Cremă cu lapte și ouă

Cremă cu lapte și ouă

Am văzut eu creme multe de acest gen și când mi s-a propus s-o gust eram destul de calmă. Dar, ce gustasem era ceva superb, ca un fel de înghețată cremoasă, fină și perfectă - și asta după ce fusese decongelată, nu proaspătă.

Acum o fac atunci când vreau o cremă de lapte mai fină - îmi place mult că o pot congela - fac o cantitate mai mare și după decongelare este la fel de bună. Nu mai trebuie să fac cremă pentru eclere sau alt tort.

Chiar o recomand cu mare încredere și fără ezitare!

Ingrediente

Lapte
1 l
   
Smântână dulce 32% (Dorna/Milli)
1 l
Crema va fi mai bună dacă puneți 2 litri de smântână - eu pun jumătate lapte, jumătate smântână. Dar puteți pune și 2 litri de lapte, fără smântână.
Ouă
6 buc
   
Zahăr
1.5 pahare
pahar de 250ml
Făină albă calitate superioară
10 linguri
sau amidon
Esență de vanilie
1 buc
   
Lapte condensat
1 buc
1 cutie - este opțional

Pași de urmat

Pas 1

Puneți laptele și smântâna la fiert într-un tuci sau oală cu fund mai gros.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 1
Pas 2

În acest timp puneți într-un bol zahărul și ouăle.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 2
Pas 3

Le bateți bine cu mixerul.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 3
Pas 4

Turnați din oala cu lapte 1 pahar de lapte cald și îl amestecați cu făina - folosiți un tel să nu faceți cocoloașe.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 4
Pas 5

Turnați acest amestec de făină în compoziția de ouă - mixați bine.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 5
Pas 6

Când începe să fiarbă laptele, luați oala de pe foc și turnați încet compoziția de ouă - și atenție, în acest timp să amestecați continuu cu mixerul.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 6
Pas 7

Puneți oala pe foc și amestecați continuu - până începe să fiarbă, apoi încă 5-10 minute până se îngroașă.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 7
Pas 8

La început va fi parcă nu foarte groasă, dar după răcire va fi perfectă.

Adăugați și esența de vanilie sau pudra de vanilie.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 8
Pas 9

Pentru un gust și mai bun se poate adăuga și o cutie de lapte condensat cât crema este fierbinte. Amestecați bine cu mixerul.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 9
Pas 10

Apoi acoperiți oala cu un capac și lăsați să se răcească complet.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 10
Pas 11

Observați că după răcire crema este mai groasă.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 11
Pas 12

Folosiți crema rece pentru orice vă place - tort, eclere, gogoși, etc.

Cremă cu lapte și ouă - Pas 12
Pas 13

Ce rămâne puneți la congelat într-o caserolă - și când aveți nevoie o decongelați și folosiți - își păstrează perfect consistența și gustul.

Poftă Bună!

Cremă cu lapte și ouă - Pas 13

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 2500 ml (cam pentru 2 torturi)
Timp de preparare: 120 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 30 min
Data publicării:
Notă: 5 (3 voturi)
Colecții: Creme diverse

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 46

Nadia.Lisnic
Nadia.Lisnic 02 Apr 2022, 21:09

Salut Lena! Am facut si eu crema,dar mi-a iesit putin lichida,chiar si dupa racire. Am pus putina faina probabil. O congelez,ca nu am nevoie de ea acum. Dupa decongelare, as putea face ceva sa devina mai densa?

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Nadia.Lisnic 02 Apr 2022, 21:18

Ai putea s-o incalzesti si mai adauga in ea putina faina dizolvata in lapte.

Nadia.Lisnic
Nadia.Lisnic Elena (lena) 02 Apr 2022, 21:55

Super,merci mult!🤗

ElenaBusuioc
ElenaBusuioc 24 Nov 2016, 17:32

Buna Lena! Crema această este delicioasa, am facut-o de nenumărate ori. Vreau sa te întreb dacă i-aș putea adăuga unt că la crema de lapte si gălbenușuri de la cealaltă rețetă de Napoleon.

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) ElenaBusuioc 24 Nov 2016, 18:47

Da, sigur ca se poate!

no name
no name 03 Nov 2016, 22:44

se poate folosi smantana pt frisca cu 33% grasime?

multumesc frumos

lena
Elena (lena) no name 04 Nov 2016, 08:44

Da, sigur.

daria26
daria26 29 Aug 2016, 12:54

salut...putem folosi oricare lapte? de exemplu de migdale, orez, soya??? oricare merge??? mersi mult

lena
Elena (lena) daria26 29 Aug 2016, 15:24

Teoretic ar merge, dar nu am incercat si nu stiu cum ar fi la gust :)

Vio84
Vio84 19 Aug 2016, 19:15

Se raceste

Poza mea pentru rețetă:
Vio84
Vio84 19 Aug 2016, 19:13

A esit crema super gustoasa am facut cu 2l de smintina. Merci Lena sunt foarte fericita!!!!

Vio84
Vio84 19 Aug 2016, 17:12

Crema de 30% 

Poza mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Vio84 19 Aug 2016, 17:31

Da, ea este!

malynuta99
malynuta99 07 Nov 2015, 21:50

Buna, ce sa fac daca crema nu sa ingrosat? Multumesc anticipat

lena
Elena (lena) malynuta99 07 Nov 2015, 21:51

Incercati s-o mai fierbeti.

Melanie
Melanie 11 Mar 2015, 12:52

Da! Da! Da! Divin, minunat, cucubeu pe cerul gurii! Nu stiu ce am asteptat atat sa incerc crema asta! Este fantastica! Am folosit doar smantana lichida si am pus si lapte condensat! Nimeni nu a crezut ca am facut-o eu! Au mancat crema cu lingura dupa ce am terminat tortul!👍

Nota mea pentru rețetă:
ianadeea
Andreea (ianadeea) 25 Feb 2013, 23:34

Salut, Lena. Nu ma pot abtine sa nu pun aici acest tortulet ingenios, in care am folosit aceasta crema, pe care vad ca nimeni n-o lauda cum ar trebui, inca ... Este exact cum o descrii tu, fina, buna, dulce, isi pastreaza bine consistenta atat la frigi cat si la congelator. Am decorat 2 tortulete cu ea, iar acesta a fost de Sf. Ion, pt sotiorul meu, pasionat de pescuit. Blaturile au fost facute dupa reteta tortului "Alba-ca-Zapada", codita la microunde intr-o farfurie patrata, iar corpul in cuptor, ca nu inacapea recipientul (un vas yena mare, oval), in microunde . A iesit ceva demential, inauntru sunt si piersici de la conserva, iar crema a fost piesa de rezistenta. N-a ramas nimic din el. Pupici.

Poza mea pentru rețetă:
Arată toate comentariile