Plăcintă cu mere 2

Plăcintă cu mere 2

Încă o variantă de plăcintă cu mere, este foarte aromată, moale, se topește în gură - se face cu aluat de unt, un pic mai multă treabă la ea, dar merită făcută.

Ingrediente

Unt
200 g
   
Făină albă calitate superioară
450 g
   
Zahăr
150 g
pentru aluat
Gălbenuș de ou
2 buc
   
Smântână 20% grăsime
200 g
   
Praf de copt
1 buc
1 plic
Coajă de la o portocală
1 buc
   
Sucul de la o portocală
1 buc
   
Mere
1 kg
   
Zahăr
100 g
pentru umplutura de mere
Scorțișoară
1 lingurita
   

Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Zdrobiți untul în făină, cu ajutorul unei linguri de lemn - îl mărunțiți puțin.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 1
Pas 2

Apoi adăugăm restul ingredientelor - zahărul, gălbenușurile, smântâna, praful de copt și coaja și sucul de portocală.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 2
Pas 3

Frământați un aluat moale, omogen pe care îl împărțiți în 2 bile. Le lăsați la frigider aproximativ 1 oră, timp în care preparați umplutura.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 3
Pas 4

Merele se dau prin răzătoare, se amestecă cu zahărul și scorțișoara și se lasă pe foc 10-15 min până se înmoaie merele. Lăsați să se răcească bine.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 4
Pas 5

Ungeți o tavă mare de cuptor cu unt, o tapetați cu făină sau pesmet.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 5
Pas 6

Întindeți prima biluță de aluat, presărați bine făina ca să o puteți lucra mai ușor. Apoi o puneți în tavă și întindeți ușor cu mâinile, să acopere toată suprafața. Cu o furculiță faceți mici găurele în ea.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 6
Pas 7

Peste ea întindeți umplutura de mere răcită bine.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 7
Pas 8

Întindeți încă o foaie de aluat din a 2-a biluță, cu ea acoperiți uniform toată suprafața plăcintei. Faceți găuri cu o furculiță în ea.

Plăcintă cu mere 2 - Pas 8
Pas 9

Lăsați prăjitura la cuptor la temperatură medie până are o culoare ușor arămie. Când este gata o presărați cu zahăr pudră și lăsați să se răcorească. Este foarte bună și caldă și rece, superbă!

Poftă Bună!

Plăcintă cu mere 2 - Pas 9

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 2 kg (10-15 porții)
Timp de preparare: 90 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregătire: 90 min
Data publicării:
Notă: 5 (10 voturi)
Colecții: Plăcinte, Dulciuri

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 44

RamonaAnanie437
Ramona Ananie (RamonaAnanie437) 29 Apr 2023, 21:32

Divina!!!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
EmeraAlix347
Emera Alix (EmeraAlix347) 07 Mar 2019, 04:57

Foarte buna si foarte usor de facut!

Nota mea pentru rețetă:
Anita M
Anita M 20 Jan 2019, 23:37

Daca imi poti spune umplutura cu branza dulce. Acelasi aluat. Multumesc

eduardu
Eduardu (eduardu) 08 Aug 2018, 17:41

Foarte buna placinta. Sigur voi incerca si cu alta umplutura,dovleac poate,ca-l ador.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Sin Elena
Sin Elena 13 Oct 2017, 22:03

Pentru concurs

Poza mea pentru rețetă:
MihaelaBadea338
Mihaela Badea (MihaelaBadea338) 24 Jun 2017, 23:08

Multumesc!! Intr-adevar, foarte lipicioasa compozitia si am mai adaugat ceva faina, putin mai multa :))) dar eram convinsa ca va iesi excelenta exact cum s a si intamlplat!! Voi face-o cat de curand din nou, iubesc orice contine mere!! 😊

Nota mea pentru rețetă:
IDanutzza
IDanutzza 24 Jan 2014, 17:14

sunt o neîndemânatică în a manevra aluatul, asta a ieșit super ușor de modelat, și nu m.am enervat deloc când l-am întins 

Aromată și gustoasă!!!!! Am uitat să fac poză și în farfurie (fac cu siguranță data viitoare)

Poza mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 02 Mar 2012, 19:21

Foarte bună! Am cam bronzat-o la fund, ce-i drept, data viitoare am să fiu mai atentă cu nivelul focului. Se întâmplă și la case mai mari. Am ras bronzul și tot am savurat-o!

Poza mea pentru rețetă:
TatianaD
Tatiana (TatianaD) 04 Feb 2011, 20:13

Foarte buna reteta si placinta!!! Am avut un pic de bataie de cap cu aluatul (mie mi-a iesit cam moale/lipicios), dar rezultatul final a fost excelent!!! Pur si simplu MULTUMESC!!! Aluatul a iesit moale si pufos, numai bun !!!

Nota mea pentru rețetă:
MariaP
MariaP 27 Sep 2010, 18:06

Amalia, am incercat si eu s-o stropesc cu sirop, dar nu mi-a placut, e chestiune de gusturi. Mie imi place mai mult asa, simpla, e super! Ca tot vorbim de prajitura cu mere, am mai incercat de pe blogul Laurei Adamache o reteta, tot cu mere, si mi-a placut mult. E simpla, ceva mai rustica, dar foarte gustoasa si rapida, e vorba de Tarta alpina cu mere.  O recomand tututror iubitorilor de prajituri cu mere.

Nota mea pentru rețetă:
Arată toate comentariile