Ciorba Ucraineana(cu varza si sfecla rosie) Reteta VIDEO

Ciorba Ucraineana(cu varza si sfecla rosie)

Cum eu, fiica si nepoata de ucraineanca sa nu stiu sa fac o ciorba ucraineana gospodareasca, da nu una simpla, una asa de buna de vrei sa mananci si lingura! Aceasta reteta de ciorba ucraineana este o combinatie din tot ce stiu de la mama si bunica, in plus chestii vazute si studiate pe parcursul ultimilor 10 ani si mici ajustari de-ale mele personale, cum fara ele... Ciorba este densa, foarte satioasa, completa, cu multe legume, varza, fasole si carne - in Ucraina o ciorba de acest gen se spune ca este buna daca sta lingura in picioare in farfurie.

Varianta de post si vegetariana o gasiti pe site aici, cu linte sau fasole, cum va place.

Cu mana pe inima si deloc modest pot sa va spun ca este una din ciorbele noastre preferate, a trecut testul la multi mofturosi, servita cu ardei, smantana si un catel de usturoi pe langa....da, si cu o felie de paine de casa proaspata sau balabuste cu usturoi!

Ingrediente

Carne de porc/vita
500 g
sau cu oase, cum gasiti si va place
Ceapa alba
3 buc
Cartofi
2 buc
Morcovi
1 buc
Ardei gras
2 buc
Sfecla rosie
1 buc
1 mai mare sau 2 mai mici
Varza alba
0.5 kg
Ulei de floarea soarelui
50 ml
Pasta de tomate
2 linguri
Bors acru
0.5 l
Patrunjel verde
1 buc
Adica 1 legatura
Usturoi (catei)
5 buc
Radacina de telina
0.5 buc
si 1 radacina de pastarnac sau patrunjel daca aveti
Sare
2 linguri
dupa gust
Fasole fiarta
200 g
din conserva sau fiarta dinainte acasa. De multe ori folosesc mazare verde congelata in loc de fasole.
Frunza de dafin
2 buc

Pasi de urmat

1

Intr-o cratita mare de 5 litri puneti carnea taiata bucati, 1 ardei, radacinile de telina si pastarnac si 1 ceapa.

2

Turnati peste ele aproximativ 3 litri de apa curata.

3

Adaugati 2 frunze de dafin(stiu, pentru multi este ciudat, dar eu asa fac toata viata mea, pentru ca asa am invatat de la mama si bunica).

Puneti oala pe foc si asteptati pana incepe sa fiarba.

4

Cand incepe sa fiarba apa in oala, strangeti spuma de deasupra cu o lingura sau spumiera, faceti focul mic, acoperiti cu capac si lasati sa fiarba incet minim 2 ore(chiar si 3 daca este carnea mai tare, sau folositi oala de presiune).

5

Dupa ce a fiert, scoatem totul din oala - legumele si carnea - primele eu nu le mai folosesc, carnea o rup/tai bucati mici si o pun inpoi in ciorba(vedeti pasii de mai jos).

Sa nu va fie mila sa aruncati aceste legume, ele deja si-au dat tot ce au avut mai bun in supa, vom pune altele in loc, si mai bune, si mai multe :)

6

Bineinteles cat fierbe carnea nu stam degeaba:

- Curatam, spalam si pregatim restul ingredientelor pentru ciorba.

- In primul rand cartofii, morcovul, 2 cepe, 1 ardei si 2 sfecle rosii.

7

- Varza, patrunjelul si usturoiul.

- Fierbem fasolea si o scurgem de apa, daca este din conserva, doar o scurgem de apa.

8

Acum ne apucam si le taiem:

- Varza bucatele mici, cubulete cartofii, rondele morcovii, julien 0.5 buc de ceapa si ardeiul.

9

Daca a fiert bine carnea si este gata supa, cum am spus scoatem legumele mari din ea.

Si in locul lor le punem pe toatea astea tocate la pasul 8.

 

10

Cand incepe sa fiarba facem focul mic si lasam 30 min.

