Sunt multe rețete care îmi fac click, ies din prima și sunt chiar "Oau!", recunosc că îmi place să le descopăr pentru ca să vă ușurez și vouă, și mie, munca în bucătăria de zi cu zi. Această prăjitură marmorată așa este - rapidă, se prepară fără cuptor, o gătiți la tigaie și merge să vă alintați cu ceva dulce de casă chiar și când mergeți în vacanțe sau nu aveți la dispoziție un cuptor.
Am fost sceptică, dar curioasă, și a meritat încercarea! Chiar vă recomand rețeta aceasta de prăjitură marmorată la tigaie cu insistență - în jumătate de oră este gata, cu minim efort și ingrediente la îndemână în cam orice bucătărie. Iese pufoasă, moale, aromată și foarte gustoasă, cred că merge folosită și ca blat de tort chiar.
Cantitățile de mai jos se potrivesc perfect pentru o tigaie mare, de 28cm în diametru, dar dacă folosiți tigaie de 24-26cm, puteți ușor reduce la jumătate ingredientele.