Daca vedeti vreo oferta buna la carne de porc(se poate si pui, vita, rata, iepure, peste, etc), va uitati bine pe aceasta reteta de carne la borcan in suc propriu, si va apucati repede de treaba. Eu am facut prima data conserva de carne mai mult ca o nostalgie dupa "tushonka" mamei(asa se numeste acasa:), dar a mers asa de bine la noi, ca am repetat-o si voi mai face de acum incolo periodic. Bineinteles, mama facea in cantitati industriale, la cuptor mare cu lemne si anume in perioada cand se taiau porcii. Cand erau timpuri mai bune o facea mai cu carne, cand a aparut congelatorul mare(bucatile de carne mai bune le punem acolo la pastrare), utilizeaza bucatile de carne mai grase, dar intotdeauna buna de tot!
O lingura de carne, dar se poate si mai mult, in suc propriu nu strica deloc niste oua la tigaie, omleta, mamaliga, pastele, cartofii, si este o nebunie asa simpla, pe paine...Copiilor le place mult dimineata la mic dejun, in loc de sunca de comert si mai ales daca nu faceti conserva cu multa grasime.
Noi nu avem porci de taiat, dar am adaptat reteta de carne in suc propriu la gabariturile familiei noastre, in plus eu o fac cu grasime mai putina, chiar foarte putina. Cumpar de obicei 2.5-3kg pulpa, ceafa sau orice bucata va place, imi ies cam 3 borcane de 720ml si le tin la frigider - strict pentru consum curent si de pofta. Noi nu avem beci si nu risc sa tin carnea in debara, dar daca este mai grasa ar sta cred.
In plus, am adaptat metoda mamei la cuptorul meu de apartament, fara prea multe complicatii(vedeti in pasi detalii). Si da, puteti face asa conserva cu carne de pui, iepure, rata, gasca, peste - tot ce vreti, cresteti si aveti pofta!