Plăcintă cu mere de post

Plăcintă cu mere de post

Mă gândeam acum când puneam titlul rețetei, cum să-l fac mai sugestiv - pentru că mi se pare prea puțin spus "Plăcintă cu mere.." și dacă mai zic ca este de post sigur majoritatea sunt sceptici.... După mine, aș numi-o "Plăcintă cu mere cu aluat pufos și moale, fragedă și aromată" - dar am zis că vă uitați și mai jos de titlu, și poza feliei vă convinge să vedeți mai jos descrierea.

Plăcinta este inspirată din bucătăria rusească (este rețetă de la o mănăstire), acolo plăcintele cu mere se fac cu aluat dospit și se numesc "Pirog". Impresionant este aluatul, banal de simplu dar foarte potrivit, moale, pufos și plăcut de lucrat. Gustul plăcintei este deosebit - aluatul moale și fraged, un pic pufos, merele aromate.... combinație perfectă.

Din cantitățile de mai jos de aluat eu am făcut o plăcintă cu mere și 2 cozonaci, deci aveți grijă la proporții dacă vreți să faceți doar plăcintă - micșorați cantitățile minim în jumătate. Promit luni să vă arăt și cozonacii din acest aluat, foarte buni și moi.

Așa, am și uitat să spun - plăcinta nici nu zici că este de post, eu o voi face neapărat și așa când am chef de plăcintă bună, este și mai bună decât orice plăcintă simplă cu mere.

Ingrediente

Apă
1.5 pahare
pahar de 300ml
Zahăr
0.5 pahare
plus 100g pentru mere
Sare
0.25 lingurite
un vârf de linguriță
Ulei de floarea-soarelui
3 linguri
   
Făină albă calitate superioară
1 kg
   
Drojdie proaspătă
25 g
   
Mere
4 buc
   
Scorțișoară
0.25 lingurite
optional

Pași de urmat

Pas 1

Deci cum am spus, voi da proporțiile așa cum le-am făcut, deși iese mai mult aluat cât pentru o plăcintă - vă las pe voi sau să faceți mai puțin aluat (respectând proporțiile) sau să mai faceți ceva cu restul de aluat - este foarte bun pentru orice coptură de post.

Amestecați apa caldă cu zahărul (0.5 pahar) și sarea.

Plăcintă cu mere de post - Pas 1
Pas 2

Adăugați drojdia și amestecați până se dizolvă.

Plăcintă cu mere de post - Pas 2
Pas 3

Apoi urmează uleiul. Îl amestecați puțin.

Plăcintă cu mere de post - Pas 3
Pas 4

Acum adăugați făina, amestecați bine totul și frământați aluatul. Aici puteți să lucrați sau cu mâinile sau și mai repede în mașina de făcut pâine la regimul de frământare aluat (pentru Paste).

Plăcintă cu mere de post - Pas 4
Pas 5

Aluatul frământat bine îl puneți într-un bol uns cu ulei, ungeți și aluatul deasupra cu ulei, acoperiți bolul cu o folie sau prosop și lăsați la cald să dospească.

Plăcintă cu mere de post - Pas 5
Pas 6

După ce s-a ridicat bine, îl mai frământați o dată pe masă.

Plăcintă cu mere de post - Pas 6
Pas 7

Iar îl puneți la dospit, uns cu ulei și acoperit.

Plăcintă cu mere de post - Pas 7
Pas 8

După ce a crescut, îl porționați în jumătate, dacă ați făcut întreaga cantitate din rețetă - din una faceți plăcinta, cealaltă puteți s-o congelați sau să faceți cozonac sau cornuri de post.

Jumătatea de aluat pentru plăcintă o mai împărțiți în 2 (una un pic mai mare decât cealaltă) și faceți 2 bile de aluat. Le lăsați 10 minute să se odihnească.

Plăcintă cu mere de post - Pas 8
Pas 9

Bila cea mai mare de aluat o întindeți într-o foaie subțire, de 5mm - o puneți într-o tavă mai adâncă de plăcintă așa ca să iasă un pic bordurile în afară - cam 1.5-2 cm. Resturile care mai sunt în plus față de acei 1.5-2 cm puteți să le tăiați cu un cuțit sau foarfecă. Lăsați tava deoparte și până mai crește puțin blatul vom face umplutura cu mere.

Plăcintă cu mere de post - Pas 9
Pas 10

Merele se dau prin răzătoare (nu le-am curățat de coajă, doar de cotor) se adaugă zahărul și după preferință puțină scorțișoară și suc de lămâie. Amestecați-le bine.

