Fava Grecească

Fava Grecească

Fava grecească este un aperitiv din mazăre galbenă uscată Fava, dar poate fi servit și ca fel principal, cu așa denumire veți găsi pungile cu mazăre în supermarket acolo sau aici în magazinele grecești (vedeti in primul pas poza). Aș zice că este "sora" această mâncare cu hummusul, dar cu arome grecești și un gust la fel de interesant.

Eu am avut o primă revelație anii trecuți, după ce am gustat Fava într-un restaurant mai gourmet din Sithonia, anume preparată în stil Santorini - cu ceapă caramelizată și roșii coapte. Am tot încercat după Fava în alte restaurante, dar nicicum nu găseam acel gust și textură. Mai ales că în unele zone acest aperitiv se prepară puțin altfel - deasupra se pune mai simplu topping de roșii cherry și ceapă crudă, capere și piper negru măcinat, iar piureul are textură mai grunjoasă și gust mai intens de mazăre.

Am avut mare noroc în acest an fiindcă ne-am cazat la o doamnă gospodină din Grecia care a fost deschisă și mi-a explicat foarte detaliat rețeta ei de familie, apoi cu puține adaptări pe ici colo am reușit să ajung la acel gust și textură cremoasă de care m-am îndrăgostit prima dată..

Recomand cu mare încredere, este o rețetă deosebită, sunt foarte fericită că o pot împărți cu voi și vreau să-i mulțumesc lui Eleni pentru toate sfaturile și discuțiile de pe malul mării!

Ingrediente

Mazare galbena uscata (Fava)
1 pahar
   
Apă
2 pahare
   
Morcovi
1 buc
   
Ceapă
4 buc
   
Usturoi (cățeii)
2 buc
   
Ulei de măsline extravirgin
200 ml
   
Roșii cherry
250 g
   
Sare
1 lingurita
   
Frunză de dafin
1 buc
   
Cimbru uscat
1 buc
adică thyme, este opțional - 1 crenguță
Rozmarin
1 buc
opțional - 1 crenguță
Piper negru măcinat
0.5 lingurite
   
Lămâie
1 buc
   
Scorțișoară măcinată
0.5 lingurite
   
Oregano uscat
2 lingurite
   
Zahăr
4 lingurite
   
Oțet balsamic
4 lingurite
sau simplu
Usturoi granulat(praf)
1 lingurita
sau proaspăt tocat
Capere
2 linguri
pentru topping - opțional

Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Așa găsiți mazăre uscată Fava în magazinele grecești.

Fava Grecească - Pas 1
Pas 2

Măsurați 1 cană sau 1 pahar de mazăre uscată. O puneți într-o sită și spălați bine sub jet de apă rece.

Apoi lăsați 5-10 minute să se scurgă de apă.

Fava Grecească - Pas 2
Pas 3

Fiindcă varianta de Fava în stil Santorini este preferata mea, eu caramelizez roșiile și ceapa pentru toppingul final, vedeți pașii următori. Dar puteți s-o faceți și simplă, cu ceapă și roșii cherry crude, în acest caz omiteți pașii de mai jos.

Deci, într-o tavă de cuptor aranjez roșiile cherry tăiate jumătăți, le stropesc cu 4 lingurițe de oțet balsamic, adaug deasupra 2 lingurițe de oregano, 4 lingurițe de zahăr brun/simplu, 1 linguriță usturoi granulat/proaspăt tocat, puțină sare, piper negru măcinat și stropesc totul cu ulei de măsline.

Punem tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 60 min.

Fava Grecească - Pas 3
Pas 4

Cam așa vor arăta roșiile gata, scoateți din cuptor și lăsați pe masă să se răcească.

Fava Grecească - Pas 4
Pas 5

Pentru ceapa caramelizată - tăiați ceapa julien, o adăugați într-o tigaie cu aproximativ 50ml de ulei de măsline, 1 linguriță de sare și 0.5 linguriță de scorțișoară.

Fava Grecească - Pas 5
Pas 6

Caliti și amestecați periodic timp de 15-20 minute la foc mediu, până ceapa se rumenește uniform.

Lăsați să se răcească.

Fava Grecească - Pas 6
Pas 7

Revenim la mazăre, care între timp s-a scurs de apă.

Într-o oala cu fund gros, sau tuci, turnați 50ml ulei de măsline, adăugați mazărea și căliți totul la foc mediu aproximativ 10 min (amestecați periodic), până aceasta va avea o ușoară aromă de nucă.

Fava Grecească - Pas 7
Pas 8

Adăugați apoi 1 ceapă tocată cubulețe, 1 morcov dat prin răzătoarea mai mare și 2 căței de usturoi felii.

Amestecați totul și mai căliți timp de 5-10 minute, până se înmoaie bine.

Fava Grecească - Pas 8
Pas 9

Acum puneți 0.5 linguriță de sare, puțin piper negru măcinat, 1 frunză de dafin, 1 crenguță mică de cimbru și una de rozmarin.

Turnați 2 pahare de apă rece, amestecați.

Fava Grecească - Pas 9
Pas 10

Așteptați până începe să fiarbă bine compozitia, faceți focul mic, acoperiți oala cu capac și lăsați așa timp de 50-60 min.

Fava Grecească - Pas 10
Pas 11

După acest timp veți observa dacă mazărea a fiert, o gustați, amestecați în oala și adăugați puțină apă fierbinte dacă mai e nevoie și mazărea vi se pare crudă.

Eu nu mai pun apă in proces, dar poate depinde de soiul de mazăre și cât de bine o absoarbe.

Fava Grecească - Pas 11
Pas 12

Scoateți din mazăre frunza de dafin și crenguțele de rozmarin cu cimbru (dacă ați folosit).

Adăugați zeama de la o lămâie, eventual mutați totul într-un bol dacă nu vreți să stricați oala dacă are vreo acoperire de email, teflon, etc.

Fava Grecească - Pas 12
Pas 13

Amestecați totul bine cu blenderul vertical, până compoziția devine fină și cremoasă. Chiar dacă vi se pare ceva mai lichidă acum, să știți că după ce se răcește se face mai fermă și densă.

Se poate mărunți și cu furculița, să fie în stil mai artizanal, dar eu ador această textură cremoasă la Fava.

Fava Grecească - Pas 13
Pas 14

De obicei se servește pe o farfurie plată, se întinde în strat subțire de 1cm grosime.

Fava Grecească - Pas 14
Pas 15

Deasupra se ornează cu roșii cherry jumătăți (simple sau caramelizate), cubulețe de ceapă crudă sau caramelizată, capere, piper negru și ulei de măsline.

Astfel poate fi servită ca aperitiv sau chiar fel principal de post. Este și o bună garnitură, în unele restaurante se servește pe lângă caracatiță la grătar.

Fava Grecească - Pas 15
Pas 16

Dar dacă nu aveți mese festive, o puteți pune și în casolete, cu multă ceapă caramelizată și roșii coapte deasupra, piper, etc.

Acoperiți cu capac și lăsați la frigider câteva ore să se infuzeze aromele.

Apoi savurați cu niște pâinică, lipie sau orice vă place pe lângă, este absolut fantastică!

Poftă Bună!

Fava Grecească - Pas 16

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 2 portii (2 farfurii medii)
Timp de preparare: 90 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 60 min
Data publicării:

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Nici un comentariu până acum. Postează tu primul comentariu!