Crema de Vanilie - Reteta Video

Pare destul de simpla o reteta de crema de vanilie(sau creme patissiere, crema pasticcera), dar daca nu respectati mici reguli pe parcurs s-ar putea sa nu obtineti chiar ceea ce va inchipuiti. Aceasta crema de vanilie eu o fac de multi ani, cand ma grabesc in varianta la microunde(mai rapida) si este de fiecare data un succes. Acum am zis ca merita s-o transform intr-o reteta aparte de crema de vanilie, am dublat cantitatile si va arat cum se poate prepara la fel de simplu si pe aragaz. Imi place ca tot procesul este foarte rapid, si va asigur ca veti avea cea mai buna crema de vanilie gustata vreodata - consistenta, gust si culoare perfecte pentru orice vreti sa preparati in continuare. Eu folosesc aceasta crema cu lapte la eclere, prajituri, torturi, gogosi, etc.

Inca un mare plus a retetei - de multe ori sunt intrebata ce sa faceti cu galbenusurile ramase de la diferite preparate - deci, faceti crema de vanilie, o raciti si congelati in casolete, si o puteti folosi oricand aveti nevoie. Se pastreaza perfect consistenta si gustul, sigur o s-o gasiti cand nici nu va asteptati :)

Da, si neaparat am tinut sa va arat inca o mica dar foarte importanta ustensila din bucataria mea - telul de la Tupperware. Este un fel de "tel-lingura" si eram sceptica la prima folosire acum 5 ani, dar de atunci este primul pe care il iau in mana la orice reteta cu aluat, gris cu lapte, mamaliga, etc. Are o forma perfecta, usoara, nu raman resturile de aluat mai gros printre el, ca la telurile clasice. Vi-l recomand cu mare incredere, chiar este o chestie geniala - gasiti lista cu distribuitorii Tupperware pe site-ul oficial.

Ingrediente

Galbenusuri de ou
4 buc
Lapte
800 ml
Faina alba
6 linguri
Zahar
150 g
Unt
100 g
Vanilie
0.5 lingurite
esenta, baton sau vanilie macinata naturala(asa este a mea)

Pasi de urmat

1

Pentru aceasta reteta eu aleg de obicei un tuci sau cratita cu fund gros - fierbe mai repede crema si grabesc procesul.

Daca nu aveti, mai bine o puneti in orice cratita-bol pe baie de aburi, va dura mai mult pana se ingroasa crema dar sigur nu o ardeti.

Deci, intr-un tuci puneti cele 4 gabenusuri si zaharul, amestecati bine cu un tel.

2

Eu folosesc de peste 5 ani telul-lingura de la Tupperware, foarte comod si rezistent. Vedeti pe poza la cat de utilizat este, i-au mai cazut din literele de marca de pe el :)

Il gasiti la orice distribuitor Tupperware din Romanie, lista completa o aveti pe site-ul oficial.

3

Deci, ati amestecat bine galbenusurile cu zahar.

Adaugati in ele aproximativ 100ml de lapte rece si amestecati bine.

4

Puneti faina in compozitie.

5

Acum este foarte important sa amestecati bine cu telul si sa omogenizati perfect compozitia - sa nu aveti cocoloase in crema gata.

Insistati bine pana aveti o compozitie neteda si uniforma, daca nu ajuta telul bagati in ea un blender vertical.

6

Apoi turnati in 2-3 reprize restul de lapte(rece), amestecati periodic de fiecare data.

7

Si acum punem crema pe foc, practic treaba este terminata - acum doar amestecati din cand in cand in cratita si asteptati pana incepe sa fiarba crema.

8

Observati ca pe parcurs ce se incalzeste mai mult se va ingrosa.

9

Si cand fierbe se face tot mai densa si perfecta, exact cum aveti nevoie in retete - sa nu va curga si sa fie prea lichida.

Acum luati oala de pe foc.

10

Adaugati in crema fierbinte vanilia si untul, amestecati bine pana acesta se dizolva complet.

Sa va spun un mic secret - eu de cele mai multe ori, pentru a micsora aportul caloric, pun mult mai putin unt sau chiar nu pun deloc. Dar aici este deja o chestie de preferinte si gust, eu va arat reteta exemplara de crema de vanilie.

11

Imediat dupa ce ati incorporat untul turnati crema intr-un bol adanc.

12

O acoperiti deasupra cu folie de plastic alimentara, neaparat sa se muleze perfect pe suprafata cremei ca sa nu faca o crusta uscata dupa ce se raceste.

13

Cam asa trebuie sa fie.

Apoi o lasati sa se raceasca complet si o folositi la ce aveti nevoie sau o congelati intr-o casoleta ermetica.

Numai sa nu uitati s-o decongelati din timp inainte de folosire.

14

Este crema mea preferata pentru Reteta de eclere, Gogosi berlineze,Tort Napoleon, etc - orice reteta care cere crema de vanilie de consistenta mai ferma.

Pofta Buna!

Cantitate: 1 kilogram
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 15 min
Publicata:

S-ar putea sa-ti mai placa

Programeaza-te pentru o prezentare Tupperware

Produsele Tupperware sunt deosebite si foarte originale. Sigur n-ai mai vazut asa ceva in alta parte. Merita sa le vezi in actiune, mai ales ca nu te costa nimic. Mai mult decat atat, castigi produse gratis. Programeaza-te la o prezentare de produse Tupperware. Poti sa inviti prezentatorul Tupperware chiar si la tine acasa!

Nume Varsta ani
Telefon Email
Unde locuiti (localitatea)?
Doriti sa vedeti o prezentare Tupperware fara sa aveti nici o obligatie?

Comentarii

l.e.
l.e. 17 ian 2017, 17:02

Nici eu nu pun unt; dar anul asta am facut o cu amidon de porumb dupa reteta de   pe foile super faine Boromir; este mai fina  crema si  "parca" . :)
 mai usor decat cu faina.Peste straul de crema pun frisca, este vorba de cremsnit.Este super !

l.e.
l.e. 17 ian 2017, 17:22

Ma uitasem  din nou pe reteta; e intotdeauna am  facut amestecul cu lapte rece  , faina ,  zahar; apoi am turnat tot laptele  ,amestecand intruna..:)

Muraru Ana
ANA MURARU (Muraru Ana) 18 ian 2017, 23:43

Multumesc mult, Lena pentru retetele tale. Eu am pregatit multe mancaruri si dulciuri dupa ele / dinainte de a ma abona , de aceea m-am si abonat / . Chiar sambata am pregatit o prajitura cu crema de vanilie, dupa reteta ta ...............................