Plăcintă cu mere de post - Pas 10
Pas 11

Puneți merele peste blat, aveți grijă să le scurgeți bine de sucul care îl lasă. Bordurile care erau în afară le întindeți ușor cu degetele și le puneți un pic peste marginea plăcintei - vedeți ca în poză.

Plăcintă cu mere de post - Pas 11
Pas 12

Cealaltă bilă de aluat rămasă o întindeți într-o foaie subțire de 5 mm și cu un cuțit sau tăietor de pizza tăiați dungi subțiri de aluat pentru a face partea de deasupra a plăcintei.

Plăcintă cu mere de post - Pas 12
Pas 13

Faceți din acele dungi de aluat plasă de deasupra plăcintei. Lăsați plăcinta 15-20 de minute să se odihnească, în acest timp încălziți cuptorul la 180 grade.

Plăcintă cu mere de post - Pas 13
Pas 14

După acest timp, ungeți plăcinta cu ulei sau o infuzie de ceai negru, îndulcită foarte bine - cam la 100ml de ceai 2 linguri de zahăr. Este opțional pentru a face să se rumenească plăcinta mai frumos - în mod clasic se unge cu ouă, în post se unge cu infuzie de ceai sau ulei.

Puneți plăcinta la cuptor la 180-200 de grade, când se rumenește faceți focul mai mic și mai lăsați 15 minute - aproximativ la 150 grade.

Plăcintă cu mere de post - Pas 14
Pas 15

După ce o scoateți se mai unge o dată cu infuzie de ceai pe toată suprafața.

Plăcintă cu mere de post - Pas 15
Pas 16

Apoi o acoperiți și lăsați să se răcorească bine (perfect ar fi s-o lăsați vreo 4-5 ore să se răcească bine aluatul, dar este delicioasă și caldă).

Se servește cu orice vă place, cred că aici nu este cazul să vă scriu instrucțiuni de mâncare a unei plăcinte cu mere :)

Poftă Bună!

Plăcintă cu mere de post - Pas 16
Pas 17

Și aici poza cu principalul amator și degustător de plăcintă cu mere, a contribuit și ea la proces :)

Plăcintă cu mere de post - Pas 17

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (10 porții)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 60 min
Data publicării:
Notă: 5 (7 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

adrianamo
adrianamo 10 Dec 2010, 12:34

Mama mea facea asa ceva,dar nu in forma de tarta ,facea placinta rulata,este gustul copilariei mele..:) 

Pe vremea aia mai greu cu ouale,laptele,deci voiai sau nu ,mancai placinte de post.

Vad ca ai o mandrete de ajutor..si degustator..sa-ti traiasca!

lena
Elena (lena) 10 Dec 2010, 12:39

Multumesc Adrianamo! Da este de mare "ajutor"

Elena.M
Elena (Elena.M) 10 Dec 2010, 15:46

Maine promit ca o voi face.Si asa nu stiam ce sa fac in week-end si mai ales sa fie si de post.Multumesc Lena.Arata foarte bine.Eu as incerca altadata bineinteles sa inlocuiesc merele  cu bostan,cu scortisoara.Iti voi spune pe site cum o sa imi iasa.Ai o fetita foarte frumoasa.Ma bucur pt tine.Si eu si sotul meu ne dorim o fetita enorm de mult.....Sa iti traiasca,sa te bucuri de ea.Multa sanatate.

lena
Elena (lena) 10 Dec 2010, 16:47

Multumesc mult Elena, va doresc sa vi se implineasca dorinta (si noi am asteptat-o mult pe a noastra, cu multe probleme si lacrimi) - important este sa fiti sanatosi si optimisti. Multa sanatate

crina
Paula (crina) 10 Dec 2010, 17:08

Da, este o reteta foarte atragatoare si aratoasa pentru masa de Craciun .La noi in familie placinta cu mere este nelipsita la masa de Craciun tocmai pentru aroma ei de mere coapte si scortisoara. Am sa o fac intocmai si am sa magindesc la tine atunci cand o vom savura . Multumesc inca odata pentru retetele si sfaturile tale , papusica din fotografie sa-i dea Dumnezeu sanatate si noroc si sa va bucurati de ea si de realizarile ei. Te pup .

chety
chetza (chety) 10 Dec 2010, 18:32

Sarbatori fericite draga Lena,,,,,,si multa sanatate tie si printesei alei mici ,,,,,,

SANATATE

Ellena
Elena (Ellena) 10 Dec 2010, 18:57

Arata f.bine placinta ta Lena! Este f.aspectoasa! eu o pot numi si crostata cu mere la felul cum arata! iar daca fetita ta si-a dat verdictul ca este buna, atunci trebuie sa incerc, dar am in plan prima data Cheescake fara foc! sa iti traiasca fetita frumusica!