 

11

In acest timp facem alta treaba importanta:

- Incalzim uleiul intr-o tigaie, adaugam 1 ceapa taiata cubulete mici.

12

- Cand se rumeneste putin punem pasta de tomate, amestecam si mai calim 2 minute.

13

- Adaugam sfecla rosie data prin razatoare medie, amestecam si sotam inca 15-20 de minute la foc mic.

14

Au trecut cele 30 de minute, legumele din cratita cu ciorba au fiert.

Eu de obicei iau un cartof in lingura si daca intra usor cutitul in el, merg mai departe cu restul pasilor.

15

Acum adaugam fasolea fiarta, carnea rupta bucatele si amestecul de sfecla sotata din tigaie.

16

Adaugam sarea, borsul acru dupa gust(sau zeama de lamaie).

17

Amestecam bine si lasam sa fiarba 5 minute la foc mic.

18

In acest timp tocati marunt patrunjelul, 0.5 buc de ceapa si pisati usturoiul.

19

Le adaugati in ciorba, amestecati bine.

20

Si imediat inchidem focul, punem capacul pe oala si lasam ciorba sa se patrunda bine 20-30 de minute inainte de servire.

21

Ciorba obligatoriu se serveste cu smantana, in varianta mai dietetica cu iaurt.

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 5 l (o cratita de 5 litri plina)
Timp de preparare: 120 min
Dificultate: dificil
Timp total de pregatire: 60 min
Data publicarii:
Nota: 5 (4 voturi)

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 17

NicuOprea865
Nicu Oprea (NicuOprea865) 17 Nov 2017, 19:25

Este formidabil,exact ce mi-am dorit

Poza mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) 15 Jul 2015, 14:28

Se pot adauga in ciorba la pasul 7-8.

Jana
Jana 15 Jul 2015, 13:55

scuze, am gasit in comentarii, raspunsul la intrebarea despre fasole.

cezar
cezar 02 Mar 2013, 15:31

Minunata imi place si cu carne si fara  , in loc de varza pun conopida si mai pun si cimbru

Poza mea pentru reteta:
irinutza
irinutza 17 Nov 2012, 11:52

o ciorba foarte gustoasa!!! O fac cu carne dar si fara e la fel de gustoasa.E o bomba de vitamine.

Poza mea pentru reteta:
lilianamunteanu
Liliana Munteanu (lilianamunteanu) 10 Feb 2012, 20:48

Magnifica!

Poza mea pentru reteta:
Creola
Creola 06 Sep 2010, 14:01

Si noi facem frecvent aceasta minunata ciorbita. Singurele diferente sunt ca nu calim nimic (desi calite stiu ca dau un gust mai bun) fiinca din aceasi cratita cu noi papa si bebele nostru de 1 an si jumatate. La sfarsit adaug leustean in loc de patrunjel si in rest la fel : ceapa si usturoi. Cu surprindere am descoperit de curand  ca adaugata si la sfarsit ceapa da o aroma foarte placuta cirbitei sau supei.

Nota mea pentru reteta:
natyluminita
natyluminita 05 Sep 2010, 13:33

E o ciorbita tare buna...o fac si eu insa fara carne ....e mai light...dar pentru amatorii de carne ai indrum sa o incerce

Nota mea pentru reteta:
amalia80
amalia80 02 Sep 2010, 11:14

Ce pacat ca nu se poate degusta, o mancare care necesita timp, dar si rezultatul este pe masura. Felicitari!!!!

Nota mea pentru reteta:
Francisc de Chisinau
Francisc de Chisinau 28 Mar 2010, 19:53

E mancarea preferata a fiului meu. De lins buzele ! ! Dar daca nu avem bors acru, ce facem ? De post, se poate elimina carnea ? sau ce ne facem ?

Nota mea pentru reteta:
lena
Elena (lena) Francisc de Chisinau 28 Mar 2010, 21:07

Da, este foarte buna ciorba, eu inlocuiesc borsul cu zeama de la o lamaie, si merge foarte bine si varianta de post - doar fierbi legumele, sari peste pasul cu fiertul carnii.

Arata toate comentariile