Prăjitură cu fructe

Prăjitură cu fructe

E una din prăjiturile copilăriei mele! Mama o pregătea mereu cu piersici din compot. Eu am ales acum vișinele. Se face destul de repede și e pufoasă. Dacă vreți ca fructele să rămână deasupra, puteți să le scăldați prin făină sau pesmet (am reținut bine oare? ) înainte de a le așeza pe aluat. Mie îmi place și așa, e mai secretoasă, că ascunde fructele (ele nu se lipesc de fundul tăvii).

Ingrediente

Ouă
4 buc
   
Zahăr pudră
300 g
plus 3-4 linguri pentru ornat
Ulei
8 linguri
   
Făină albă
350 g
   
Lapte
150 ml
   
Praf de copt
10 g
un pliculeț
Compot de fructe (vișine, cireșe, piersici, etc.)
1 buc
un borcan mare

Pași de urmat

Pas 1

Pregătim ingredientele, după ce am scurs bine fructele din compot.

Prăjitură cu fructe - Pas 1
Pas 2

Frecăm ouăle cu zahărul pudră cu ajutorul unui tel până devin o spumă mai albicioasă.

Prăjitură cu fructe - Pas 2
Pas 3

Adăugăm uleiul în reprize, continuând să amestecăm.

Prăjitură cu fructe - Pas 3
Pas 4

Urmează laptele și făina (în care am pus praful de copt) în reprize, până se termină.

Prăjitură cu fructe - Pas 4
Pas 5

Compoziția astfel obținută o turnăm într-o tavă de cuptor în care am pus hârtie de copt.

Prăjitură cu fructe - Pas 5
Pas 6

Pornim cuptorul. Așezăm fructele pe care le-am ales (eu vișine) pe toată suprafața tăvii, fără a le apăsa în aluat. Băgăm prăjitura la cuptor la foc mic spre mediu pentru 35 de minute.

Prăjitură cu fructe - Pas 6
Pas 7

Scoatem tava și o lăsăm să se răcorească 5-10 minute. O ornăm apoi cu zahăr pudră.

Prăjitură cu fructe - Pas 7
Pas 8

După ce s-a răcit, se taie feliuțe și se servește cu măsură și cu poftă!

Prăjitură cu fructe - Pas 8
Cantitate: 1 buc (36 felii pătrate)
Timp de preparare: 65 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 35 min
Data publicării:
Notă: 5 (3 voturi)
Colecții: Prăjituri, Fructe, Dulciuri

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Dianna
Diana Pascal (Dianna) 29 Jan 2012, 17:44

Am facut'o si eu astazi cu cirese. Este foarte gustoasa ! O recomand :D

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Tirina
Tirina 27 Oct 2013, 10:34

Am facut si eu cu visine saptamana trecuta.A iesit foarte buna.Astazi fac cu caise:)

leoaica
leoaica 04 Jun 2014, 15:09

Intrebare: poate fi facuta si cu amestec de fructe de padure congelate?

lena
Elena (lena) leoaica 04 Jun 2014, 16:04

Cred ca merge facuta cu orice fructe, cele congelate cred ca ar fi bine sa nu le decongelati, le puneti direct.

denilu
denilu 06 Feb 2015, 13:53

BUna! Prajitura aceasta este foarte usor de facut, este pufoasa si aromata si are fructe, ceea ce este foarte important. Am facut-o mai demult cu visine, dar in poza aveti ultima prajitura de acest fel facuta de mine, este cu piersici din compot. Mersi pentru reteta! 

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Ekaterinka
Ekaterinka 26 May 2015, 17:50

Se pot pune fructe proaspete?de exemplu capsuni?ca tot e sezonul lor

lena
Elena (lena) Ekaterinka 28 May 2015, 19:47

E bun cu orice fructe.

Rodikuta
Rodikuta 22 Nov 2015, 12:06

Am preparat-o si eu azi cu zmeură congelată si am mai adăugat si o bucățică de ciocolată data prin razatoare, e aromata si frumoasă.Multumesc mult

Nota mea pentru rețetă:
Rodikuta
Rodikuta 22 Nov 2015, 12:09

Vreau sa postez si o poza ,dar scriu de pe tel mobil si cred ca nu se permite:(