Nota mea pentru rețetă:
bocsa
gabriela (bocsa) 10 Dec 2010, 22:29

Ce bine arata.

larissa
Alina Tapolcsi (larissa) 10 Dec 2010, 23:51

multumim pt reteta sigur e gustoasa   sa va traiasca fetita e frumoasa si eu am un baietel de un an si 9 luni

Nota mea pentru rețetă:
Olga37
Olga37 11 Dec 2010, 00:54

Multumesc  foarte mult Lena.Placinta arata foarte bine si sunt sigura ca este si foarte gustoasa.

Lilicica
Lilia (Lilicica) 11 Dec 2010, 15:33

Din fericire, de data asta am fost si noi degustatori ai preparatelor Lenei.

Desi Lena nu era multumita de aspectul primei placinte ( cea din poza e alta), pot insa sa confirm ca a fost foarte buna, delicioasa. A mers foarte bine, dimineata la ceai.

Multumesc mult, Lena!

Nota mea pentru rețetă:
Lavi
Lavi 11 Dec 2010, 19:30

Lena ai o mandrete de copil.

sa va traiasca!

Nota mea pentru rețetă:
Karen
Karen 13 Dec 2010, 02:39

Desi  prepar aproape totate retetele,multe le tot repet,scriu comentarii doar daca am intrebari... Acum nu am putut sa nu va felicit pentru dulceata de fetita :) sa fie sanatoasa si sa va umple viata de bucurii!!  

nona
nona nona (nona) 13 Dec 2010, 10:10

buna , am facut aeasta prajitura si este ff buna ! merita sa incercati este usor de facut si rapida , de gust nu mai vb ! bafta multa lena si la mai multe retete. te pup

nona
nona nona (nona) 13 Dec 2010, 10:13

nu am putut sa nu remarc si scumpica e fetita 1 !

marceluta
marcela (marceluta) 13 Dec 2010, 21:11

Sunt fara cuvinte ,superba e putin spus ,sa va traiasca angerasul e frumoasa foc ,multa sanatate|!

Nota mea pentru rețetă:
dann
dann 15 Apr 2011, 22:19

Super reteta!! Urmeaza sa o incerc!! Sa-ti traiasca "pricipalul amator"!!!

lena
Elena (lena) 15 Apr 2011, 23:23

Multumesc mult Dann, astept si impresiile de la placinta

crismi
crismi 02 Feb 2012, 20:16

Este o placinta neasteptat de buna, la ce ingrediente are.  O voi face nu numai in zilele de post. ai facut-o si foarte artistic, mi-a placut si modul de asamblare cu acele dungi care formeaza plasa. Chiar e foarte gustoasa.Multumesc pentru reteta

Poza mea pentru rețetă:
Dara
Dara 11 Feb 2012, 13:51

Am facut si eu aceasta reteta minunata, si nu ma asteptam din asa putine ingrediente sa iasa un aluat asa de moale bun si modelabil.I-am facut o surpriza mamei mele cu aceasta placinta, deci iti multumesc mult Lena!Ai o fetita tare scumpa, si un urmas tare harnic.D-zeu sa va binecuvanteze!

andreeaiasi
andreeaiasi 06 Oct 2012, 22:50

Lena, ai scris in reteta framantat bine, cat inseamna asta/ cat timp? Eu nu ma pricep la framantat, evit pe cat pot de mult retetele ce implica framantat, prefer prajiturile cu praf de copt.dar arata prea bine si as vrea sa o incerc si eu ..Merci

lena
Elena (lena) andreeaiasi 06 Oct 2012, 23:23

Framantat bine ca orice aluat de acest tip, adica vreo 5 minute, dar nici ca cel de cozonaci. Fara grija incearca-l.

ryana
ryana 26 Nov 2013, 21:13

Am descoperit site-ul de 3 zile si am decis...acest site va fi cartea mea  virtuala de bucate  

Duminica am facut si eu reteta asta, delicioasa.Toata lumea a cerut "bis" drept urmare in acest moment am inca una in cuptor :D

Poza mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 26 Nov 2013, 21:36

Ma bucur mult Ryana! Sa aveti spor la gatit si pofta buna!

ryana
ryana 30 Nov 2013, 00:25

din acelasi aluat cornulete si pungulite cu gem de visine :)  o bunatate

ryana
ryana 30 Nov 2013, 00:27

.

Poza mea pentru rețetă:
ryana
ryana 30 Nov 2013, 00:28

:)

Poza mea pentru rețetă:
olika
olika 10 Dec 2014, 06:08

Salut lena, ai niste retete nemapomenit de guatoase, am vrut sa te intreb in privintza acestei retete pot sa fac shi cu cartofi din acest aluat sau este prea dulce, merci mult mult pentru toate retetele shi indeosebi pentru acestea de post p-u ca sotul meu tine post shi ele tare ma salveaza

lena
Elena (lena) 10 Dec 2014, 16:57

Daca pui doar 1 lingura de zahar in aluat merge facut si cu cartofi, bineinteles.

DiaEmilia
DiaEmilia 10 Mar 2015, 20:12

Buna, foarte interesanta receta, chiar vreau foarte mult s-o incerc, insa intrebarea mea era: apa un pahar jumate- adica 450 ml?

Toate recetele super, nu comentez din rusine, de facut avem buna inspiratie- multumesc Lena

lena
Elena (lena) DiaEmilia 10 Mar 2015, 21:08

Nu, 1 pahar are 250ml, deci 1.5 pah ar fi 375ml.

DiaEmilia
DiaEmilia 10 Mar 2015, 22:52

Multumesc, esti o scumpete! Acum pun placinta in cuptor! Multumesc!

Ioana Mihalache
Ioana Mihalache 12 Dec 2015, 20:12

Multumim pentru toate retetele, sa va dea Dumnezeu sanatate! Sus, la ingrediente ati scris un pahar de 300 ml, iar la comentarii ati scris ca trebuie un pahar de 250 ml. De care folosim pana la urma? Multumesc mult, sa aveti seara linistita!

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Ioana Mihalache 12 Dec 2015, 21:50

Da, puneti 300 ml, cum amscris la ingrediente, am gresit in comentariu :)

ghiata941
ghiata stefan (ghiata941) 10 Aug 2016, 09:20

Buna ziua! Dupa decongelare, cum se foloseste aluatul daca vreau sa fac tot placinta cu mere ?

lena
Elena (lena) ghiata stefan (ghiata941) 12 Aug 2016, 09:10

Dupa decongelare faceti la fel, important sa se decongelee bine si sa se incalzeasca alutul. Framantati cu un pic de faina, lasati 10 min la odihnit si modelati placinta.

ip2891
ip (ip2891) 30 Mar 2022, 16:48

Am facut si eu reteta, a iesit super bine, atat ca nu a crescut pe cat ma asteptam(am folosit faina 650 si era si cam veche) dar a fost foarte buna si chiar arata ca la cofetarii

Ce ma intereseaza este daca pot folosii si mere scazute deja pe care le am la congelator ( adica nu proaspat rase)
Si, ce alte umpluturi merg
Recomand






 

lena
Elena (lena) ip (ip2891) 30 Mar 2022, 17:47

Sigur se pot folosi mere din congelator, in rest se poate face cu orice alte fructe, gem, nutella, branza, etc.

ip2891
ip (ip2891) Elena (lena) 06 May 2022, 12:50

A iesit si cu cele congelate la fel de bine. Eu m facut si cu drojdie instant si cu proaspata, si cu fine 650 si cu 000 si cu amestec (asta a iesit cel mai bine). Este foarte buna reteta, usor de facut si buna

ip2891
ip (ip2891) Elena (lena) 06 May 2022, 12:51

O umplutura de ciuperci pt ea aveti? (am vazut reteta celalta dar vreau de post)

lena
Elena (lena) ip (ip2891) 07 May 2022, 13:36

Nu am, dar orice ciuperci calite cu putina ceapa sunt bune aici.😉

ip2891
ip (ip2891) Elena (lena) 08 May 2022, 13:42

Am sa incerc, poate chiar sa adaug ceva spanac de gradina :P

SimionMagda636
Simion Magda (SimionMagda636) 12 Oct 2024, 15:03

poza chiar inainte de degustare!!!!! e perfecta! merci Lena

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Simion Magda (SimionMagda636) 12 Oct 2024, 15:22

👍👍👍👍