Gogoșari și vinete marinate la borcan

Gogoșari și vinete marinate la borcan

Dar nu puteam să nu v-o prezint pe asta, doar după replica soțului meu, când m-a văzut că o fac - "O, gogoșarii mei preferați!" - vă dați seama că sunt ceva deosebit. Rețeta o știu de foarte mult timp, o făcea mama și multe rude, la orice sărbătoare iarnă, acești gogoșari erau aperitivul cel mai frumos și delicios din legume de pe masă. Sunt dulcișori, aromați, acrișori, un pic crocanți, și vinetele se combină perfect cu gogoșarii, au la fel textura și gustul foarte bun.

Din păcate eu nu prea pot mânca gogoșarii în oțet, cei clasici preparați aici în România, îi pun doar la salata boef sau la o salată de murături pentru gust - dacă cineva din voi are o rețetă verificată, bună și nu acră să iasă ochii :) vă rog să o postați la comentarii. Promit că voi testa și din acestea - am făcut într-un an și a fost un eșec total, s-au oțetit, înăcrit rău de tot......

Ingrediente

Gogoșari roșii
5 kg
   
Apă
2 l
   
Ulei de floarea-soarelui
1.5 pahare
   
Oțet
2 pahare
   
Sare
2.5 linguri
sare fără iod, pt murături
Zahăr
350 g
   
Frunză de dafin
5 buc
   
Piper negru(boabe)
10 buc
   
Vinete
2 buc
   

Pași de urmat

Pas 1

Gogoșarii se spală, se curăță și se taie felii, de 1.5 - 2 cm grosime.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 1
Pas 2

Vinetele le spălați și tăiați felii de 1 cm grosime.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 2
Pas 3

Apoi preparați marinada din cantitățile scrise la ingrediente - apă, zahăr, sare, ulei, oțet și mirodenii.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 3
Pas 4

Când începe să fiarbă marinada puneți în cantități proporționale gogoșari și vinete, până umpleți cratița. Eu am o cratiță de 5 litri, și am pus gogoșarii în 3 runde. După ce fierbe prima rundă, gogoșarii îi scoateți, puneți în borcane, apoi puneți următoarea partidă.

Când încep să fiarbă gogoșarii, faceți focul mic și lăsați 5-7 min, nu uitați să mai amestecați.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 4
Pas 5

Pregătiți borcanele, le lăsați să se scurgă bine de apă. Când au fiert gogoșarii luați câte 2-3 bucăți gogoșari, 1 bucată de vinete și așa alternând umpleți borcanele.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 5
Pas 6

După ce ați umplut borcanul, turnați puțină marinadă ca să acopere gogoșarii, puneți capacele și înfiletați bine să nu lase aer.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 6
Pas 7

Apoi umpleți următoarele borcane, când nu mai sunt gogoșari în cratiță puneți o altă partidă să fiarbă și tot așa continuați până terminați toți gogoșarii și vinetele.

Mi-au ieșit din aceste cantități, exact 11 borcane de 780 ml.

Borcanele le întoarceți cu fundul în sus și lăsați să se răcească bine.

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 7
Pas 8

Sunt gata cam într-o lună, delicioși ca și garnitură la orice mâncare de carne, legume, orez, cartofi, fasole, etc. Chiar și la un sandwich sunt delicioase, când eram studenți și nu prea mai aveam de mâncare, făceam sandwich-uri calde din pâine și gogoșari din ăștia :)

Poftă Bună!

Gogoșari și vinete marinate la borcan - Pas 8

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 11 buc (11 borcane de 780 ml)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 60 min
Data publicării:
Notă: 5 (10 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Lavi
Lavi 24 Sep 2010, 10:36

de fiecare data ne incanti cu retete minunate, combinatii inedite

felicitari Lena, inca o reteta senzationala!

Nota mea pentru rețetă:
MariaP
MariaP 24 Sep 2010, 10:40

Mmm, am salivat uitandu-ma la borcanele alea atat de aratoase! Gogosari am mai pus, dar in combinatie cu vinete n-am pus niciodata. Tentanta reteta! Vinetele raman tarisoare, nu?

In alta ordine de idei, eu am o reteta de gogosari in sos de rosii, un deliciu! Daca te intereseaza reteta, da un semn.

Un sfarsit de saptamana minunat iti doresc si mai ia si tu o pauza, draga Lena, ca ne innebunesti cu atatea bunatati!

P.S. Puiutul tau e mai bine? Pupici gagalicei!

Nota mea pentru rețetă:
lyly
liliana (lyly) 24 Sep 2010, 11:25

Lena nici nu-ti dai seama ce bucurie mi-ai facut cu aceasta salata . De mult timp caut salata cu vinete marinate pentru iarna

Salata de vinete marinate pe care ai postat-o acum 3 saptamani a devenit preferata familiei numai ca nu o pot face pentru iarna . Am dat-o si la prietenii mei carora le-a placut mult .

Multumesc ca existi .

Cu mult drag:

Liliana.

larissa
Alina Tapolcsi (larissa) 24 Sep 2010, 13:00

immm ce bine arata  si eu am pus deja dar fara vinete numai gogosari   pt iarna  sigur sant si cu vinete foarte gustosi imi plac foarte mult gogosarii

Nota mea pentru rețetă:
Emma
Emma 24 Sep 2010, 15:04

Intr-o primavara, am mancat la Voronet asemenea muraturi și mi-au placut teribil. Am incercat sa pun si eu cu dr.Oetker dar nu a fost acelasi gust. Acum, voi incerca reteta ta.

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 24 Sep 2010, 15:34

Stii Maria ca nu refuz niciodata nici o reteta, gogosari in suc de rosii nu am facut niciodata, sunt ca muraturile sau ca o salata? O pui pe forum cand ai timp

Acum o sa iau intr-adevar o pauza mica, voi pleca la tzara, la nunti in Moldova, deci inca o sursa de inspiratie noua Oricum retete voi pune si cat voi fi plecata, nu scapati de mine

MariaP
MariaP 24 Sep 2010, 19:51

Ok, Lena, am sa postez reteta pe forum. E mai mult o salata sau nu stiu cum sa-i spun, sosul e dulceag si putin grosut, iar gogosarii dulci-acrisori, nici prea tari, nici moi, numai buni. Mie imi place ca nu prea se simte otetul.

Drum bun, distractie placuta la nunti si te asteptam cu retete noi !

Pusa
Pusa 25 Sep 2010, 23:47
  1. O reteta delicioasa-Gogosari in sos-este preluata de pe www.bucataras.ro

Ingrediente

-5 kg gogosari,1 borcan bulion de 800 g,1/2 l otet (de Topoloveni),1/2 l ulei,1/2 kg zahar,2 linguri cu sare mare,2 linguri boabe de mustar,2 linguri boabe de piper,foi de dafin.

Mod de preparare 

  • Gogosari se spala,se taie pe jumatate si se scot cotoarele, apoi se taie in fasii de grosimea unui deget.
  • Se prepara sosul amestecand ingredientele de mai sus si se fierbe 20 de minute, amestecand din cand in cand.Recomand o oala mai inalta si incapatoare ,sa nu sara sosul.
  • Se adauga apoi gogosarii in sos si se fierb pana se inmoaie putin, cam 15 minute.Se pun gogosarii  in borcane si deasupra sosul.
  • Se inchid bine si se fierb in bain-marie 1 ora
  • se scot pe patura si se invelesc, lasand borcanele la racit acoperite.
  • ies 20 de borcane de 400 g

Am testat reteta, este f.f.buna, o recomand la toate gospodinele

Crista
Cristina Sabau (Crista) 26 Sep 2010, 08:54

interesanta combinatia..vinete si gogosari .....imi place ca ne incanti de fiecare data cu cate o reteta noua, si noua nu ne ramane de facut decat sa o incercam acasa !  sa te dstrezi pe unde petreci la nunti..... chiar meriti, dupa atata munca!

Nota mea pentru rețetă:
Emma
Emma 26 Sep 2010, 10:00

Petrecere frumoasa, Lena! Te asteptam cu idei si retete noi!

mita
mita 27 Sep 2010, 23:23

Eu aveam reteta cu conopida si ardei am adaugat si vinete ...super...

Nota mea pentru rețetă:
mita
mita 27 Sep 2010, 23:49

Lena observ ca nu pui la sterlizat borcanele ,de data asta le-am lasat si eu asa dar ma tot gandesc sa nu se strice ,le puneam mereu la cuptor 20 min .Cel mai tare otet ce-l am aici e de6 grade  ce zici sa le dau la cuptor...Salutari.

lena
Elena (lena) 28 Sep 2010, 08:41

Cred ca ti-am raspuns cam tarziu, dar pt viitor, borcanele nu trebuie sterilizate sigur, si in caz de otet de 6%, mai adauga inca o jumatate de pahar in plus la cantitatea din reteta.

MariaP
MariaP 28 Sep 2010, 08:46

Lena, am postat pe forum reteta de gogosari in sos. Modalitatea de preparare e aceeasi ca in reteta postata de Pusa , proportiile sunt putin mai altfel.

