Roșii uscate în ulei de măsline

Roșii uscate în ulei de măsline

O nouă descoperire pentru mine sunt aceste roșii uscate, absolut fantastice - sunt ca niște mici bombe de arome. În orice le puneți - salată, sandwich, paste, brânză, etc - înnobilează și dau o aromă deosebită, intensă de roșii și mirodenii.

Urmează mai încolo să vă pun și câteva rețete cu ele, dar mi-au plăcut și simple pe pâine integrală.

Deci acum cât mai sunt roșii faceți rețeta, că nu este grea deloc, și o să vedeți că imediat ce le simțiți mirosul, imaginația voastră va ști ce să faceți cu ele :)

Ingrediente

Roșii
2 kg
alegeți roșii cărnoase și mici - eu iau din acele lungi și grase, le spun "prunișoare" în piață
Usturoi
10 buc
10 căței
Busuioc uscat
2 lingurite
   
Piper negru
1 lingurita
   
Sare
2 lingurite
   
Zahăr
2 lingurite
   
Ulei de măsline
300 ml
eu folosesc ulei de măsline din acela mai ieftin, din turte de măsline sau pentru prăjit

Pași de urmat

Pas 1

Aveți o poză cu roșiile pe care le folosesc eu pentru uscat.

Deci, roșiile se spală și se lasă la scurs.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 1
Pas 2

Așterneți 1 sau 2 tăvi de cuptor cu folie de aluminiu (cu partea mai lucioasă în sus).

Tăiați roșiile jumătăți și le aranjați în tavă.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 2
Pas 3

Presărați piperul, busuiocul (puteți folosi ierburi de Provence), sarea și zahărul.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 3
Pas 4

Stropiți roșiile cu ulei de măsline și distribuiți peste ele usturoiul zdrobit.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 4
Pas 5

Și puneți tava la cuptor, la 100 de grade pentru 4-6 ore în funcție de dimensiunile roșiilor.

Dacă aveți ventilație îi dați drumul.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 5
Pas 6

Roșiile sunt gata când sunt mai uscate, dar încă elastice - din cauza uleiului poate să vă pară că încă nu sunt gata dar vă uitați atent și le vedeți - în 6 ore sigur se fac.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 6
Pas 7

Pentru păstrare le puneți în borcane uscate - dacă le țineți la frigider doar le aranjați în borcane și turnați ulei de măsline printre ele.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 7
Pas 8

Dacă le conservați și le țineți în condițiile normale, nu la frigider, le capsulați bine și le puneți pentru 40-45 minute la sterilizat la cuptor, la 150 grade. Le scoateți și lăsați să se răcorească în condiții normale.

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 8
Pas 9

Vi le recomand, mai ales dacă sunteți mai comozi cu domeniul conservelor - rețeta este foarte simplă dar deosebit de bună.

Poftă Bună!

Roșii uscate în ulei de măsline - Pas 9

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (2-3 borcane mici)
Timp de preparare: 300 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min
Data publicării:
Notă: 5 (6 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

ica
burlacu ica (ica) 18 Sep 2011, 18:31

toate sunt bune dar nu e timp de gatit celputin pt-mine mersii pt.reteteciao

naty
naty 18 Sep 2011, 21:57

aceste rosii sunt intr-adevar un deliciu. Merci mult finutza pentru reteta, le voi face neaparat!!!!

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 18 Sep 2011, 23:06

DA, chiar sa faci, daca nu reusesti pana in octombrie, iti aduc un borcan sa le gustati si voi

Natali
Natali 19 Sep 2011, 23:31

Uf, chiar is bune rosiile astea, dar cine sa aiba rabdare cu ele, sa le usuce, ehh, poate daca as avea un cuptor cu reglaj mai bun al temperaturii, sau un uscator de legume/fructe

Nota mea pentru rețetă:
Natali
Natali 19 Sep 2011, 23:31

m-am referit la mine, desigur, fiinta comoda ce sint :D

sandrina
sandrina 27 Sep 2011, 09:43

LENA eu fac reteta asta de ff multi ani ,numai ca eu in loc de busuioc folosesc oregano salbatic ,este fff buna ,,multumesc ca ne oferi in fiecare zi cate o reteta de-a ta ,toate sunt minunate --- o zi buna iti doresc.

VioricaIchim
Viorica Ichim (VioricaIchim) 27 Mar 2012, 09:17

buna, sunt Vio, si urmaresc cu interes retetele tale si imi si ies exact cu cantitatile de ingrediente ce le postezi, si asta este un lucru f important pentru mine:) as dori sa te intreb la retete asta de rosii uscate, indiferent de modul de pastrare frigider sau clasic se pune ulei de masline intre ele, sau numai in cazul in care sunt tinute la frigider?  pup

lena
Elena (lena) Viorica Ichim (VioricaIchim) 27 Mar 2012, 09:20

Viorica, oricum trebuie pus ulei, chiar daca le tii in frigider. Acum incerc sa gasesc o solutie de a le pastra asa uscate simplu, dar deocamdata doar cu un deshidrator bun se poate face :(

Te pup si multumesc de apreciere!

maslinutza
anca (maslinutza) 07 Aug 2012, 20:58

La ce se folosesc?

lena
Elena (lena) anca (maslinutza) 07 Aug 2012, 21:01

La de toate - pizza, salate, sosuri, etc.

maslinutza
anca (maslinutza) 07 Aug 2012, 23:28

Ms de raspuns!!!Mereu indraznesc sa fac retete noi de pe site-ul tau fiindca sunt foarte bine explicate....Azi am facut cornurile cu gem si au iesit minunate.Multumesc!!!

Alina C
Alina Stavar (Alina C) 28 Aug 2012, 16:38

de cand am vazut reteta asta am vrut s-o incerc. sigur e super delicioasa....doar ca la cuptorul meu pe gaz nu mi-a iesit :( desi am dat focul la minimum rosiile din tavita de jos s-au lipit de folie si s-au ars :( acum am inca in cuptor a doua tava, si stau cu ochii in patru sa nu se arda. cred ca le voi lasa mai semi-uscate si le voi pune la frigider intr-un borcan. oricum nota 10 pt reteta...iar eu ar trebui sa-mi iau un cuptor electric :)

lena
Elena (lena) 28 Aug 2012, 18:45

Da, mai greu la cuptor cu gaz, au un punct de coacere cand daca nu esti atent, imediat se pot usca prea tare. Oricum merita sa te chinui putin, sunt foarte bune pt tot ce vrei sa faci.

Cori
Cori 15 Jul 2013, 22:32

Foarte buna ideea asta a ta Lena, multumesc tare mult!

Poza mea pentru rețetă:
Cori
Cori 15 Jul 2013, 22:33

Sunt frumoase si delicioase

Poza mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 16 Jul 2013, 12:33

Te pup Cori si sa le mancati cu placere, ma bucura mult comentariile tale

Cori
Cori 18 Jul 2013, 22:49

Si eu te pup si imi pare rau ca nu ne-am mai vazut de mult, pt. ca nu se mai tine atelierul. Sunt foarte bucuroasa ca iti plac comentariile mele . Pup

ralubebe
ralubebe 10 Aug 2013, 16:07

Buna,

Este super reteta, abia astept sa o incerc.

Am o intrebare: in loc de folie de aluminiu este ok sa folosim hartie de copt? Am eu pitici pe creier cu folia de aluminiu si o evit cat pot.. :).

Multumesc frumos!

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) ralubebe 10 Aug 2013, 21:28

Cred ca merge si cu hartie de copt, sau poti s-o pui peste folia de aluminiu.

tiki
tiki 11 Aug 2013, 16:07

Buna Lena. Rad singura  si ma minunez.De ce? Am facut si eu reteta asta,dar numai dintr-un kg de rosii. Lunguiete. Mi-a trebuit ptr.tava mare de aragaz 1 kg. 1 rosie. Ca atunci cand le-am pus in borcan (1 de 800), sa-mi ramana 1 rosie.:). Dar nu deasta rad,ci am inceput sa citesc comentariile si am ajuns la Alina C,la care i s-au lipit de folia de Al,si am zis ,hai sa-i scriu mai jos sa faca pe hartie de copt, ca sa constat ca mi-ai luat-o inainte. Stii,eu sunt cu hartia. Da,eu am pus folie de Al,mare, hartie de copt peste,tot mare,apoi am acoperit cu hartia de copt folia Al. Dar hartia de copt am uns-o putin cu ulei,apoi am asezat rosiile. Si peste am pus ulei extravirgin,dar mi-a intrat cam mult.Nu s-au lipit deloc,deloc.  Deci am 2 intrebari: 1,Ulei de floarea soarelui nu merge?(mie de m.nu-mi place) si 2,cam cat timp se pot tine in frigider?.Am gustat,mi-au placut mult,dar mi s-a parut coaja cam tare. Oare asa trebuie? 5 ore le-am tinut si au iesit  excelente ca dizain. Multumesc din nou de tot.

lena
Elena (lena) tiki 12 Aug 2013, 08:37

Cred ca merge si ulei de floarea soarelui, si eu am inca 2 felii de rosii in ulei in borcanul de anul trecut. Daca le pui ulei ca sa le acopere bine vor sta si 1 an la sigur.

tiki
tiki 12 Aug 2013, 08:47

Ooooooooo,mult.  Ar fi bine sa ma tina atata :). Multumesc pentru raspunsul prompt. O zi buna.Nu stii sa-mi dai raspunsul cu ardeii mici de pe e-mail? Pupici.

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) tiki 12 Aug 2013, 12:40

A, scuze, m-am luat cu altele si am uitat sa-ti scriu acolo - eu nu le stiu exact gustul pentru ca nu am luat niciodata. Ma gandeam ca poti incerca sa faci niste rulouri cu ardei copt si ceva branza feta, oare o fi la fel ca textura si gust.

Oricum m-ai facut curioasa, cand ajung la Carrefour o sa iau sa vad mai exact cum sunt.

tiki
tiki 26 Aug 2013, 09:33

Buna Lena. Sunt surprinsa placut de reactia prietenilor mei. I-am servit cu multe preparate dupa retetele tale si au fost incantati,dar....de aceste rosii cel mai tare. Am dat cate un borcanas la C-ta, Sibiu, aici..si m-au intrebat reteta. Adevarat ca primul borcan,l-am facut exact dupa reteta ta, dar la urmatoarele am marit cantitatiile de ingrediente sa fie mai picant si am presarat si curry, si in borcan am pus cate o bucatica de ardei iute. Si acuma am in cuptor o tava,dar se face singura ca eu plec la cumparaturi.  . E ok. Multumesc.Pupici

Poza mea pentru rețetă:
alexandragabriela12
alexandragabriela12 08 Sep 2013, 20:36

Un adevarat rasfat si acum dar mai ales pentru iarna ce va urma! Am facut de proba dar o sa mai fac saptamana viitoare ca sa am rezerve.

Nota mea pentru rețetă:
tiki
tiki 31 Jul 2014, 19:57

Buna. Am luat azi 2 kg.de rosii si am inceput seria de rosii uscate. Am 2 tavi mari de aragaz, (una de la mama) si imi intra in una fix 1 kg. Cel mai migalos mi-e sa pun usturoiul (nu-mi place cel granulat). Îl pun primul. Iau fiecare rosie in mana si ung putin cu cutitul f.subtire fiecare buc. Si au fost 80 buc.....si  eu mai pun asa ca sa ma complic: oregano, cimbru,sare, piper, zahar, chilli,busuioc. Astea fiind uscate, merg mai repede. Si in borcan mai pun cate un catel de usturoi si o cariga de ardei iute.Apoi la sterilizat ca fac multe-asa ne plac- ptr.pivnita ca nu am atata loc in frigider si se tin f.f.f.bine. Pupici. N-am dat nota anul trecut? Scuze. Nota 1100.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
daniela raducanescu
daniela raducanescu 03 Sep 2014, 16:22

Buna ziua,

Am o intrebare: daca nu punem zahar deloc se pastreaza ok?

stau de ceva vreme si tot scriu retetele dvs. pt iarna.

multumesc anticipat!

daniela raducanescu
daniela raducanescu 03 Sep 2014, 16:25

ps: nu vrem cu zahar, deoarece eu si sotul deja avem ceva kg pe noi si vrem sa dam jos kilele, de aceea ne ferim de zahar si carbohidrati. inca o data va multumesc anticipat!

lena
Elena (lena) 04 Sep 2014, 12:19

Da, sigur ca puteti si fara zahar, este doar pt un accent mic de gust.

Daniela B.
Daniela B. 11 Sep 2014, 13:07
 inca o intrebare,aspirina e ok daca punem ca sa nu le sterilizam? acum se fac 2 portii mi-am umplut casa cu miros de busuioc usturoi si ce aroma mmmmm, cred ca o sa fie pe zece - deci as vrea sa stiu de aspirina e mai usor, le-as pune in beci  - poza sigur o sa vina! 
lena
Elena (lena) Daniela B. 11 Sep 2014, 23:39

Nu-mi dau seama cum va actiona aspirina in ulei, s-ar putea sa mearga.

maiam
maiam 13 Sep 2014, 18:04

nu puneti aspirina in conserve! la temperatura mare, dar nu doar, se descompune in cateva substante foarte toxice! in general evitati aspirina, e mai simplu de folosit conservanti naturali gen otet, sare, ardei iute, hrean, sare de lamaie! Pentru reteta, nota 10!!!

Anna vrabii
Anna vrabii 01 Sep 2015, 23:01

Salut Lena!miine incerc reteta,dar am o intrebare,cum.se steriliziaza in cuptor??

tiki
tiki 01 Sep 2015, 23:38

Buna seara. Este ora 23,36 si mai am de asteptat cam o jumatate de ora pana se termina o tava de rosii in cuptor. Este al 11-lea borcan din aceasta vara.(8 mai am). F. bune, as manca tot timpul. Uleiul e demential asa aromat. Pupici.

lena
Elena (lena) 02 Sep 2015, 17:21

Am scrsi la pasul 8, le puneti la cuptor bine inchise borcanele la timpul si temperatura mentionate.

Ludmila V
Ludmila V 30 Jul 2016, 18:30

Buna ziua. Spuneti-mi vă rog care este termenul de valabilitate la cele sterilizate si la cele care se pastreaza în frigider? 

Le sterilizam cu ulei sau fara?

Multumesc mult.

lena
Elena (lena) Ludmila V 30 Jul 2016, 18:39

Se sterlizeaza cu ulei, si amandoua tin la fel, cam 1an. Doar ca unele in frigider, celelate in camara.

tiki
tiki 30 Jul 2016, 20:44

Buna. De ieri m-am apucat de aceste rosii. Avand 2 tavi mari de aragaz numai atata pot face deodata. Fac cam in jur de 15-16 borcane/an. Mai am inca 1 borcan de anul trecut -sterilizat - in pivnita. Se tin f.f.bine.Mi-au iesit 2 borcane (de gem) si unul putin mai mic. Pupici. Oare pot posta mai multe poze? Vad acuma.

Poza mea pentru rețetă:
tiki
tiki 30 Jul 2016, 20:46

Nu pot. Borcanele.

Poza mea pentru rețetă:
O Kirilov
O Kirilov 06 Sep 2016, 09:25

Buna ziua, se poate de volosit ulei de floarea soarelui

lena
Elena (lena) O Kirilov 06 Sep 2016, 09:31

Da, se poate.

Ankutzika
Anca (Ankutzika) 15 Sep 2016, 19:24

Lena, te rog, pentru sterilizare merge si varianta clasica (fierbere)? Și cât ar trebui? Nu am cuptor cu termometru și mi-e teama sa fac operațiunea asta în cuptor...

lena
Elena (lena) Anca (Ankutzika) 16 Sep 2016, 12:09

Merg si sterilizate in apa, le tineti 20 de minute de cand incepe sa fiarba uleiul in borcane si le inchideti bine sa nu ajunga apa in ele.

tiki
tiki 17 Sep 2017, 16:10

Buna. Aceasta este piesa de rezistenta a familiei noastre. Nu stiu cum sa spun ca este.... BESTIALA. Are un succes teribil. Anul acesta am facut 22 de borcane de diferite marimi. Imi mai  trebuie si mie in vreo reteta 3-4 bucati si nu ma incumetam sa deschid un borcan normal, ca eu nu prea mananc ca tin la copii. Am pus anul acesta cu ulei de masline, de floarea soarelui cu Vit. D si E si cu ulei de fl. soarelui presat la rece.(Mie de masline nu imi place.. Tare bune sunt. Multumesc de reteta.)

Poza mea pentru rețetă:
NataliaManea973
Natalia Manea (NataliaManea973) 13 Aug 2018, 22:52

Salut, se poate de pus la uscat și 2 tave cu roșii în același timp?

lena
Elena (lena) Natalia Manea (NataliaManea973) 14 Aug 2018, 09:54

Da, se poate daca aveti cuptor cu ventilatie sau periodic schimbati tavile cu locurile.

tiki
tiki Natalia Manea (NataliaManea973) 17 Aug 2018, 13:10

Acuma am pus eu ptr. a 2-a oara 3 tavi. Le tot rulez.

TatianaV.
TatianaV. 14 Sep 2018, 15:35

Nu am facut niciodata si arata tare apetisant. Intrebarea mea e cum se mananca

? Ca salata sau aperitiv?