Dulceata de Dovleac

Dulceata de Dovleac

Inca de anul trecut mi-a atras atentia aceasta dulceata de dovleac dar am reusit s-o execut abia acum. Reteta este potrivit de simpla, a fost chiar relaxant s-o fac si neaparat recomand macar s-o incercati. Fiindca dovleacul are un gust si aroma specifice, lamaia a fost potrivita aici pentru ca nu a incurcat, doar putin a conturat aroma. Dulceata este interesanta pentru ca bucatile de dovleac nu se paseaza, raman confiate si au un farmec fain. Va recomand s-o incercati cu putina branza brie sau branza de capra, sa vedeti ce gusturi noi descoperiti!

Autoarea retetei recomanda 2 lamai in reteta, eu as pune doar una data viitoare. Gustul de citrice este ceva mai intens de la 2 lamai, dar totusi fiind dulceata de dovleac, parca as vrea sa fie mai mult din aroma lui. Deci faceti dupa plac: daca vreti mai multa aroma de lamaie si mai putina de dovleac - puneti 2 lamaii, daca vreti mai mult gust de dovleac si mai putin de lamaie - folositi doar 1 lamaie.

Fiindca ne place sa descoperim arome si gusturi noi, de cativa ani nu mai fac tone de dulceata de acelasi fel - prefer sa fac 2-3 borcane mici din fiecare fruct, dar sa fie facute atent si in combinatii mai deosebite. Va recomand mult sa faceti la fel, nu va plcitisiti deloc si reusiti sa uimiti de fiecare data familia.

Ingrediente

Dovleac
1 kg
curatat de coaja si seminte
Zahar
800 g
Lamaie
1 buc
daca vreti gust mai intens de citrice, puneti 2 lamaii

Pasi de urmat

1

Dovleacul se curata de coaja si seminte, spalati si scurgeti bine de apa.

Asa curatat trebuie sa aveti exact 1 kg.

Si apropo, culoarea la dulceata va depinde bineinteles de nuanta dovleacului, deci vedeti cum il alegeti.

2

Se taie apoi in cubulete de marime potrivita. Puteti sa-l taiati si mai neuniform, depinde cum va place.

3

Lamaia(spalata bine) se taie cubulete mici, cu tot cu coaja, doar sa dati la o parte semintele si alte parti necomestibile.

4

Puneti cubuletele de dovleac si cele de lamaie intr-un bol mai mare.

5

Adaugati zaharul.

6

Amestecati bine cu o lingura, acoperiti bolul cu folie alimentara/capac si il puneti la frigider pentru 10-12 ore, sau peste noapte.

7

Observati cum dupa acest timp dovleacul va lasa multa zeama.

8

Treceti toata compozitia(amestecata bine inainte) intr-un tuci sau oala cu fund gros si puneti pe foc.

Cand incepe sa fiarba faceti focul mic si lasati asa timp de 1 ora sau chiar un pic mai mult, mai amestecati periodic.

9

In acest timp nu uitati sa pregatiti borcanele - le spalati, scurgeti de apa si uscati bine.

Ee le pun in cuptor pentru 30 de minute la 100 de grade, cu tot cu capace.

10

Dupa o ora la fiert dulceata incepe sa fie putin mai vascoasa.

11

Faceti periodic testul cu picatura turnata pe farfurie, daca curge/fuge si este prea lichida mai lasati putin la fiert dulceata.

Dar aveti grija sa nu o confiati prea tare!

12

Cand este gata, o turnati in borcanele pregatite si inchideti ermetic.

13

Dintr-un kg de dovleac au iesit 3 borcane a cate 330g fiecare si inca un pic intr-un pahar.

Pentru noi este suficient, de pofta si diversitate.

14

Dupa racire dulceata se mai ingroasa putin, deci aveti in vedere sa nu o facet bombonica :)

Oricum este delicioasa, cu bucati confiate de dovleac si firicele de lamaie. MInunata pentru orice va place.

Pofta Buna!

Cantitate: 1 kilogram (3 borcane mici)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 700 min
Data publicarii:

Comentarii

RazvanBanciu248
Razvan Banciu (RazvanBanciu248) 17 nov 2017, 13:31

acum am terminat de pus în borcane, a ieșit mai gustoasă decât mă așteptam. dovleacul dă în special culoare și textură, cu restul se poate jongla. sfatul meu: lămâie din belșug, nucă și scorțișoară. o problemă poate fi faptul că scade greu, am scos pe parcurs câteva sute ml. de sirop, ce va fi bun în alte scopuri, iar, aproape de final, am mai adăugat zahăr și am fiert bine, ca să se lege. altă problemă:la sfârșit dulceața pare că e zemoasă, dar se leagă foarte repede, așa că nu ratați pragul.

lena
Elena (lena) Razvan Banciu (RazvanBanciu248) 17 nov 2017, 13:47

Cred ca mai mult zahar nu trebuia, dar in rest se poate jongla.

RazvanBanciu248
Razvan Banciu (RazvanBanciu248) Elena (lena) 17 nov 2017, 18:21

am plecat cu aprox. 1.5 kg fructe și 1 kg zahăr, puse de cu seară. zeamă multă, am oscilat dacă să scot in ea, am scos pe parcurs, zeama mi s-a părut în continuare cam subțire, cu încă ceva zahăr am rezolvat-o, dac-o mai țineam 2 minute scoteam, vorba ta, bomboane.

gustul și textura sunt interesante, de caisă glasată.

tiki
tiki 17 nov 2017, 13:32

Ce dovleac ai folosit? Placintar din acela lungui et sau rotund de copt cum scrie in magazin? (alea sunt asa mari)

lena
Elena (lena) tiki 17 nov 2017, 13:47

Eu am folosit dovleac rotund, din acela cu coaja gri si miez portocaliu.

tiki
tiki Elena (lena) 17 nov 2017, 16:55

Multumesc il stiu, dar tare greu se taie. hahaha. Dar pot face si din placintar?

lena
Elena (lena) tiki 17 nov 2017, 17:30

Sigur, din oricare.

RazvanBanciu248
Razvan Banciu (RazvanBanciu248) Elena (lena) 17 nov 2017, 18:25

rotund, tăiat cubulețe. eu le-am tăiat ceva mai mici, dar merg și de 1cm, că se resorb.