Toate cele bune si te asteptam cu retete noi de prin locurile minunate in care te afli acum!

olguta
olguta 29 Sep 2010, 14:58

Mamica marineaza gogosari dupa aceasta receta, doar ca in loc de zahar pune miere. Sunt gustosi, dar nu pot minca mai mult de o bucata, deoarece imi par destul de uleioase.

lena
Elena (lena) 29 Sep 2010, 20:27

De acord Olgutza, de aceea in reteta de aici este mai putin ulei, ar fi trebuit sa fie mai mult. IN plus atunci cand se pun gogosarii in borcan, incerc sa aleg marinada care o pun  de ulei. Atunci nu sunt uleioase, sunt perfecte.

mita
mita 30 Sep 2010, 22:57

Multumesc.

bia cris
mangiru bia cris (bia cris) 25 Oct 2010, 20:18

ufff.... in sfarsit am terminat de bagat gogosari la borcan si sunt super obosita am intrat sa iti spun mersi mult pt receta ,siii nota mea pt tine eeeeeeeee.......dar iti spun un secret  e prima data  cand prepar asa ceva eee....sper ca o sa imi iese buni team pupat eu si bia

Dana37
Dana37 22 Nov 2010, 15:18

Buna!De cand am descoperit site-ul acesta imi place si mai mult sa stau in/la bucatarie....Am cautat o reteta de peste marinat ,dar peste proaspat.....NU AM GASIT!!!Stii vreo una?????As fi interesata!!!!!!Te rog!!!!

lena
Elena (lena) Dana37 22 Nov 2010, 16:19

Salut Dana, multumesc de aprecierea site-ului, imi pare bine ca este util.

Referitor la marinarea pestelui - depinde de care peste anume vrei sa marinezi:

Uite aici iti dau un link la cineva care a postat retete de somon marinat

Daca imi spui de care anume peste vrei sa marinezi iti mai dau variante.

Dana37
Dana37 23 Nov 2010, 13:56

Buna,Lena!In privinta pestelui,sincera sa fiu ,nu prea stiu ce e.....,adica avem in apropierea orasului un iaz si .....vinde cineva....Prima data,cica mi-a adus crap(desi nu prea semana.....,insa nici eu nu pot spune ca ma pricep!....),a doua oara ,cica era fitofag.....DECI?.......Ma poti ajuta?????.....

tia
tia 27 Sep 2011, 21:47

Reteta mea de gogosari murati:

1 l otet de Topoloveni

3,8 l apa

2linguri de sare /l de lichid

5 linguri de zahar /l de lichid

usturoi, piper , boabe de mustar

Se amesteca ingredientele, amestecul rezultat se pune pe foc pana incepe sa fiarba si se adauga peste gogosarii asezati in borcane. Se pune capacul borcanelor si se tin cateva zile asezate invers(sa nu zic cu fundul in sus).Sunt deliciosi.Aceeasi reteta o folosesc la castraveti si la gogonele, cu exceptia faptului ca la castraveti si gogonele pun si marar .

tia
tia 27 Sep 2011, 21:51

Am uitat sa spun ca, in borcane, printre gogosari, adaug frunze de telina, rondele de morcovi, buchetele de conopida

lena
Elena (lena) 27 Sep 2011, 21:51

Multumesc Tia pentru reteta, chiar cautam acum o reteta buna si rapida de gogosari in otet - la gust cum sunt? Eu mai puneam dar imi ieseau foarte otzetiti, adica aveau doar gust intens de otet si inca fermentat...Chiar i-as incerca in weekend

tia
tia 28 Sep 2011, 21:51

Sunt super buni! Toate prietenele mele pun acum muraturi dupa reteta mea. Merita cu adevarat incercata! Spor la treaba!

amalia16
Amalia (amalia16) 02 Jan 2012, 13:55

Reteta aceasta mama o face putin diferit insa tot cu gogosari, dar in acelasi borcan pune conopida pentru ca la noi nu prea se mananca vinete decat din zacusca, si cele prajite vara :)

Poza mea pentru rețetă:
crismi
crismi 11 Feb 2012, 23:25

Au iesit foarte buni. Inainte foloseam alta reteta, dar toamna trecuta i-am incercat pe acestia, imi plac foarte mult, sunt mai putin uleiosi, asa ca de-acum inainte ii voi face numai asa.Multumesc pentru reteta.Am pus numai gogosari, fara vinete si cu otet de mere.

