Crisp cu mere (vegetarian)
Încă o rețetă inspirată din experiența de la Herghelia (din Cartea de bucate de la Herghelia am luat rețeta), se servește la micul dejun, cu sos de fructe, sau sos de iaurt sau sos alb de vanilie - oricare îl preferați. Noi de obicei îl servim cu sos de căpșuni congelate și banane (astea 2 mixate) plus un pahar de lapte de soia natural și avem micul dejun perfect și sănătos. La fel merge și ca un desert mai dietetic și sănătos.
Dar cea mai mare plăcere am avut-o când fetița mea foarte mofturoasă la mâncare, a mâncat toată porția și a mai luat de la noi din farfurie - deci vă dați seama că este foarte bun. Recomand cu încredere să încercați!
Perfect este să-l faceți seara, lăsați peste noapte să se răcorească și să se pătrundă și dimineața îl papati la dejun.
Ingrediente
●
Fulgi de ovaz fini
3 pahare
de 250 ml am paharul
●
Mere
2 kg
mere puneți cât aveți tigaia de mare, ar trebui să o umpleți, deci cât mai multe cu atât mai gustos
●
Nuca taiata marunt
0.5 pahare
●
Lamaie
1 buc
aveți nevoie doar de coaja rasă de la 1 lămâie
●
Esenta de vanilie
1 buc
●
Scortisoara
1 lingurita
sau pudră de coriandru
●
Zahar de trestie
3 linguri
●
Ulei de măsline
3 linguri
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Puneți într-un bol mai mare fulgii de ovăz fini.
Pas 2
Apoi adăugați nuca tăiată mărunt.
Pas 3
Urmează coaja rasă de la 1 lămâie.
Pas 4
Apoi adăugați sarea și zahărul și amestecați totul bine cu o lingură.
Pas 5
Amestecați 1/3 de pahar de apă cu esența de vanilie, turnați compoziția în fulgii de mai sus. Apoi tot acolo turnați 3 linguri de ulei. Amestecați cu lingura apoi cu mâna - la început veți vedea că este parcă mai uscată, dar tot așa amestecând și presând între degete, veți observa că se fac niște bulgări. De fapt de la ei așa se numește desertul, după ce se coc se fac crocanți și aromați.
Pas 6
Cam așa ar trebui să fie compoziția de crisp, un pic lipicioasă și cu bulgări în ea. Nu trebuie să fie omogenă ca o cocă.
Pas 7
Ungeți o tavă adâncă de cuptor cu puțin ulei și puneți merele, curățate de coajă și sâmburi și tăiate mărunt.
Cu cât mai multe mere puneți cu atât mai bun va fi crispul.
Pas 8
Turnați 1/4 de pahar de apă peste mere, apoi presărați scorțișoara pe toată suprafața.
Pas 9
Și la final presărați compoziția de fulgi peste mere - aveți grijă să nu desfaceți bulgării, asta este și farmecul desertului, când se coc așa și se rumenesc. Puneți la cuptor la 180-200 grade.
Pas 10
Lăsați la cuptor până se rumenește bine, apoi scoateți și lăsați să se răcorească și pătrundă.
Puteți să-l serviți cu orice sos dulce preferat - eu de obicei mixez banana cu căpșuni, sau orice alte fructe aveți disponibile.
Poftă Bună!
Cantitate:
2 kg
(6 porții bune)
Timp de preparare:
60 min
Dificultate:
mediu
Timp total de pregătire:
60 min
Data publicării:
Notă:
5 (5 voturi)