Salată de vinete

Salată de vinete

Nici nu mi-am dat seama că între atâtea rețete de salate pe site nu o am pe preferata mea rețetă de salată de vinete. Aș mânca-o oricând și oriunde, îmi place atât de mult că nu trece nici un sezon în care să nu congelez câte minim 20 de pungi de vinete coapte.

Pe parcurs am tot lucrat rețeta, am mai aflat mici chestii și detalii de la gospodine mai experimentate ca să-mi iasă salata de vinete cât mai perfectă și mai bună - cremoasă, fină și cu ușor miros de fum.

Aici este varianta de salată de vinete cu maioneză, dacă vreți s-o faceți de post, puneți câte puțin ulei și îl încorporați încet, sau folosiți maioneză de post.

Ingrediente

Vinete
2 buc
alegeți vinete mari, care sunt elastice la apăsare
Ceapă albă
1 buc
mai pun și usturoi sau usturoi uscat
Maioneză
100 g
de casă sau cumpărată

Pași de urmat

Pas 1

Luați o tigaie mai veche, sau folosiți o tablă specială de copt vinete(am găsit în piață).

O încingeți bine și puneți vinetele la copt, periodic le mai întoarceți.

Salată de vinete - Pas 1
Pas 2

Le țineți bine până se înmoaie(dacă intră cuțitul ca în unt, sunt gata).

Salată de vinete - Pas 2
Pas 3

Lăsați puțin să se răcorească și apoi le curățați sub jet de apă rece.

Mulți zic că își pierd puțin din aromă, dar am observat că sunt foarte bune și așa - în schimb se curăță repede și frumos, nu rămân bucățele mici carbonizate. Le puneți apoi la scurs într-o sită.

Salată de vinete - Pas 3
Pas 4

Așa scurse le puteți congela în pungi, sau le faceți mai departe salată.

Iarna când le decongelați își păstrează perfect aroma și textura, recomand neapărat să vă faceți rezerve.

Salată de vinete - Pas 4
Pas 5

Am observat că este mai gustoasă cu maioneză de casă, recomand să nu leneviți și să faceți repede :)

Salată de vinete - Pas 5
Pas 6

Vinetele le puteți toca mărunt cu un blender.

Dar, după multe recomandări și când am chef le toc cu ceva de lemn, sau aici cu o spatulă de silicon Tupperware.

Mai întâi se aleg ațele(pe parcurs ce tocați vinetele se vor evidenția) și se aruncă.

Salată de vinete - Pas 6
Pas 7

Apoi le tocați continuu și mărunt.

Salată de vinete - Pas 7
Pas 8

Le amestecați cu maioneză sau cu ulei în varianta de post.

Salată de vinete - Pas 8
Pas 9

Adăugați ceapa tocată mărunt, amestecați.

În loc de ceapă mai pun usturoi proaspăt sau usturoi pudră.

Salată de vinete - Pas 9
Pas 10

Și gata, o serviți pe pâinică proaspătă și savurați :)

Poftă Bună!

Salată de vinete - Pas 10

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 500 g (4-5 porții)
Timp de preparare: 15 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 60 min
Data publicării:
Notă: 5 (6 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 21

Lorena Alina
Lorena Alina (Lorena Alina) 14 Nov 2014, 14:39

Foarte bune Lena,pe langa "placinta" de pui de pe site-ul tau am facut si aceasta salata f buna.Nota 10 *****!! Multa sanatate!

Poza mea pentru rețetă:
DorinaB
DorinaB 08 Nov 2014, 23:32

Imi place la nebunie salata asta, e gustoasa si sanatoasa, cu usturoi e un deliciu, stiam de reteta demult, dar m-am hotarit sa o fac vazind-o la tine pe site! esti o minune ca ne ajuti in bucatarie! MULTUMESC!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
tiki
tiki 22 Jul 2014, 22:01

Buna. Azi uitandu-ma la retede de vinete am dat si de aceasta -cunoscuta- reteta. Si cum mai aveam putina salata de ieri am facut si o poza. Eu niciodata nu fac maioneza la aparitia vinetelor, pana pe la sfarsitul lui august. Mi se pare ca mai taie din gustul lor. Cand se mai intaresc si innegresc prin septembrie fac si maioneza. Nu am cumparat din comert niciodata. Dar pana acuma am facut numai cu ceapa, si cu masline uscate anul trecut dupa reteta de aici. O sa fac zilele urmatoare si cu usturoi. Noi suntem invatati ca aceasta salata sa o servim cu ardei copti. Ne place mult. Pupici.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
delfysis
cristina (delfysis) 23 May 2014, 12:48

buna Lena, de data asta am facut salata de vinete cu maioneza rapida de post . A iesit exact cum imi doream, o culoare deschisa si buuuna rau la gust . Merci pt sfat . Am luat vinete mari si elastice la apasare .

Poza mea pentru rețetă:
hanna
hanna 14 Sep 2013, 16:44

foarte bune! ...si o mica dedicatie :p

Poza mea pentru rețetă:
Katrin
Katrin 13 Sep 2013, 00:15

Delicioasa salata, mai ales ca am facut si maioneza in casa...Grand merci! 

Poza mea pentru rețetă:
irinutza
irinutza 27 Jan 2013, 14:43

o salata super,si o repet intotdeuna cu placere.

Poza mea pentru rețetă:
sara33
sara33 14 Jul 2012, 11:52

buna lena!cu salata de vinete mi-ai ajuns la suflet!o ador si,ca si tine as manca oricand!si eu o fac la fel,cu ceapa si maioneza dar fara usturoi,si coc vinetele(si ardeii)in cuptor,e practic si fara prea multa bataie de cap!dar cate bordeie atatea obicee!si fara prea multe comentarii,rezultatul!pupici si numai bine!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 09 Jul 2012, 23:42

Salata de vinete e și preferata mea! Mama o face exact așa, dar exact-exact! Însă numai cu ceapă, niciodată cu usturoi! E excelentă cu brânză telemea, cu roșii și cu chifteluțe.

Poza mea pentru rețetă:
sarian
sarian 09 Jul 2012, 16:27

Da, da, mare adevăr când spui că este o salată minunată. fripturile, îngheţatele şi salata de vinete le-aş mânca zilnic fără să mă plictisească. Şi roşiile! Dar că la mine timpul de preparare este ceva mai mare : obligatoriu trebuie să coc 5 kg de vinete care devin felul I, II, II pentru toată casa timp de trei zile.

Mie îmi place f. mult muştarul pe care, deşi mi se reproşează că stric gustul mâncării din farfurie, al asociez cu deosebit respect! Voi căuta dacă ai reţeta de maioneză pe site dar am o întrebare: de când eram mică eu făceam maioneza mamei, manual, că nu existau la noi mixere, turnând uleiul pic cu pic! Pe atunci nu se ştia că muştarul leagă maioneza şi poţi să învârteşti lingora în toate sensurile şi să torni uleiul în flux continuu fără grijă. Am însă amici care nu vor muştar în maioneză şi am ţncercat cu răbdare şi cu diferite mărci de ulei şi nu mi s-a legat. Mi-a plăcut totdeauna să fac toate amestecurile fără mixer. cu mixerul se leagă şi fără muştar? mulţumesc anticipat.

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) sarian 09 Jul 2012, 17:04

Sarian, eu am maioneza pe site, vezi la Semipreparate. Si pun mustarul la urma pt gust, nu pt legare, oricum este optional, dar si mie imi place gustul de mustar in maioneza.

Arată toate comentariile