Orezul basmati este preferatul nostru de câțiva ani, dar cu această rețetă de orez persian sau orez în stil arabesc, am dat lovitura. Nu recomand alt orez, anume basmati să folosiți și de preferat să-l luați din magazinele arăbești și veți observa o mare diferență...Pe lângă faptul că este foarte aromat și gustos, arată și foarte bine pe orice masă, festivă sau nu. Și să clarificăm lucrurile, nu este un orez desert, dar puteți să-l faceți dacă așa îl vreți. Conține merișoare sau stafide dulci, dar sunt mai mult ca gust de contrast și se combină perfect toate acolo.
Eu am un mare noroc să am pe lângă mine niște oameni minunați care mi-au deschis ochii la bucătăria arăbească - Geea și Felah, încă o rețetă de nota 20, vă mulțumesc mult pentru ea!
La cât de tradiționalistă sunt în mâncare, numai gustând mă pot convinge de arome și gusturi noi. Să aveți încredere, așa cum ați avut și până acum, că orice mâncare vă recomand este foarte testată și verificată de cel mai exigent degustător - chiar eu :)
Aici puteți vedea și orezul basmati simplu, fiert bob cu bob, sau orezul cu lămâie - ambele cu orez basmati, regele orezului garantat!