Clatite rusesti cu gris

Clatite rusesti cu gris

Acum o saptamana in urma eram de parerea ca "ce mai pot descoperi nou la clatite.... clasice, simple - bune dar parca o mancare de rutina.." Pana nu am fost servita cu niste clatite rusesti, absolut fantastice, minunate - si am zis ca la capitolul clatite am ce sa va mai aduc nou si interesant.

Din pacate reteta a fost din categoria - toate sunt la ochi - asa ca le-am facut de vreo 3-4 ori pana am ajuns la ecuatia corecta, literara - asa ca sa le puteti face si voi fara mare bataie de cap.

Stiti ca rusii au o saptamana pe an, inainte de post, cand toata lumea mananca tone de clatite - "Blini" asa le spun, si sarbatoarea se numeste "Maslenitza". Si ei nu le fac asa simple, subtirele - fiecare gospodina are reteta ei secreta si micile tips-uri ca sa iasa clatitele bune, fragede, cu gaurele, unse bine... etc.

Deci o prima reteta pe care merita s-o incercati - clatitele sunt moi, fragede, aromate - copilul meu tot fugea la bucatarie si nu ma lasa la primele 10 clatite sa mai adun si eu ceva de poze - ce sa mai zic de taica-su...:)

Ingrediente

Lapte de vaca
750 ml
Gris
30 g
Unt
50 g
Sare
0.5 lingurite
Zahar
1 lingurita
Oua
4 buc
Faina alba calitate superioara
125 g
Praf de copt
0.5 lingurite
Ulei de floarea soarelui
1 lingura
Apa minerala
150 ml
sau apa clocotita fierbinte - asa parca mi s-au parut si mai bune/fragede
Arome
0.5 lingurite
Puteti folosi vanilia, scortisoara, rom, etc - orice va place.

Pasi de urmat

Pas 1

In primul rand se fierbe grisul cu lapte astfel:

Se pune 500 ml de lapte la fiert - cand incepe sa fiarba, adaugati "in ploaie" grisul, amestecand continuu cu un tel, sa nu fie cocoloase. Faceti focul mic si lasati sa fiarba incet 5 minute - amestecati periodic.

Clatite rusesti cu gris - Pas 1
Pas 2

Dupa acele 5 minute stingeti focul, adaugati untul si lasati toata treaba asta sa se racoreasca, topeasca, umfle - 30 de minute.

Clatite rusesti cu gris - Pas 2
Pas 3

Apoi turnati acest amestec intr-un bol in care veti face aluatul de clatite, adaugati o aroma, sare si zahar - amestecati bine.

Clatite rusesti cu gris - Pas 3
Pas 4

Turnati restul de 250 ml lapte, amestecati.

Clatite rusesti cu gris - Pas 4
Pas 5

In continuare adaugati ouale, amestecati bine cu telul sa le incorporati - puteti folosi si mixerul.

Clatite rusesti cu gris - Pas 5
Pas 6

Adaugati faina si praful de copt - mixati bine.

Clatite rusesti cu gris - Pas 6
Pas 7

O lingura de ulei, amestecati.

Clatite rusesti cu gris - Pas 7
Pas 8

Si chiar inainte sa va apucati sa le coaceti adaugati apa minerala sau apa fiarta clocotita, fierbinte.

Clatite rusesti cu gris - Pas 8
Pas 9

Infierbantati bine tigaia pt clatite - turnati putin ulei si ca sa scoateti excesul de ulei stergeti putin tigaia cu un servetel de hartie. Tigaia va fi unsa exact cum trebuie pt clatite.

Clatite rusesti cu gris - Pas 9
Pas 10

Turnati aproximatv un polonic de aluat, lasati sa se coaca la foc mediu - cand observati marginile rumene luati o scobitoare si treceti usor cu ea prin marginea clatitei ca s-o desprindeti de tigaie.

Clatite rusesti cu gris - Pas 10
Pas 11

Usor apucati cu degetele sau cu o paleta si intoarceti clatita pe cealalta parte - mai lasati 5-10 secunde.

Clatite rusesti cu gris - Pas 11
Pas 12

O rasturnati apoi pe o farfurie plata si vedeti in continuare cum le aranjati.

Clatite rusesti cu gris - Pas 12
Pas 13

Fiindca clatitele ies fragede si moi din prima nu mai este obligatoriu sa le claditi una peste alta sa se inmoaie si sa se opareasca. Eu imediat ce le scot din tigaie le aranjez frumos pt servire.

Deci - clatita scoasa o indoiti in jumatate.

Clatite rusesti cu gris - Pas 13
Pas 14

Apoi inca in jumatate.

Clatite rusesti cu gris - Pas 14
Pas 15

Si optional iar in jumate.

Clatite rusesti cu gris - Pas 15
Pas 16

Si... uitati cum fuge de pe farfurie - de obicei se mai alinta sa i-o dau eu, aici repede le inhatza de pe farfurie si fugea.

Clatite rusesti cu gris - Pas 16
Pas 17

Am prins-o in "flagrant" :)

Clatite rusesti cu gris - Pas 17
Pas 18

Daca le formati ca la pasul 14, le puteti servi in asa mod - pe langa orice umplutura preferata - miere, gem, dulceata, etc.

Clatite rusesti cu gris - Pas 18
Pas 19

Daca le dati forma ca la pasul 15, atunci le puteti servi asa - mai decorativ pe un platou mai mare cu umpluturi pe langa.

Vi le recomand cu incredere, chiar merita incercate.

Pofta Buna!

