Acum 2 luni în urmă, trecând pe lângă măcelărie, am observat în vitrină o bucată mare și frumoasă de slănină. Imediat m-au lovit poftele și amintirile - acasă la mama, slănina sărată era cea mai importantă conservă din beci, zeci de borcane se consumau pe an. Am făcut și eu repede, exact ca la mama, pot să vă zic sincer - gusturile simple și de bază trebuie păstrate și valorificate, chiar dacă le explorăm în continuare pe cele noi și moderne.
Acasă, dacă mergeam la câmp sau cu cireada, la culesul strugurilor, cel mai la îndemână prânz era aceasta slănină tăiată bucățele mici, cu usturoi și pâine de casă. Orice treabă de gospodărie (adus lemne, grâu, reparații, etc.) se rezolva cu un mohorici de rachiu și gustare de slănină. Iar dacă veneam de undeva și mama nu apuca să gătească o mâncare mai serioasă, slănina cu pâine, ouăle, cartofii sau mămăliga cu jumări erau la putere.
Bunica de la Ucraina rezolva orice problemă cu o bucată de Salo, alimentul suprem în bucătăria de acolo, pe jumări se făcea ciorbă, colțunașii, cartofii, hrișca... uleiul îl folosea doar când veneam noi în vizită, cei din Moldova :)