Sufleu "Lapte de pasăre"

Sufleu "Lapte de pasăre"

Un desert ușor, delicios, rapid și sigur dietetic! Îmi place mult această variantă, pentru că nu conține ouă, se face simplu și o mare găselniță pentru cei grăbiți dar și atenți la siluetă :)

Nici nu mi-aș fi dat seama că gelatina în combinație cu lapte(se poate și apă!) poate face așa un sufleu pufos și fraged.

Am înțeles că posibil să nu iasă cu orice fel de gelatină - eu am folosit-o pe cea de la Dr.Oetker și a fost perfectă. În varianta dietetică se îndulcește cu xylitol/ștevie, în varianta simplă cu zahăr și orice aromă/cacao/cafea preferați pentru a o face mai interesantă.

Apropo, 100g de prăjitură are doar 30 Kcalorii! Poftă bună!

Ingrediente

Lapte de vacă
250 ml
sau apă
Gelatină
10 g
a mea este de la Dr.Oetker
Zahăr
2 linguri
după gust - în varianta dietetică folosiți xylitol sau ștevie
Arome
1 lingurita
vanilie, cacao, cafea, șofran, coloranți naturali...

Pași de urmat

Pas 1

Într-un bol/pahar puneți gelatina să se înmoaie în laptele rece - timpul se indică pe ambalaj de obicei - la mine zicea 15 minute.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 1
Pas 2

După acest timp turnați compoziția într-o cratiță mică, adăugați îndulcitorii și aromele - aici eu am pus xylitol, vanilie și șofran.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 2
Pas 3

Încălziți bine compoziția(atenție să n-o fierbeți!) până se dizolvă gelatina complet.

Lăsați cratița la o parte să se răcorească bine - puteți s-o puneți și pentru 10 min la frigider, sau 3 minute la congelator.

Trebuie lăsată să fie mai rece, dar încă să nu se prindă gelatina.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 3
Pas 4

Turnați laptele într-un bol care are protecție pentru stropi - sau unul mai adânc.

Se stropește destul de mult, așa că aveți grijă - sau răbdați și apoi ștergeți sau folosiți ceva să acoperiți bolul, cu gaură în mijloc.

Eu am folosit un bol de la Tupperware care avea astfel de capac.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 4
Pas 5

Și acum vă uitați la ceas și începeți să bateți(la viteză maximă) sufleul.

De obicei se face cam în 7-10 minute, așa că aveți răbdare :)

Doar o singură dată nu mi s-a bătut din cauza că laptele l-am scăpat și s-a prins gelatina, și am pus cam mult cacao.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 5
Pas 6

Trebuie să iasă așa o spumă, de preferat cât mai tare să fie.

Dacă cumva nu se bate laptele - îl turnați în boluri mici și o să aveți un jeleu delicios de lapte.

Și mai încercați o dată cu altă gelatină, alte arome, aveți grijă la timpul de răcire.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 6
Pas 7

Se toarnă într-un vas așternut cu folie de plastic alimentară și dați la frigider pentru minim o oră.

Se întărește foarte repede, așa că vă mișcați rapid cu turnatul și pusul la frigider a sufleului.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 7
Pas 8

Când s-a prins bine îl răsturnați pe un platou, fund și porționați.

Se poate pune direct în boluri frumoase și se servește.

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 8
Pas 9

Și o felie pufoasă pentru voi :)

Deși am scris multe explicații, totul este destul de banal și simplu, sigur merită să încercați.

Poftă Bună!

Sufleu "Lapte de pasăre" - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 300 g (4-5 porții)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min
Data publicării:
Notă: 5 (1 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 22

eduardu
Eduardu (eduardu) 02 Sep 2017, 20:31

Nu s-a umflat! :( nu stiu de ce,temperatura si gelatina ok,...am mixat de ma durea mana,mai mult de un pic de spuma deasupra nu a facut! :( dar nu s-a risipit,am urmat sfatul tau si s-a consumat ca jeleu! :)

Poza mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Eduardu (eduardu) 03 Sep 2017, 09:25

Da, nu-mi dau seama, poate trebuia racita un pic mai bine compozitia.

eduardu
Eduardu (eduardu) Elena (lena) 03 Sep 2017, 14:18

Posibil! O cauza tot exista de nu mi-a iesit iar voua tuturor da! E frustrant dar nu am de gand sa mai experimentez cu aceasta reteta! M-a atras ideea de a face un desert mai deosebit si rapid dar nu-mi place sa ma chinui! Poate daca o face altcineva iar eu doar sa savurez... :)) Sa ma gandesc cui sa dau reteta! :)

Pasuta26
Pasuta26 18 Dec 2016, 16:39

Salut,am incercat si eu dar nu sa batut deloc,care poate fi cauza?azi mai incerc odata dar vreau cu cacao,cind trebu sa adaug cacao?

lena
Elena (lena) Pasuta26 19 Dec 2016, 20:49

Mai incercati, cacao se adauga la pasul 2.

nika85
nika85 19 Apr 2014, 13:34

a iesit f bun, ms, 

ce se intampla dk adaug bucati de fructe, banane, struguri? o sa se tina la fel de bine? vreau sa-l fac azi din nou, dk poti sa-mi raspunzi rapid

lena
Elena (lena) nika85 19 Apr 2014, 21:03

Nu sunt sigura, incearca.

timotei
timotei 19 Jan 2014, 03:29

Poza mea pentru rețetă:
DianaG
DianaG 06 Feb 2013, 22:02

Hmmmm ce bun e... Tocmai l-am scos de la frigider si mi-am alintat sotul. Ufff.... abia astept sa fac altul. Vreau data viitoare sa incerc cu ciocolata, cu marmelada de portocale, etc . Multumesc, Lena. 

Nota mea pentru rețetă:
Lianulia
Lianulia 06 Feb 2013, 17:21

Gata, s-a rezolvat. Huh!...

Acum cu reteta asta noua (si simpla - pe gustul meu), mi-ai dat de lucru, sa gasesc pe aici gelatina... 

Lianulia
Lianulia 06 Feb 2013, 16:55

Da, pe Chrome nu merge. Ok... :(

Lianulia
Lianulia 06 Feb 2013, 12:39

Lena, reusesti sa "repari" ceva, astfel incat sa se vada integral textul? Ma faci sa ma "chinui" sa citesc retetele de pe telefon, pentru ca retetarul tau este de baza in activitatea mea din bucatarie. Multumesc.

lena
Elena (lena) Lianulia 06 Feb 2013, 12:45

Stiu ca pe unele calculatoare care folosesc Chrome ca browser sunt probleme, dar noi nu reusim s-o rezolvam, pentru ca la noi pe Chrome merge, nu putem reproduce eroarea(sa-mi spui daca de pe Chrome nu le vezi?) :(

Singura solutie sa vezi retetele bine este sa folosesti alt browser de Internet - Firefox, Internet Explorer.

VioricaIchim
Viorica Ichim (VioricaIchim) 06 Feb 2013, 12:38

diseara daca am timp o si fac:) multumesc 

dianaluiza
dianaluiza 06 Feb 2013, 09:32

arata fooarte bine...e un desert fin... pentru Valentine's day  ne pregatesti ceva (tort,bomboane de ciocolata,etc) ?

lena
Elena (lena) dianaluiza 06 Feb 2013, 09:34

Asta-i perfect pentru Valentine's Day! Il faci roz si savurezi fara sa te gandesti la silueta  :)

Arată toate comentariile