Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) Reteta VIDEO

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani)

Recunosc ca am mai facut cozonaci, si au fost buni, dar stiti voi senzatia " parca totusi il vreau mai pufos, nu-i chiar ca ala cumparat...". Tot am experimentat retete ca sa gasesc aceasta varianta de cozonac, si ura... am reusit! Reteta care mi-a reusit exemplar am preluat-o de la Gabriela Cara, de pe blogul ei minunat si delicios.

Deci, despre cozonac - este foarte pufos, moale, aromat - se mananca la el astfel: " Hai sa gust o felie - mmm, delicios - Mai iau una ca parca prea repede a fugit pe gat - la a 3-a felie - pai si ce daca, asa o bunatate merge mancata inca o felie.." - si uite asa va treziti ca ati mancat jumate de cozonac.. rusine!

Atentie, este periculos de bun! Dar va recomand cu incredere, este cel mai bun mancat vreodata si bineinteles ca va fi desertul de baza la masa de Paste.

Ingrediente

Faina alba calitate superioara
1 kg
Drojdie proaspata
50 g
am folosit acum Budafok
Zahar
250 g
+ 100g pentru umplutura cu nuca
Lapte de vaca
550 ml
este perfect sa luati lapte de 3.5% grasime
Unt/ulei
200 g
eu am amestecat unt topit cu ulei
Oua
5 buc
galbenussurile le-am pus in aluat, albusurile la umplutura + plus 1 galbenus pt uns cozonacii
Sare
0.5 lingurite
Arome
2 linguri
puteti folosi vanilie, coaja de portocala si lamaie, rom, etc
Nuci macinate
350 g
Cacao pudra
4 linguri
optional

Pasi de urmat

Pas 1

Pregatim ingredientele pentru aluat:

Laptele se amesteca cu zaharul si vanilia si se incalzeste putin pe aragaz  - chestia mai maro deasupra este vanilia pudra pura, adica nu esenta dar chiar aia naturala, macinata. O sa mai vorbim despre vanilie mai incolo in alte postari.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 1
Pas 2

Faina(calda, la temperatura camerei) se cerne intr-un bol mai mare, sa aveti loc de framantat in voie aluatul.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 2
Pas 3

Intr-un bol mai mic amestecati  1 pahar din laptele cald de la pasul1 cu drojdia(atentie sa nu fie fierbinte, ca "omorati" drojdia). Apoi adaugati 3-4 linguri de faina si mai amestecati o data.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 3
Pas 4

Faceti o adancitura in faina si turnati amestecul de drojdie acolo.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 4
Pas 5

Luati usor cu degetele faina de prin parti si presarati peste maiaua de drojdie - fiti atenti cum arata suprafata fainii. Lasati asa 15-30 de minute si vedeti in urmatorul pas ce se intampla.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 5
Pas 6

Asa arata dupa 15-20 de minute - asta insemna ca drojdia lucreaza, creste, deci un prim pas pentru cozonacul perfect este trecut.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 6
Pas 7

Pana creste maiaua puteti mixa 5 galbenusuri cu sare,  coaja de portocala si lamaie.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 7
Pas 8

Si aici avem ingredientele gata pentru a incepe framantatul de baza a cozonacului - faina cu maiaua de drojdie, amestecul de lapte cald, galbenusurile si untul topit amestecat cu ulei.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 8
Pas 9

In ligheanul cu faina si drojdie adaugati galbenusurile si restul de lapte.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 9
Pas 10

Amstecati toate ingredientele cu mainile sau cu o lingura, pana se leaga un pic aluatul.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 10
Pas 11

Apoi cu mainile farnatati-l putin si vedeti acum ca suntem la inceputul celei mai importante etape de pregatire a cozonacului - FRAMANTAREA - dap, stiti ca nu trecem de acest pas nicicum.

Inmuiati mainile cate putin in amestecul de grasime (unt cu ulei) si dati-i bataie bine - din toate partile, vreo 20-30 de minute. Sa nu va lasati usor, trebuie sa ardeti cumva in avans caloriile pe care le mancati din cozonac mai incolo :) Tot asa periodic inmuiati mainile in grasime si continuati cu spor.

 

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 11
Pas 12

Si dupa 10-15 minute observati ca aluatul devine moale, elastic si foarte placut - dar voi nu va lasati, tot mai bateti vreo 10 minute la el.

Si dupa toate astea acoperiti aluatul cu un prosop sau folie alimentara, puneti la un loc cald si lasati sa creasca cam o ora si jumate.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 12
Pas 13

Asa creste aluatul dupa o ora si jumate.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 13
Pas 14

Cat creste aluatul nu uitati sa pregatiti umplutura - bateti albusurile spuma tare, adaugati cate putin zahar mai pe la sfarsit, cam jumatate de pahar.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 14
Pas 15

La acest amestec adaugati nucile maruntite, amestecati bine si avem cea mai simpla si delicioasa umplutura pentru cozonac.

Dar puteti folosi si oricare alta va place - mac, rahat, etc.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 15
Pas 16

Sa revenim la aluatul crescut frumos - scoateti atent folia de pe el si il puneti atent pe o masa unsa bine cu ulei.

Daca vreti 2 cozonaci mari taiati aluatul in 2 parti - pt fiecare cozonac cate una. Mai departe cam stiti metoda.

Aici va spun cum am facut eu, cozonacii mei au fost medii, am facut 2 cozonaci din jumatate de aluat plus o alta coptura din restul aluatului.

Deci am luat 1/4 din aluatul pregatit, am intins o bucata de aluat cu mainile pe masa unsa cu ulei - ii dati o forma dreptunghiulara si sa fie cam de 1 cm grosime.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 16
Pas 17

Puneti umplutura peste aluat, cam 1 cm grosime si asta. O intindeti usor cu o lingura.

In reteta Video am facut umplutura mai densa si a fost mult mai usor de lucrat cu cozonacii. Am putut modela cozonacii din 2 rulouri.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 17
Pas 18

Rulati cozonacul. Ca sa faceti un cozonac mai mare ar trebui sa rulati 2 astfel de rulade.

Eu asa am lasat-o, am facut un cozonac de talie mai mica.

Vedeti Reteta Video cum am modelat 2 cozonaci mari si Babani.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 18
Pas 19

Puneti cozonacul intr-o tava dreptunghiulara asternuta cu hartie de copt si lasati sa mai creasca inca 60-90 de minute.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 19
Pas 20

Aici cozonacii mei crescuti, inainte sa-i pun la cuptor i-am uns cu galbenus de ou.

Le puneti la cuptor, la o temperatura medie de 180 grade pentru aproximativ o ora.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 20
Pas 21

Daca observati ca se rumenesc prea tare inainte de timp, puneti deasupra lor, direct in cuptor, o folie de aluminiu.

Cand sunt gata ii scoateti din cuptor si lasati cam 15 de minute asa in tava. Apoi ii scoateti cu tot cu hartia din tava si lasati sa se raceasca complet 5-6 ore sau peste noapte, acoperiti cu prosop.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 21
Pas 22

Apoi feliati si savurati pufosenia rezultata - chiar isi merita timpul si efortul aceasta reteta, veti fi apreciati si singura problema este ca se termina f.repede.

Pofta Buna!

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 22
Pas 24

Completare:

De 2 ani am inceput sa fac cozonacii in tavi de cozonac, nu in tavi de chec. Observati in dreapta tava de cozonac, este mai adanca si mai larga decat cea de chec si cozonacii au loc suficient sa creasca frumos si bine. Respectiv ies pufosi si nu crapa deloc.

DImensiunea tavilor de cozonac este 15x30 cm, adancimea 10cm.

Cozonac cu nuca, cacao si bezea (Cozonacii Babani) - Pas 24

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1500 g (3-4 cozonaci medii sau 2 cozonaci mari)
Timp de preparare: 120 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 180 min
Data publicarii:
Nota: 5 (30 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 147

piti
Daniela (piti) 03 May 2024, 09:26

Fac mereu aceasta rețetă si reusita este garantata. De fiecare data cozonacii sunt savurați si lăudați .Mulțumesc Lena !Paște binecuvântat!

SimionMagda636
Simion Magda (SimionMagda636) 30 Dec 2023, 19:49

babanosi superdeliciosi!

merci Lena

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
LiliaChirianov204
Lilia Chirianov (LiliaChirianov204) 01 May 2021, 17:19

Am făcut iarăși acești cozonaci cu drojdie uscată 20 de grame si au crescut f bine.Prima dată când am incercat reteta am folosit 250gr zahar si aluatul nu a fost dulce,a 2 oara am pus 300gr zahar si a fost perfect,acum am zis sa pun 275gr si sînt de-abia dulci.Totusi raman la 300gr zahar in aluat,asta e si parerea celor care au gustat.In rest totul e f bun,aromele se simt,umplutura moderată.

RalucaBaciu898
Raluca Baciu (RalucaBaciu898) 23 Dec 2016, 00:10

Au iesit extraordinari!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
DorelSusan651
Dorel Susan (DorelSusan651) 09 Aug 2016, 10:34

Am făcut și cuib de viespi.

Au reușit ca și când făcea mama mea scumpă .

Acum mama ma privește din ceruri ce fac eu.

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
GeA
Georgiana (GeA) 30 Apr 2016, 06:08

Multumesc pentru reteta! I-am facut azi cu emotiile de rigoare...

Au crescut, arata bine in tava, sper sa tina pina duminica. Pasti fericit va doresc!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
elenya
elenya 29 Apr 2016, 14:35

Buna,Elena.Am facut si eu astazi cozonacul , e foarte bun la gust, la consistenta imi aduce aminte de pannettonele italian. L-am lasat in tava la ridicat cam mult, 2 ore, ca trebuia sa duc copii la scoala, poate de asta e asa pufos?

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Lus lus
Lus lus 28 Feb 2016, 17:34

Grozav de bun!!!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Aryanna
Aryanna 24 Dec 2015, 00:00

Buna tuturor!Este prima oara cand fac cozonaci si nu-mi vine sa cred cat de bine mi-au iesit! Am si cateva poze cu cei doi cozonaci (eu am taiat aluatul in patru si i-am impletit cum am putut si apoi i-am pus in tavi de silicon. Nu i-am lasat foarte mult sa se dospeasca in tavi pentru ca deja erau uriasi.)

Sunt foarte fragezi si aspectuosi, ceea ce se datoreaza in special imaginilor explicite puse in reteta. Multumesc frumos!

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
piti
Daniela (piti) 08 Feb 2015, 23:57

MULTUMESC LENA !!

Primii mei cozonaci ,au fost foarte apreciati .

Poza mea pentru reteta:
Nota mea pentru reteta:
Arata toate comentariile