Clatite rusesti cu gris - Pas 19

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 15 buc (depinde cat de groase le turnati)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 45 min
Data publicarii:
Nota: 5 (10 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 31

Roxana
Roxana 23 Oct 2020, 17:04

Avand in vedere ca iubesc clatitele ( cele simple ), dar si grisul cu lapte, am hotarat sa incerc aceasta reteta. Am urmat pasii intocmai descrisi de Lena si rezultatul a fost impecabil: 16 clatite perfecte servite cu gem sau gem si smantana! Ramane, totusi, ca pe viitor, sa aleg variantele separate: clatite sau gris cu lapte. Multumim pentru reteta! Mult spor in continuare! Un weekend cu mult soare! 

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Anisoara89
Ana Cozonac (Anisoara89) 24 Feb 2020, 15:10

Le-am mai repetat azi, dupa cererea fiului si soțului.  De data asta am prins mai multa experiență si le-am putut întoarce cu spatula si cu mâinile. In plus le-am facut mult mai subțiri,  căci mi-au ieșit 22 clătite.  Dintre care numai 2 le-am rupt, iar 2 mîncate in timp ce le făceam de băiețelul meu. 😉

Multumesc Lena pt rețetă! 😘😘😘

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) Ana Cozonac (Anisoara89) 25 Feb 2020, 14:19

Super, sa va fie de bine!😘😘😘

RaphaelCozonac256
Raphael Cozonac (RaphaelCozonac256) 14 Feb 2020, 21:15

Le-am incercat azi, superbe... ft fragede, aromate si gustoase! Cam greu de intors la cat sint de moi, dar cu 2 farfurii suplimentare am reusit fara sa-mi ard degetele 😉 o intorceam direct pe o farfurie dupa ce se cocea pe o parte,si pina a doua se cocea pe prima parte, cea de pe farfurie se racorea si o puneam apoi pe partea a doua 😏... si tot asa 

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
dir
dir 05 Oct 2016, 20:41

Clatitele acestea sunt foarte bune, dar mi s-au parut greu de copt. Eu fac clatite o data sau de doua ori pe an, nu sunt foarte experimentata la asa ceva. Se intorc greu pentru ca sunt foarte moi si fragile, nu am reusit cu spatula si mi-am cam fript degetele. Cu ceva mai multa faina, ar fi fost probabil mai usor, dar nu ar mai fi iesit asa subtiri; nu am adaugat. N-a ramas nici una pentru mai tarziu, dar mi-au pus rabdarea la incercare. Nu sunt sigura ca le voi repeta, dar poate ca totusi...

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) dir 06 Oct 2016, 13:25

Ai dreptate :) Mai este o solutie, nu te grabi sa le intorci, se tin mai bine daca le tii mai mult la foc mediu, sa nu le arda prea repede dedesubt. Aceeasi chestie am si eu dar merita efortul si pe urma mai capeti si ceva indemanare :)

dir
dir Elena (lena) 07 Oct 2016, 09:52

Am o matusa mai in varsta, pasionata de gatit si care nu foloseste internetul. Trebuie sa le mai fac cel putin o data ca sa-i prezint si clatitele rusesti. Ultima reteta pe care i-am dat-o a fost cea de dovlecei marinati; si-a facut 12 borcane din recolta proprie si este foarte incantata.

Mi-am exprimat impresiile (cu lamentarile de rigoare) ca sa stie si altii la ce sa se astepte. Citesc prin comentarii inainte sa fac o reteta, ca sa-mi formez o impresie. Te pup si multumesc inca o data! 

tiki
tiki 05 Nov 2013, 20:47

In aceasta primavara,cam prin aprilie-mai am descoperit acest site si tin minte ca aceasta a fost prima reteta care am facut-o si, Lena,trecand examenul cu brio (eu am fost cadru didactic), ti-am ramas fidela. Acuma numai am vazut ca nu am postat aceste clatite. Tare mult mi-au placut ,moi,aromate, pufoase si le-am mancat ca atare,fara nimic asa de bune au fost. Multumesc din nou.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Katrin
Katrin 28 Jul 2013, 22:07

Am facut si eu aceste clatite.... era rand la tigaie :) Abia de mi-au lasat cateva sa fac si eu o pozica. Multumesc Lena de reteta !!!!

Poza mea pentru reteta:
adrianamo
adrianamo 08 Feb 2012, 18:51

Am facut clatitele astazi,sant foarte bune,fragede si pufoase si nu se usuca insa....tare greu le-am mai copt.De fragede ce erau se rupeau la intors.Am mai bibilit aluatul,dar cand am terminat am zis ca nu mai fac..doar daca le prajeste altcineva..:)) ca de mancaaat..repejor si cu pofta s-au gatat.Am pus o lingurita de zahar in plus in compozitie si le-am mancat cu sirop de visine si/sau de caise si/sau miere.Delicioase!

Nota mea pentru reteta:
Karen
Karen 09 May 2011, 12:57

Cred ca sunt delicioase!cu siguranta o sa-i fac si eu o surpriza sotului.de minunea ta ce sa mai zic...o dulceata de fata!sa fie sanatoasa si sa va bucurati de ea

Nota mea pentru reteta:
igorbt
Igor Butuc (igorbt) 08 May 2011, 21:40

Nu stiu daca o sa poata sa faca cineva aceasta reteta exact exact, pt ca n-o sa poata reproduce pasii 16 si 17. 

Nota mea pentru reteta:
Lavi
Lavi 08 May 2011, 21:20

o idee excelenta, sigur le voi incerca!

Nota mea pentru reteta:
Arata toate comentariile