Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan

Și voi continua săptămâna aceasta cu câteva din rețetele mele de bază de conserve. Una din ele, cea mai nouă din colecție, este această rețetă de ardei în sos de roșii. Din ce am mai aflat pe internet, din originile rețetei, este o mâncare ungurească - care se poate face ca atare, sau se poate conserva pentru iarnă.

Se prepară foarte simplu, cu doar 2 ingrediente - și rezultatul neașteptat de bun, ca dovadă - am lăsat o farfurie din lecio să se răcească și să o probăm a doua zi de dimineață, să fac și poza finală pentru site. Dimineața când am venit la bucătărie a dispărut jumate din farfurie - și l-am văzut pe soțul meu zâmbind și spunându-mi cât de bună a fost și hai iar la ea. L-am oprit în grabă, să nu mănânce tot înainte să fac pozele pentru site :) Deci a trecut testul...:)

Ies 10 litri de mâncare din această cantitate de ingrediente - deci cam 13 borcane de 780 ml, recomand să faceți din jumătate de ingrediente, și apoi repetați dacă vedeți la anul că nu v-a ajuns.

Merge foarte bine pe pâine, cu alte mâncăruri ca salată, sau adăugat în mâncăruri. Are gustul aromat de roșii, ardei gras și un pic dulciu de la zahărul și sarea adăugate exact cât trebuie.

Ingrediente

Roșii
4 kg
sau 4 litri de roșii pasate, sau suc/bulion de roșii mai gros
Ardei gras
5 kg
   
Zahăr
1 pahar
Pahar de 250 ml
Sare
2 linguri
   
Ulei de floarea-soarelui
1 pahar
   
Oțet
2 linguri
oțet de 9%

Pași de urmat

Pas 1

Roșiile se spală, se curăță și se dau prin mașina de tocat.

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 1
Pas 2

Puneți roșiile pasate pe foc, adăugați zahărul, sarea și uleiul, amestecați bine.

Atenție, această cantitate de ingrediente cere o cratiță de 10 litri, dacă nu aveți folosiți una de 5 litri în 2 runde.

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 2
Pas 3

În timp ce fierb roșiile, se curăță și se taie ardeii în felii lungi cam de 1-2 cm lățime.

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 3
Pas 4

Când încep să fiarbă roșiile pasate, adăugați la ele ardeiul tăiat. Nu vă speriați dacă nu încape din prima, ardeii se înmoaie repede și încap toți. Când începe din nou să fiarbă, faceți focul mic și lăsați 30 de minute să fiarbă domol.

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 4
Pas 5

Până fierbe compoziția, spălați borcanele și le lăsați să se scurgă de apă.

Apoi după 30 de minute, luați cratița de pe foc, adăugați oțetul, amestecați bine și puneți lecio-ul în borcane.

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 5
Pas 6

Capsați bine borcanele să nu lase aer și le lăsați să se răcească complet.

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 6
Pas 7

Așa cum am zis și mai sus, această mâncare merge bine ca - salată, garnitură de legume, pe pâine dimineața, ca o mâncare de legume și ca un adaos la mâncăruri. Este absolut delicioasă.

Eu zic varianta perfectă pentru o gospodină.

Poftă Bună!

Lecio (sau ardei în sos de roșii) - la borcan - Pas 7

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 10 l (13 de borcane)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 120 min
Data publicării:
Notă: 5 (11 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 43

OanaPocnet118
Oana Pocnet (OanaPocnet118) 22 Oct 2019, 13:21

Buna Lena! In loc de otet, as putea pune zeama de lamaie? (Sotul meu nu prea agreeaza otetul, si incerc sa il evit). Multumesc pentru tot ce faci!

lena
Elena (lena) Oana Pocnet (OanaPocnet118) 22 Oct 2019, 13:34

Are rol de conservant aici si nu stiu daca va tine bine cu zeama de lamaie. Poti incerca sa-l combini si cu putin otet de mere😉

eduardu
Eduardu (eduardu) 06 Sep 2018, 14:49

Am facut anul trecut aceasta reteta,ador gustul ardeilor in sos de rosii! Dar a avut un mare minus din partea mea- pielitele de pe ardei! Drept urmare acum sunt la copt ardeii pt lecio de anul acesta! Si inca un lucru- doua linguri de otet nici nu se simt in atata cantitate de ardei. Fac acum cu corectiile dupa preferintele noastre si revin cu impresii. Multumesc pt reteta!

AnnaPopov347
Anna Popov (AnnaPopov347) 26 Aug 2017, 22:26

Eu vreau sa pun gogosarii intregi. Adica scot din ei tot si ii las asa. Pentru ca la iarna vreau sa ii scot sa fac ardei umpluti. Ce zici?

lena
Elena (lena) Anna Popov (AnnaPopov347) 29 Aug 2017, 07:02

Nu cred ca va fi bine, gogosarii vor fi prea fierti pt umplut.

LIKA4EVER
Lilia (LIKA4EVER) 13 Aug 2012, 22:52

azi am prearat dupa aceasta receta,sper sa reziste pina la iarna

Nota mea pentru rețetă:
crismi
crismi 02 Feb 2012, 15:05

Am facut reteta si este foarte buna.la anul sigur o voi repeta, dar in cantitati mai mari, pentru ca anul acesta s-a si terminat. Am facut poza la ultimii ardei Lecio. Este o reteta de pus in caietelul de "lasat mostenire" generatiilor urmatoare ! Multumesc !

Poza mea pentru rețetă:
ana333
ana333 02 Oct 2011, 14:44

cu ardei capia se poate,multumesc

Nota mea pentru rețetă:
adelyna
adelyna 22 Feb 2011, 16:39

chiar acum 1 ora am facut reteta cu  negreasa cu  gem....e delicioasa..... ceea ce vroiam sa spun este ca mama si  bunica mea fac de mult reteta asta chiar nu  stiam ca se face  asa e foarte delicioasa... in fiecare an mama face destule borcane... mai  mult pentru  sarbatori... dar saracuta.pana in pragu  sarbatorilor de iarna nu  ramane cu  nimic..sunt foarte buni..si usor de facut.. felicitari pentru  retete 

Nota mea pentru rețetă:
MariaP
MariaP 21 Sep 2010, 08:57

E minunata aceasta reteta! O recomand tuturor!

Nota mea pentru rețetă:
Emma
Emma 21 Sep 2010, 08:15

Mi se pare interesanta reteta. As avea o intrebare: s-ar putea renunta la zahar? Eu incerc sa-l evit din motive de sanatate.

Nota mea pentru rețetă:
Lavi
Lavi 21 Sep 2010, 07:51

interesanta reteta, o sa fac si eu, dar la jumatate din cantitati!

Nota mea pentru rețetă:
Arată toate comentariile