Hummus cu mazăre verde și mentă
Încă o rețetă de hummus și mă bucur că experimentele mele reușite cu această delicioasă rețetă nu se opresc la variantele prezentate deja. Acum să vedeți ce hummus frumos și delicios vă iese dacă adăugați puțină mazăre verde la năut, proporțiile le puteți varia în funcție de preferințe, eu sugerez să puneți cantități egale și reglați după gust. Pe lângă faptul că are gustul minunat al hummusului clasic, mazărea îi dă o culoare frumoasă și o tentă ușor dulceagă. Menta ar fi opțională, dacă nu aveți, dar dacă ezitați din cauza aromei - să știți că nu se simte tare, doar se amestecă cu restul aromelor și îmbogățește/completează gustul perfect.
Mazărea verde eu de obicei o cumpăr congelată și o sotez cu puțin unt (opțional), apă și sare până este gata, apoi o adaug peste năutul fiert. Puteți s-o fierbeți simplu, pe aburi sau cum vă place - important să fie gătită, nu crudă.
Pentru a vedea toată lista și colecția de rețete de hummus pe site puteți da o căutare simplă sus după cuvântul "hummus", dar fiecare variantă este deosebită și delicioasă!
Ingrediente
●
Mazăre verde congelată
250 g
sau puteți pune mazăre verde de la conservă, singura diferență va fi de culoare
●
Tahini
1 lingurita
puneți după gust și câte puțin, are aromă intensă și poate fi puțin amară
●
Suc de lămâie
3 linguri
după gust
●
Mentă verde
1 buc
am în vedere 1 fir de mentă verde, dar puteți înlocui cu puțină mentă uscată
●
Ulei de măsline extravirgin
2 linguri
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Cum am scris și mai sus, mazărea o iau congelată și o sotez simplu 20-30 de min cu apă sau mai adaug un cub mic de unt (opțional). Important este să fie gătită.
Pas 2
Observați că este de un verde mai intens decât mazărea din conservă, dar depinde de timpul disponibil și cheful dvs :)
Pas 3
Într-un bol mic și adânc puneți năutul fiert (am scris mai multe despre năutul fiert în rețeta de hummus clasic).
Tot acolo puneți și mazărea gătită.
Pas 4
Puneți tahini, sucul de lămâie, usturoiul, sarea și menta.
Pas 5
Blendați bine cu mixerul vertical până obțineți o pastă fină și moale.
Dacă observați că iese o consistență mai densă adăugați puțină apă fiartă sau apă în care au fiert năutul/mazărea.
Pas 6
Aveți grijă să o gustați de sare, zeamă de lămâie și le reglați după gustul vostru.
Treceți hummusul într-o farfurie și nivelați cu lingura dar să fie cu "valuri".
Pas 7
Deasupra stropiți cu ulei de măsline și puteți orna cu niște pudră de turmeric, cumin sau semințe de susan.
Pas 8
Lăsați câteva ore hummusul la frigider să se pătrundă bine, apoi savurați cu lipii, pâinică de casă, orice vă place.
Este una din variantele noastre preferate pentru mic dejun sau aperitiv festiv - culoarea este frumoasă și atractivă :)
Poftă Bună!
Cantitate:
500 g
Timp de preparare:
15 min
Dificultate:
usor
Timp total de pregătire:
60 min
Data publicării:
Notă:
5 (1 voturi)