Poza mea pentru rețetă:
roberth
roberth 16 Sep 2012, 13:25

Am facut si eu reteta, sper sa iasa buni, ma rog, sa tina cat mai bine. Sa va spun totusi ce am patit. Cred ca cel putin unul dintre gogosari a fost iute pentru ca zeama este iute rau. I-am pus asa... or sa fie buni si la ciorba. :)

roberth
roberth 17 Sep 2012, 17:58

lalena, sti cumva, reteta poate fi facuta si fara ulei? Ma gandesc ca are un rol in conservare... 

lena
Elena (lena) roberth 17 Sep 2012, 22:39

Au rol in conservare, poti pune mai putin, dar deloc nu prea merge.

karo
karo 05 Apr 2013, 20:54

Draga Lena, iata o reteta excelenta de gogosari care nu are gust de otetit....6 kg de gogosari (necuratati), 1 litru de otet de 9 grade, 500 gr. zahar, 5 linguri sare pentru muraturi, piper boabe, boabe de mustar, hrean. Se prepara astfel: se spala gogosari,se scot cotoarele, sa taie in 4(sau felii) si se pun intr-un vas incapator. Se adauga hreanul taiat rondele, boabele de mustar si piper. Oteul se amesteca cu sarea si zaharul la rece pana se dizolva apoi se desarta peste gogosari si se lasa astfel 24 de ore, timp in care amstecam cand si cand in ei ca sa ajunga toate feliile prin otet. Dupa 24 de ore se pun in borcane, nu prea presati si se adauga lichidul peste. Printre gogoasari se mai pot pune rondele de morcovi, buchetele de conopida... in acest caz se mai mareste si cantitatea de otet si restul ingredientelor(sare, zahar...).Este cam nepotrivita reteta pentru acest anotimp, dar sper sa iti fie de folos pentru viitor!

lena
Elena (lena) 05 Apr 2013, 20:57

Multumesc mult Karo, sigur o aplic la toamna, oricand sunt bucuroasa de retete si idei noi!

Alionka
Alionka 23 Aug 2013, 15:28

Ai gasit receta gogosarilor ce nu au gust de otet? 

lena
Elena (lena) Alionka 23 Aug 2013, 16:22

Am gasit ceva, inca sunt in testari :)

hanna
hanna 17 Sep 2013, 12:19

Poza mea pentru rețetă:
maria-ah
maria-ah 04 Oct 2013, 13:36

Cu ardei nu se poate face? gogosarii nu se prea mananca la noi....

lena
Elena (lena) maria-ah 04 Oct 2013, 15:27

Da, cred ca merge si cu ardei.

lena
Elena (lena) 26 May 2014, 14:09

Draga Michl,

Limba romana o stiu la fel ca tine, mishto faci tu de mine acum, nu ai inteles ceva din reteta, sunt ingredientele gresite?

Da, asa ma exprim pentru ca asa se vb limba romana in zona unde stau - nu suntem cu nimic diferiti de alti destepti romani.

Comentariul la care ma refer va fi sters pentru cu nu are treaba cu reteta efectiv,  va astept cu comentarii concrete la reteta, cand o veti incerca bineinteles.

horia
horia 29 Aug 2014, 22:00

Care este unitatea de masura a unui pahar...ulei, sau otet? Gogosarii au 5 kg curatati sau cu cotor?

lena
Elena (lena) horia 30 Aug 2014, 08:31

Paharul are 250ml si legumele sunt cantarite necuratate.

MihaelaCR
MihaelaCR 17 Sep 2014, 21:32

Buna! E prima data cand pun singura muraturi, ma refer neasistata de mama si vreau sa iti multumesc pentru reteta, din toate pe care le-am gasit asta parea cea mai buna si nu m-am inselat.

Eu nu am avut ulei de fl. soarelui in casa si am pus de masline. In plus am pus si cateva bucatele de conopida si boabe de enibahar.

Multumesc inca o data!  Au iesit foarte buni!

Nota mea pentru rețetă:
LenkaAB
LenkaAB 23 Apr 2015, 21:30

Iubesc la nebunie aceasta receta, eu am inlocuit vinata cu conopida, sotului ii place enorm. Toti vecinii au luat de la mine acesta receta si imi sunt recunoscatori.

Nota mea pentru rețetă:
Danicika
Danicika 24 Sep 2015, 15:00

salut Lena spunem te rog ce fel de otet ai folosit si de cate %....... si carei garamajul paharului ..........multumesc

lena
Elena (lena) 24 Sep 2015, 15:01

Otetul este de 9% si paharul are 250ml

Charlie
Charlie 01 Sep 2016, 13:33

 Aaabsolut exceptinal!

Draga mea Lena, te rog spune-mi ca pot folosi marinada care a ramas, la ciorba!  In caz contrar, sa stii ca eu o beau in loc de cafea! Este foarte, foarte, buna!

Te pup mult si, iti multumesc la fel!

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Charlie 01 Sep 2016, 13:37

Da, si noua ne plac mult, nu trece nici un sezon fara gogosari :) Merge si la ciorba, ca e aromat si gustos.

Fialka30
Fialka30 17 Dec 2020, 00:37

Am facut in aceasta toamna 2020 aceasta reteta. Este delicioasa. Nu as schimba la reteta nici macar 1gram in plus sau minus . E perfecta. Recomand.