicei cu această salată - soțul meu și copiii o adoră. O puteți combina ca garnitură cu orice grătar, cartofi, pilaf-uri, hrișcă, fasole, etc.
În plus, observați aici murăturile mele preferate, vă ghidați după aceste rețete în vară și vă asigur că sunt minunate!
Poftă Bună!
Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.
Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.