Sochni - biscuiti fragezi cu branza dulce

Sochni - biscuiti fragezi cu branza dulce

Astazi vreau sa va sugerez un desert delicios, cu inspiratie de acasa, in patiseriile din Rep.Moldova cu siguranta gasiti Sochni - un fel de biscuiti fragezi cu branza dulce. De inspiratie ruseasca, sunt foarte populari in spatiul post-sovietic, si chiar pe buna dreptate. Aluatul fraged se combina minunat cu branza aromata, modul de asamblare este simplu si chiar arata deosebit dupa coacere.

Sunt minunati pentru pachetelul de scoala, sau ca desert de luat la pachet, deliciosi calzi si reci - deci pentru toate gusturile si situatiile.

Ingrediente

Unt
150 g
sa fie moale, la temperatura camerei
Zahar
330 g
Oua
4 buc
Smantana
250 g
sau iaurt mai gras
Branza de vaci
500 g
alegeti branza mai grunjoasa si uscata, bine scursa de zer
Faina alba
600 g
Sare
0.5 lingurite
Praf de copt
10 g
Gris de grau
1 lingura
Esenta de vanilie
1 lingura

Pasi de urmat

1

Intr-un bol amestecati 150g de unt moale cu 180g de zahar si 2 oua.

2

Adaugati 200g de smantana sau iaurt, amestecati.

3

Apoi puneti 550-600g de faina(nu adaugati toata cantitatea imediat), 0.5 lingurita de sare si 10g praf de copt.

4

Amestecati mai intai aluatul cu o spatul sau lingura, pana se leaga toate ingredientele.

5

Apoi mutati aluatul pe masa si il framantati cu mainile pana devine uniform, nelipicios si moale. Lasati sa se odihneasca 10 minute.

Daca e nevoie, mai adaugati faina pe parcursul framantarii.

6

Pana se odihneste aluatul, pregatiti umputura de branza:

- amestecati intr-un bol branza de vaci cu 150g de zahar, 2 linguri de faina, 1 lingura de gris, 50g de smantana, 1 ou si esenta de vanilie.

7

Din aluatul framantat mai sus intindeti o foaie mare de aproximativ 3-4mm grosime.

Taiati din ea cercuri mari de aproximativ 8-10cm, folositi o cana mare, farfurie mica, sau un bol mic - sigur gasiti in bucatarie ceva potrivit de aceasta dimensiune.

8

Puneti pe fiecare cerc cate 1 lingura din umplutura cu branza.

9

Apoi le indoiti in jumate, sa fie ca niste semicercuri.

Marginile nu trebuie lipite, se lasa asa, putin desfacute.

10

Aranjati biscuitii intr-o tava de cuptor asternuta cu hartie de copt.

Ungeti deasupra cu ou batut.

11

Le coaceti in cuptorul preincalzit la 200 de grade, timp de 20-25 de minute, sau pana se rumenesc uniform.

Observati ca umplutura de branza nu curge, chiar daca marginile nu sunt lipite.

12

Sunt delicioase calde sau reci, noua ne-au placut mult.

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 25 buc (aproximativ)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 60 min
Data publicarii:
Nota: 5 (3 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

AdrianaOpriță898
Adriana Opriță (AdrianaOpriță898) 17 Mar 2021, 11:57

Buna, o sugestie pentru o varianta sarata? Arata prea bine dar nu sunt amatoare de branza dulce

lena
Elena (lena) Adriana Opriță (AdrianaOpriță898) 17 Mar 2021, 12:13

Ar merge minunat si sarate, doar scoateti zaharul si vanilia, iar sarea adaugati dupa gust. Branza o puteti amesteca cu telemea.😉

AdrianaOpriță898
Adriana Opriță (AdrianaOpriță898) Elena (lena) 17 Mar 2021, 12:21

Minunat, multumesc frumos!

AnaRata286
Ana Rata (AnaRata286) 17 Mar 2021, 14:15

Se numesc sochniki sau suculent. Foarte buni! Multumim pentru reteta.

Nota mea pentru reteta:
TatianaBragarenco696
Tatiana Bragarenco (TatianaBragarenco696) 21 Mar 2021, 11:37

Mi-au iesit foarte bine. Doar ca a alunecat partea superioara si clar nu au aspect de vitrina.

In rest, am mincat pe saturate. Noi fiind niste mincaciosi de bunatati.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) Tatiana Bragarenco (TatianaBragarenco696) 21 Mar 2021, 12:06

Minunat, sa le savurati cu placere!

DianaGolban356
Diana Golban (DianaGolban356) 04 Apr 2021, 19:03

Mulțumesc pentru inspirație ! Au ieșit perfect !

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta: