Ingrediente
●
Zahăr
3 pahare
de 300 ml. Plus mai trebuie 8 linguri de zahăr pentru glazură
●
Unt
1 lingura
plus 100g pentru glazură - untul trebuie să fie moale nu topit
●
Smântână
4 pahare
recomand să fie din aia de 20% grăsime - 1 pahar se folosește la aluat și 3 la cremă
●
Bicarbonat de sodiu
1 lingurita
stins cu 1 lingură de oțet
●
Lapte de vacă
4 linguri
●
Cacao pudră
3 lingurite
Plus 6 linguri pentru glazură
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Frecați bine 1 lingură de unt cu 1 pahar de zahăr - o puteți face cu mixerul sau cu mâinile.
Pas 2
Adăugați 1 pahar de smântână și amestecați bine cu telul.
Pas 3
Apoi adăugați 1 pahar de făină și bicarbonatul de sodiu stins - amestecați bine.
Pas 4
Împărțiți compoziția de la pasul anterior în 2 părți egale. În una adăugați 1 pahar de făină, în alta un pahar de făină și 3 lingurițe de cacao.
Pas 5
Luați compoziția fără cacao, amestecați cu mâinile sau cu lingura aluatul care se formează (nu vă alarmați dacă este mai lipicios). Apoi presărați din abundență făină pe masă și îl scoateți pe ea, apoi ușor îl frământați până se formează o bilă - atenție, nu trebuie să-l frământați mult.
Pas 6
Îl tăiați în 3 și formați alte 3 bile mai mici, le înveliți în folie alimentară și puneți la frigider.
Pas 7
Faceți la fel cu aluatul maro, cel cu cacao - la fel frământați cu făină, formați 3 bile și le puneți la frigider.
Recomand să faceți exact așa cum am scris - în această ordine - mai întâi aluatul alb apoi cel maro.
Pas 8
Mai întâi coaceți foile albe - luați fiecare bilă, o întindeți cu făcălețul (nu uitați să presărați făină pe masă din abundență), să fie de aproximativ 3 mm grosime.
Pas 9
Ca să treceți foaia mai ușor pe tavă o înveliți pe făcăleț, apoi o derulați deasupra tăvii.
Pas 10
Puneți peste foaie o farfurie mai mare sau un capac și tăiați cu un cuțit marginile - apoi le luați și le aruncați, nu le mai "reciclați".
Pas 11
Puneți tava la cuptor la temperatură medie și lăsați până încep să se rumenească marginile. - vedeți în ce timp aproximativ se coc foile albe și lăsați și cele maro cam acest timp (la ele nu se văd marginile roz coapte).
Pas 12
În așa fel coaceți toate foile, mai întâi cele albe apoi cele maro.
Pas 13
Amestecați bine cu mixerul 3 pahare de smântână și 1.5 pahare-2 pahare de zahăr. Puteți adăuga un pic de vanilie și întăritor de frișcă (3-4 plicuri - în cazul în care smântâna nu se îngroașă bine).
Pas 14
Ca să se înmoaie tortul mai bine, recomand să faceți un sirop de apă caldă cu miere sau cu zahăr și să ungeti fiecare foaie cu o pensulă - înainte să le ungeti cu crema de smântână. Lăsați 2-3 min să se absoarbă siropul apoi ungeti din abundență cu cremă fiecare foaie.
Începeți să ungeti foile începând cu cele albe - deci prima va fi albă a 2-a maro, și tot așa până le terminați.
Pas 15
Așa arată tortul înainte să-l lăsați la înmuiat (bineînțeles la frigider). Ca să fie tortul perfect de moale și bun perioada de înmuiere este de 10-15 ore - deci perfect ar fi să-l montați seara și dimineața să-l terminați de ornat.
Pas 16
Așa am făcut eu - seara am copt foile și le-am uns cu cremă. Apoi dimineața l-am ornat și pregătit pentru musafirii care au venit după amiază.
Deci - Îl scoateți din frigider, cu un cuțit tăiați marginile care ar putea fi nu chiar drepte. Tortul fiind moale acum, procedura este foarte simplă.
Pas 17
Pregătiți glazura - într-o cratiță puneți 4 linguri de lapte, 8 linguri de zahăr, 100g unt și 6 linguri de cacao. Puneți la foc și amestecați.
Pas 18
După ce începe să fiarbă, stingeți focul, amestecați încă o dată și lăsați să se răcorească bine.
Pas 19
După ce se răcește binișor glazura o turnați peste tort și lăsați aproximativ 30 de min la frigider să se întărească un pic.
Pas 20
Apoi îl ornați după preferință - puteți orna complet cu frișcă sau presăra nucă de cocos sau așa cum am făcut eu. Am luat în palmă nucă de cocos, am trecut cu ea pe marginile tortului, ca să-l îmbrac împrejur cu cocos.
Pas 21
Și cu o pungă de ornat de cofetărie am făcut floricele din frișcă pe marginile de sus. În mijloc puteți scrie ceva sau pune vreo floricică de marțipan, sau lăsați așa.
Pas 22
Aici același tort, dar mai mare, l-am făcut din 1.5 cantitate de ingrediente, l-am ornat cu frișcă și am scris La Mulți Ani.
Pas 23
Aici aveți și secțiunea - cred că este destul de reprezentativă. Tortul este moale, cu gust plăcut de smântână și cacao, sigur va fi un succes la orice masă festivă și nu numai.
Poftă Bună!
Cantitate:
2 kg
(10 felii)
Timp de preparare:
600 min
Dificultate:
mediu
Timp total de pregătire:
90 min
Data publicării:
Notă:
5 (14 voturi)