Chec cu lămâie

Chec cu lămâie

Demult planificam să încerc un chec cu lămâie, acum îmi pare rău că n-am făcut-o mai devreme. O rețetă atât de simplă, ingredientele sunt la îndemână și checul iese absolut minunat. Are aromă și gust acrișor de lămâie, structură poroasă și mătăsoasă, ușor umed - una din cele mai reușite combinații pe care am gustat-o vreodată.

Încercați neapărat, este un chec de nota 20, un mare plus este că în compoziție sunt doar 3 linguri de ulei, deci nu este gras deloc.

Opțional puteți să faceți glazura din suc de lămâie și zahăr pudră (vă explic la ultimul pas) - eu am ornat doar cu zahăr pudră.

Ingrediente

Lămâie
2 buc
   
Ouă
4 buc
   
Zahăr
190 g
   
Ulei de floarea-soarelui
3 linguri
   
Sare
0.25 lingurite
sau un vârf de cuțit
Praf de copt
10 g
adică 1 plic
Apă
3 linguri
   
Făină albă calitate superioară
200 g
   

Pași de urmat

Pas 1

Radeți (prin răzătoarea mică) coaja de la cele 2 lămâi și le stoarceți de suc.

Chec cu lămâie - Pas 1
Pas 2

Separati albușurile de gălbenușuri în 2 boluri.

Albușurile se bat spumă tare cu mixerul.

Chec cu lămâie - Pas 2
Pas 3

Gălbenușurile se bat puțin cu zahăr, apoi adăugați uleiul, coaja de lămâie și sarea - amestecați încă puțin cu mixerul.

Chec cu lămâie - Pas 3
Pas 4

Zeama de la cele 2 lămâi se amestecă cu praful de copt și se adaugă peste compoziția de gălbenușuri, mixați ușor.

Chec cu lămâie - Pas 4
Pas 5

Acum se adaugă apa și făina, mixați bine să nu fie cocoloașe.

Chec cu lămâie - Pas 5
Pas 6

Adăugați albușurile bătute spumă dinainte și amestecați atent și încet cu o spatulă, cu mișcări de sus în jos.

Chec cu lămâie - Pas 6
Pas 7

Turnați compoziția într-o tavă de chec așternută cu hârtie de copt.

Chec cu lămâie - Pas 7
Pas 8

Se coace timp de 45 de minute la cuptor preîncălzit la 180 grade.

Faceți testul scobitorii, dacă trebuie mai lăsați încă puțin la cuptor.

Chec cu lămâie - Pas 8
Pas 9

Lăsați să se răcească complet, apoi ornați cu zahăr pudră sau glazură de lămâie (amestecați sucul de lămâie cu zahăr pudră până iese compoziție albă, dar suficient de lichidă s-o puteți turna peste chec).

Chec cu lămâie - Pas 9
Pas 10

Aici am reușit să-i prind culoarea mai reală, aparatul foto nicicum nu-mi arăta galbenul frumos și natural al checului.

Poftă Bună!

Chec cu lămâie - Pas 10

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg
Timp de preparare: 45 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min
Data publicării:
Notă: 5 (13 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Alin P.
Alin P. 06 May 2014, 15:26

Checul a fost foarte bun. Acum nu mai e... s-a terminat... 

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 06 May 2014, 15:28

Sa va fie de bine

mirceaulmeanu
mirceaulmeanu 06 May 2014, 15:29

Eu am mancat din acest chec si a fost foarte pufos si gustos. In mod normal checul mi se pare inecacios dar acesta a fost foarte bun!

Masha
Masha 06 May 2014, 15:59

Foarte aromat si pufos, eu am uitat sa pun cele trei linguri de apa, dar si asa s-a mancat din prima ....

Mrs.Green Foot
Mrs.Green Foot 06 May 2014, 21:28

Deci checul cu lamaie a mai facut cateva cuceriri :)

Sa va fie de bine, ma bucur ca a fost pe gustul vostru.

lena
Elena (lena) 06 May 2014, 22:03

O da, de la prima bucatica nu mi-a parut rau ca am incercat reteta, este foarte buna si simpla. Multumesc mult!

mariarata
mariarata 07 May 2014, 08:58

Super bun.Am facut aseara si dimineata mai aveam o felie, noi fiind trei membrii in familie.De altfel aseara am facut meniu compus din retele tale(salata, snitele,chec).Esti o priceputa si te felicit pentru indemanarea ta....la cat mai multe retete delicioase..

Anisoara89
Ana Cozonac (Anisoara89) 07 May 2014, 14:29

Desi iubesc la nebunie lamaia, in privinta prajiturilor cu lamaie am fost dintotdeauna sceptica. Asa ca asta a fost prima data cand am ''riscat'' sa fac asa o prajitura si ... ce sa zic - rezultatul m-a surprins foarte placut: checul asta este neobisnuit de pufos iar gustul si aroma nemaipomenite. Merci Lena! 

Poza mea pentru rețetă:
tanicelu
tanicelu 07 May 2014, 18:50

buna Lena, pot incerca sa schimb lamiia pe portocala?

lena
Elena (lena) tanicelu 09 May 2014, 15:07

Hmm, cred totusi ca anume lamaie trebuie.

Portocala nu va strica(puneti una mai mare sau 2 mici si coaja doar de la 1) - dar aici anume gustul acrisor de lamaie face diferenta.

Aprill
Aprill 09 May 2014, 23:19

Salve, am facut acest chek dar eu folosesc doar ulei de arahide la prajiturile unde se cere ulei iar in cazul acesta , am inlocuit apa cu limoncello (aici cat vezi cu ochii sunt lamai peste tot si cum mie imi plac la nebunie, nu ratez nimik, beau lamai, mananc lamai e.t.c.) si am adaugat in compozitie fructe candite si deasupra glazura de lamaie, deci .....e un chek foaaarte fresh , thanks !!!!!!!!!!!!

Nota mea pentru rețetă:
ileana.l
ileana (ileana.l) 11 May 2014, 16:36

Foarte gustos si aromat..multumesc Lena!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
tiki
tiki 11 May 2014, 20:10

Buna. Nu-ti vine sa crezi ca din asa ingrediente putine, si simplu de facut poate iesi asa ceva bun, aromat, pufos si...frumos. Multumesc .Pupici.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Dana M.
Dana M. 18 May 2014, 20:40

Fac deseori acest chec cu lamaie pt ca este foarte usor, racoros si aerat. Astazi la.m facut pt ziua bunicului meu si a mers perfect cu fructele de sezon. Multumesc pt ideile simple si delicioase. Presupun ca lamaia il face asa deosebit!!! Este prea bun!!!!!

Poza mea pentru rețetă:
daniela.budaca
Daniela (daniela.budaca) 13 Jun 2014, 17:06

Am ce am eu cu briosele..:) Din aceste ingrediente au iesit niste briose mmmmm....

Poza mea pentru rețetă:
andreeadeea
andreeadeea 01 Aug 2014, 20:08

cel mai bun chec ....merita incercat

Nota mea pentru rețetă:
taniulya
taniulya 16 Aug 2014, 00:21

L-am incercat si eu azi, mi-a placut mult!

Nota mea pentru rețetă:
amiscumpica
amiscumpica 27 Sep 2014, 20:03

superb a iesittt

Poza mea pentru rețetă:
andresita83
andresita83 28 Sep 2014, 22:41

Buna Lena,

Crezi ca ar putea fi folosit ca blat de tort? 

lena
Elena (lena) andresita83 29 Sep 2014, 07:44

Cu siguranta, de ce nu.

Dana M.
Dana M. 29 Sep 2014, 13:52

Buna, ma bag si eu. Cred ca ar fi minunata o crema de lamaie, dar nu stiu sa fac :((

IrinaSerniclay
Irina (IrinaSerniclay) 06 Nov 2014, 23:40

Eu am facut chec-ul tau pe post de tort pentru ziua sotului meu. Pe deasupra am pus mascarpone alb si roz si fructe de padure. A iesit o nebunie!!!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
2007nyco
2007nyco 12 Nov 2014, 15:11

Delicios!!!! Este desertul cel mai putin gretos, foarte pufos. Este greu sa te opresti dupa prima felie.. Pentru data viitoare am de gand sa triplez cantitatile, cat pentru 3 tavi de chec si fiecare sa fie altfel, unul simplu, unul cu fructe confi si unul cu mac.

gabi c
gabi c 27 Mar 2015, 17:04

o reteta extraordinara. Multumesc mult! ♡♡♡

Flori Meier
Flori Meier 30 Apr 2015, 23:10

 Multumesc pt reteta!! Un chec minunat!

Poza mea pentru rețetă:
Novice la buc
Novice la buc 21 Jan 2016, 06:24

Super gustoasa si ușor de făcut. Mulțumesc mult!!!!

Nota mea pentru rețetă:
cristinadriana
cristinadriana 12 Feb 2016, 14:56

Buna Lena, te urmatesc si te apreciez de multi ani, am o intrebare : de ce se lasa checul ? Si cum sa evit asta!? Multumesc

lena
Elena (lena) cristinadriana 12 Feb 2016, 19:50

Cateodata este normal checul sa se mai lase, dar nu intotdeauna.

Cel mai serios motiv ar fi ca nu s-a copt bine, sau faina nu a fost buna sau suficienta.

ianadeea
Andreea (ianadeea) 29 Feb 2016, 10:16

Si pe mine ma tenteaza acest chec-ulet ca de 1 martie, sa am ceva dulce si aromat. Citisem comentariile de mai sus, cu lasatul copturilor. Matusa-mea avea o solutie: nu trebuie scos brusc din cuptor, sa-l ia rapid "frigul". Daca e mai sensibil: gen pandispan, praf de copt, albuse batute, etc ar fi bine, dupa testul scobitorii, oprit focul si mai lasat 10-15 minute in cuptor, cu usa intre-deschisa, inainte sa-l scoatem de tot, apoi, cum zicea Lena la alte retete: nu scos imediat din forma, mai lasat si acolo vreo cateva minute. Eu, de exemplu la formele de silicon am observat: daca scot imediat chechul se poate rupe, daca-l las pana se raceste de tot: transpira sa fund (de la siicon, banuiesc). Deci: las putin sa stea in forma de copt, dar nu uit acolo chec-ul sa se raceasca. Asa o sa incerc si azi, spre sa-mi iasa bine. Revin apoi , cu nota, dupa degustare. Pupici, Lena

ianadeea
Andreea (ianadeea) 01 Mar 2016, 11:54

Am revenit cu nota. Tare bun si aromat chec-ul. 

Nota mea pentru rețetă:
Deli
Dely A (Deli) 24 Mar 2016, 20:15

Nu s-a primit 😞 Nu sa ridicat deloc

RoxanaMaria12
RoxanaMaria12 17 Nov 2016, 12:44

Doamna lena am urmat toti pasi toate bune dar dupa ce l-am pus un cuptor la 180 de grade bu cred k a durat 5 min si a inceput sa se inegrasca la suprafata :(( ce sa fac mi se arde prea repede sus si nu se face in interior :(.

lena
Elena (lena) RoxanaMaria12 17 Nov 2016, 15:41

Micsorati temperatura cuptorului si puneti peste chec o bucata de folie de aluminiu.

Otilia83
Otilia83 14 Mar 2017, 22:50

Foarte buna reteta! Un deliciu ,recomand glazura de lămâie pentru ca îi aduce un plus de savoare!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
IleanaAlbert153
Ileana Albert (IleanaAlbert153) 27 Jan 2018, 16:51

A ieșit de nota zece. Cuptor 170...l-am făcut deja de mai multe ori 😊😊

Miruna T.
Miruna (Miruna T.) 02 Feb 2019, 14:47

Superb checulet 😊 Azi l-am incercat prima data si a iesit minunat! Multumesc de fiecare data, Lena, pentru retetele tale delicioase🌷🌷🌷

Poza mea pentru rețetă:
GlobaIlinca975
Globa Ilinca (GlobaIlinca975) 24 May 2019, 19:20

Multumim din suflet,suflet cu har divin🌸💌🌸

Nota mea pentru rețetă:
GlobaIlinca975
Globa Ilinca (GlobaIlinca975) 24 May 2019, 19:22

😘

Poza mea pentru rețetă:
Lee
Lee 11 Jan 2025, 20:46

10/10.

Am înlocuit apa cu lapte și adăugat coajă de portocală și o linguriță de pastă de vanilie.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
SimionMagda636
Simion Magda (SimionMagda636) 14 Mar 2025, 14:06

merci Lena, super reteta! a crescut frumos si e delicios!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă: