Cornuri pufoase cu rahat (de post)

Cornuri pufoase cu rahat (de post)

Rețeta asta de cornuri mi-a atras atenția zilele trecute, ieri le-am încercat și au fost atât de reușite că nu mai aveam răbdare să vi le arăt. Se fac simplu și repede, sunt super pufoase, ușoare și foarte moi. Umplutura bineînțeles că puteți s-o schimbați - cu mere (puțin călite cu zahăr), gem mai gros, ciocolată amăruie bucățele, etc.

Dintr-o bucată de aluat am încercat să fac și o ruladă cu mac și cacao - foarte bună și aia! Vedeți poza în pași, eu zic că este destul de convingătoare :)

Ingrediente

Făină albă
400 g
   
Apă caldă
250 ml
   
Drojdie uscată
2 linguri
sau 25g de drojdie proaspătă
Zahăr
4 linguri
   
Ulei de măsline
50 ml
sau simplu, de floarea soarelui
Sare
0.25 lingurite
   
Rahat colorat
200 g
sau orice altă umplutură vă place - gem, fructe, ciocolată, etc

Pași de urmat

Pas 1

Într-un bol amestecați cam jumate din cantitatea de apă, 1 lingură de făină, drojdia și 1 lingură de zahăr.

Lăsați cam 10-15 minute să dospească puțin.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 1
Pas 2

Apoi adăugați la maia restul de apă, zahărul, sarea, uleiul - amestecați bine cu un tel.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 2
Pas 3

Adăugați făina, amestecați și frământați aluatul.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 3
Pas 4

Va ieși un aluat moale, puțin lipicios - dar încercați să nu adăugați prea multă făină în plus.

Îl scoateți pe o masă presărată cu făină și frământați vreo 5-10 minute.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 4
Pas 5

Lăsați la dospit aproximativ 30-40 de minute, acoperit cu un prosop sau folie alimentară de plastic.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 5
Pas 6

Dacă respectați toți pașii, aluatul trebuie să crească frumos, cam de 2-3 ori.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 6
Pas 7

Îl scoateți din bol, frământați puțin și tăiați în 3 bucăți egale din care formați 3 bile de aluat.

Le lăsați 10 minute să se odihnească.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 7
Pas 8

Fiecare bilă de aluat o întindeți într-o foaie rotundă, cam de 3-4mm grosime, tăiați în 8 felii uniforme.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 8
Pas 9

Puneți umplutura pe margini și rulați strâns cornurile.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 9
Pas 10

Le aranjați într-o tavă antiadezivă sau așternută cu hârtie de copt și lăsați să crească cam 15-20 de minute.

În acest timp dați drumul la cuptor la 180 grade, să se încălzească bine.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 10
Pas 11

Se coc timp de 15-20 de minute - foarte repede, așa că stați pe lângă bucătărie, să nu le ardeți.

Lăsați să se răcorească bine.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 11
Pas 12

Eu am făcut 16 cornuri din primele 2 bile de aluat.

La a 3-a am avut chef să fac o ruladă rapidă cu mac și cacao - foarte reușită!

Cum am făcut - am întins foaia de aluat, am presărat pe ea 2 linguri de mac uscat, 2 linguri de zahăr și 1 lingură cacao. Și am rulat strâns, lăsat să crească cam 20 de minute și copt la 180 grade.

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 12
Pas 13

Și aici cornurile - foarte reușite, le recomand nu doar în post - se fac cu ingrediente banale dar sunt deosebit de pufoase și moi.

Poftă Bună!

Cornuri pufoase cu rahat (de post) - Pas 13

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 500 g (24 bucăți)
Timp de preparare: 30 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 60 min
Data publicării:
Notă: 5 (16 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

LiCuRiCi
LiCuRiCi LiCuRiCi (LiCuRiCi) 01 Apr 2013, 10:21


 

mmm... chiar azi le incerc,de la inceputul postului astept o astfel de reteta,pufoase si usoare!!!

Anisoara89
Ana Cozonac (Anisoara89) 01 Apr 2013, 11:03

Mi-au lasat gura apa cind le-am vazut, le incerc numaidecit.... multumesc Lena!!!

Elizabeth
Elizabeth 01 Apr 2013, 19:54

mult pt repeta,si spor in continuare

Poza mea pentru rețetă:
Elizabeth
Elizabeth 01 Apr 2013, 19:57

Scuze,vad ca s-a trimis doar o parte din comentariu.s-au primit perfect,cu excepția ca a curs un pic gemul din ele,in rest sunt delicioase.multumimi

Anisoara89
Ana Cozonac (Anisoara89) 01 Apr 2013, 22:54

Sunt geniale aceste cornulete, atite de simplu de facut, cu ingredientele cele mai banale posibil si cu un gust demential, dar de finete nici nu mai zic... ma topesc 

Multumesc Lena!!!

Poza mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 01 Apr 2013, 22:56

Foarte frumoase ti-au iesit, ma bucur tare ca v-au placut!

liliaviscun
Lilia Viscun (liliaviscun) 03 Apr 2013, 21:58

eu pt prima data am lucrat cu aluat dospit. eram putzin emotzionata.  
cornurile is de nota 10! nam reushit sa rezist shi am mincat 3 kind le-am scos din cuptor. shi sotzului iau placut ( lui rar ii plac mincarurile de post) !
ms mult!

Nota mea pentru rețetă:
LENUTTA
LENUTTA 06 Apr 2013, 15:29

Buna Lena!!! am incercat si eu aceste minunate cornulete dupa reteta tami-au iesit de minune...   sunt foarte delicioase,merita se le incercimersi

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 15 Apr 2013, 23:05

Eu am făcut cu gem de gutui și cu bucățele de ciocolată! Foarte, foarte bune!

Poza mea pentru rețetă:
timotei
timotei 20 Apr 2013, 20:13

Lena spunemi te rog cum ii zice in engleza la rahat

Dia.Si.
Dia.Si. timotei 07 Aug 2019, 19:41

Turkish delight.

lena
Elena (lena) 20 Apr 2013, 22:54

NU stiu

timotei
timotei 21 Apr 2013, 21:07

Lena am facut toate retetele de cornuri de la tine de pe sait ,toate sunt foarte bune ,dar cred ca aceste cornuri am sa le fac cel mai des cami place ca nu contin oua,unt ,lapte si plus la toate aceste se fac foarte repede dar si mai repede se maninca.Noi jumatate leam mincat fierbinti ca nu am avut rabdare sa se raceasca.Eu neavind rahat leam facut cu cranberries,au fost foarte bune.Eu leam uns deasupra cu miere .

tatinela
tatinela 02 May 2013, 19:10

foarte gustoase si pufoase cornuletele,s-au pastrat puhavi cam o saptamina))

Poza mea pentru rețetă:
tanicelu
tanicelu 23 Jul 2013, 09:38

absolut delicioase!!!!! ieri sotul ma ameninta ca nu ajung ele pina dimineata . eu am adaugat jumate de cana de lapte si le-am uns cu ou. cred ca pozele vorbesc de la sine! multumim Lena!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 23 Jul 2013, 10:29

O, ce frumuseti! Sa aveti pofta buna!

Massea
(Massea) 27 Jul 2013, 14:52

sunt bestialeatit de pufoase si bunemersi mult pt retete sunt geniale

Poza mea pentru rețetă:
Nyto
Nyto 24 Oct 2013, 14:56

Sunt foarte bune si usor de facut.Leana te urmaresc de ceva timp si am facut si cateva retete de la tine si mi-au iesit f bune.Iti doresc multa sanatate.

Nota mea pentru rețetă:
alexandrazorzon
alexandrazorzon 07 Nov 2013, 10:14

Delicioase, poza nu am mai apucat sa  fac ..... :)

Felicitari pentru toate retele, am incercat multe si toate sunt foarte gustoase.

HDorina
HDorina 20 Nov 2013, 18:12

A doua tava. La prima nu am mai apucat sa fac poza. Delicioase!!! Te pup si te recomand mereu tuturor draga Lena. 

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
TanDi
TanDi 08 Dec 2013, 12:21

Am facut aceste cornuri si astept sa le bag la cuptor. Intrebare: cu ce sa le ung deasupra sa aiba culoarea aceea rumenita? Mentionez ca fac varianta de post (umplute cu visine o parte, si restul cu gem). Auzisem ceva ca se ung cu apa cu zahar, dar nu stiu ce concentratie si nici nu as vrea sa le stric...Multumesc.

lena
Elena (lena) TanDi 08 Dec 2013, 20:29

Cu infuzie de ceai se pot unge(inainte de coacere) sau cu zahar dizolvat cu 1-2 linguri de apa(cat sa fie umed, nu sa se topeasca), se ung dupa coacere, cat sunt fierbinte.

TanDi
TanDi 12 Dec 2013, 09:50

Multumesc frumos pentru raspuns. Ca pentru prima data nu le-am uns cu nimic, dar au iesit frumusele ca aspect, s-au rumenit si asa. Aluatul foarte bun, a ramas la fel de pufos mai multe zile, iar pentru mic dejun in post sunt nemaipomenite. Au avut succes si la copil, la gustarea cu iaurt.

TanDi
TanDi 22 Dec 2013, 15:48

Revin cu poza:

Poza mea pentru rețetă:
Majeri
Majeri 09 Jun 2014, 16:15

Turkish delight se numeste rahatul in Engleza

mkadita
mkadita 27 Jun 2014, 14:45

Salut. Am 13 ani si incerc reteta asta. Deocamdata sunt la pasul in care sta la dospit 30-40 de min. Sunt baiat. :)

Nota mea pentru rețetă:
AyumuAi
AyumuAi 07 Sep 2014, 18:16

Buna:) Aluatul poate fi pastrat la congelator sau ceva de genul? Noi suntem doar 3 in familie si nu as vrea sa se strice/intareasca pe masa doar pentru ca sunt prea multe si nu mai putem manca:( 

lena
Elena (lena) AyumuAi 07 Sep 2014, 19:17

Cred ca merge congelat, dar se prepara mai repede decat se decongeleaza.

Puteti pune cornurile coapte la congelator, si pe urma doar le incalziti, sau faceti jumate din cantitatea de ingrediente, va ies respectiv mai putine cornuri.

AyumuAi
AyumuAi 07 Sep 2014, 21:09

Multumesc pentru raspuns! La cererea parintilor voi face aluatul din reteta de cornuri cu gem, dar voi face asa si le voi congela dupa ce le fac^^ Multumesc mult pentru retete, de mult voiam sa fac niste cornuri normale si sa nu le mai cumpar♥ Maine le fac, abia astept♥

Sara1234
Sara1234 03 Nov 2014, 07:45
  • Ce pot pune in loc de drojdie ? Sunt la inceput , am 11 ani si incerc sa fac si eu. Va rog ajutati-ma .


lena
Elena (lena) Sara1234 04 Nov 2014, 11:46

Doar drojdia poti folosi aici Sara.

Sara1234
Sara1234 06 Nov 2014, 17:05

Credeam ca pot folosi si praf de copt. Multumesc oricum pentru raspuns. :)

lena
Elena (lena) 06 Nov 2014, 17:18

Teoretic ai putea folosi praf de copt, dar sigur nu vor fi asa pufoase.

Mada84
Mada84 26 Nov 2014, 15:38

Buna! Cat timp trebuie sa framant aluatul daca il fac in masina de framantat?  Multumesc mult!

lena
Elena (lena) Mada84 27 Nov 2014, 10:33

10-15 minute ar fi suficient

gabibe
gabibe 29 Nov 2014, 18:50

Buna Lena!

Sunt incepator si as vrea sa incerc neaparat reteta ta.Am o singura nelamurire:cand am facut paine la masina,se echivaleaza cca 24 gr drojdie proaspata cu un plic(7 gr)din cea uscata.In reteta ta spui 2 linguri drojdie uscata(am cantarit si inseamna cca 20 gr).Spune-mi te rog cum sa fac.

lena
Elena (lena) 29 Nov 2014, 20:06

Faceti exact ca in reteta si va fi bine.

maya12
maya12 28 Feb 2015, 14:08

am incercat sa fac si eu aceste cornulete mmmmmmmmmsunt minunati si foarte foarte gustosi

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Maria Carmen
Maria Carmen 20 Mar 2015, 17:34

Super bune, extraordinar de pufoase...nu as fi crezut ca vor iesi asa..fara oua, lapte..Nici nu am avut timp sa vad cand au disparut din farfurie. Eu le-am facut cu dulceata si miez de nuca..un deliciu

Nota mea pentru rețetă:
Maria Carmen
Maria Carmen 20 Mar 2015, 17:40

Aici si dovada.

Poza mea pentru rețetă:
Melanie
Melanie 27 May 2015, 22:43

F gustoase!

Poza mea pentru rețetă:
Dianushka.
Dianushka. 12 Aug 2015, 09:50

Reteta e super!!!

Jana
Jana 05 Sep 2015, 18:57

Multumesc pentru reteta, Lena. M-au impresionat cornuletele. Pufoase, moi si foarte bune. Se fac usor. Mi-a luat mai mult timp dospitul :) Le-am incercat in 3 variante: cu rahat, ciocolata si rulada. Data viitoare incerc sa le fac cu niste salam si cascaval, nu vor mai fi de post, dar la sigur vor fi gustoase. Apropo, in asa caz, zahar pun doar o lingura si sare la fel? 

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Jana 05 Sep 2015, 19:07

Ma bucur Jana!

Da, sarate le faci asa.

irinam
irinam 11 Dec 2015, 08:41

Cornulete cu visina.Multumesc Lena!  E prima mea incercare.

Poza mea pentru rețetă:
Pistruiata
Pistruiata 16 Mar 2016, 09:10

Un aluat elastic , ușor de lucrat, iar cornurile sunt pufoase si extrem de pufoase.Cu siguranța am sa le mai fac in postul acesta 👍🏻👍🏻👍🏻Mulțumim pentru rețetele minunate cu care ne-ați obișnuit! Va doresc un post binecuvântat tuturor!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
mihaelamantoc
Mihaela Mantoc (mihaelamantoc) 16 Mar 2016, 22:51

o sa le incerc neaparat....revin cu poze

ClaudiaTec
ClaudiaTec 20 Mar 2016, 22:14

Multumesc pt reteta!Sunt super gustoase si pufoase!

ClaudiaTec
ClaudiaTec 20 Mar 2016, 22:15

Poza mea pentru rețetă:
Melisa
Melisa 14 Apr 2016, 15:40

Mulțumesc mult pentru recetă

Nota mea pentru rețetă:
Melisa
Melisa 14 Apr 2016, 16:00

Am urmat pas cu pas si cred ca sau primit foarte bine

Melisa
Melisa 14 Apr 2016, 16:00

Dar nu pot posta poza

CristinaCalinescuTartea149
Cristina Calinescu Tartea (CristinaCalinescuTartea149) 28 Sep 2016, 14:45

Buna,

Am si eu o intrebare. Cum de ies rumene deasupra? Eu orice coc de post, raman albe deasupra insa sunt bine coapte. Sa fie de la cuptor?

Multumesc frumos!

ButucElena922
Butuc Elena (ButucElena922) Cristina Calinescu Tartea (CristinaCalinescuTartea149) 28 Sep 2016, 14:52

Are ulei in compzitie si ies frumoase, dar si de la cuptor, dar e unul normal, nimic deosebit.

IustinFlorinaSerban485
Serban Iustin (IustinFlorinaSerban485) 06 Dec 2016, 20:09

Este la dospit să vedem ce iese😊😊

ElenaNan124
Elena (ElenaNan124) 10 Mar 2017, 09:41

Buna! Cea mai buna si simpla  reteta de aluat dospit! Am facut cornulete cu rahat insa am folosit aluatul si la pizza. Super bune au iesit! :) Multumesc pentru reteta!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
PetcuOana713
Petcu Oana (PetcuOana713) 12 Apr 2017, 15:46

Le-am incercat astazi si sunt foarte, foarte bune. Inca nu am poze dar promit ca o sa pun. Multumim pentru reta.

 
Nota mea pentru rețetă:
StelianaSalciuan435
Steliana Salciuan (StelianaSalciuan435) 09 Aug 2017, 13:58

Pana acum nu am scris vreun comentariu la retetele tale, insa vreau sa iti spun ca le fac cu drag si niciodata nu am dat gres. Iti multumesc ca impartasesti cu noi retete, cornurile au iesit foarte bune, nu zici ca sunt de post. Multumesc 😚

lena
Elena (lena) Steliana Salciuan (StelianaSalciuan435) 10 Aug 2017, 14:12

Multumesc si eu Steliana, sa aveti pofta mare!

Stefy3
Stefy3 15 Sep 2017, 20:29

Am incercat si eu reteta astazi,sunt usor de preparat,foarte pufoase.Spor in tot ce faci,Lena!

Poza mea pentru rețetă:
CiprianaButnariu685
Cipriana Butnariu (CiprianaButnariu685) 09 Nov 2018, 22:59

Geniala rețeta! Am făcut aceasta rețeta de mai multe ori, iar de data aceasta am folosit ou bătut pe deasupra pentru ca nu aveam nevoie sa păstrez neaparat rețeta de post. Mulțumesc tare mult. Am câteva Rețete favorite de pe site ul Dvs. Mult succes in continuare și mult spor in toate!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
NikNik104
Nik Nik (NikNik104) 23 Nov 2018, 09:32

Foarte buna reteta ca si cornurile, insa mje imi ies mici daca portionez aluatul in 3, iar in poza ta par mari cornurile.

NikNik104
Nik Nik (NikNik104) Nik Nik (NikNik104) 23 Nov 2018, 09:56

Vad ca au iesit mai maricele acum :)

Eu mai pun si esenta de vanilie.

Am facut si rulada. Fetei mele ii place foarte mult!

Ne place si negresa de post. Facem destuo de des, mai ales in post.

Pupici,

Cotuca

rocsana
rocsana 28 Mar 2020, 15:42

Am doar drojdie uscata,trebuie facuta maia cum ati spus in reteta?

lena
Elena (lena) rocsana 30 Mar 2020, 17:03

Da, sa se dizolve putin.

rocsana
rocsana 31 Mar 2020, 14:23

Se poate pastra aluatul la frigider pana a doua zi?

lena
Elena (lena) rocsana 31 Mar 2020, 14:28

Da, puteti.

rocsana
rocsana Elena (lena) 31 Mar 2020, 18:59

Nu se intampla nimica nu?or sa fie la fel de pufoase daca este aluatul din frigider?cum procedez?il las la crescut si abia apoi il bag la frigider acoperit?

lena
Elena (lena) rocsana 31 Mar 2020, 19:57

Il bagati direct, fara sa creasca, de preferat in punga de plastic cu cateva gauri mici sa iasa gazele.

Pe urma folositi...

AdinaToderita567
Adina Toderita (AdinaToderita567) 03 Mar 2023, 21:13

Bunaseara, se poate face si cornuri cu mac din acest aluat?

lena
Elena (lena) Adina Toderita (AdinaToderita567) 06 Mar 2023, 08:56

Sigur, cu orice umplutura.

BiancaValentinaHreniuc710
Bianca Valentina Hreniuc (BiancaValentinaHreniuc710) 05 Dec 2024, 16:13

Rețeta este minunată! Au ieșit delicioase, mulțumesc mult. 🥰

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă: