Tort Pancho

Tort Pancho

Nu este doar o rețetă de tort rapid și delicios, dar și REȚETA CU NR.800 de pe site. Cu această ocazie vă servesc cu o felie (virtuală) de tort și vă mulțumesc pentru toată susținerea și fidelitatea voastră, dragi utilizatori. Chiar dacă nu reușesc să răspund la toate comentariile, să știți că le citesc pe toate - plăcute și nu prea. Vă mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase, îmi dau elan să lucrez mai departe, la fel și pentru observațiile constructive - încerc să fiu obiectivă și să nu iau la inimă chiar și comentariile obraznice.

Deși în ultima perioadă bebe Maria îmi ocupă o mare parte din timp, să știți că oricum lucrez la site, nu am debitul de rețete ca înainte, dar voi reveni cu forțe și idei noi, sper în cel mai scurt timp.

Deci, despre tort, este atât de simplu că l-am făcut cu Maria în brațe - nu este foarte ornat dar forma este din start simplă și nu necesită mare lucru de înfrumusețat. Puteți pune vișine, căpșuni, orice fructe în cremă, ornați cu ciocolată rasă sau glazură de ciocolată deasupra.

La gust, este foarte fresh, fraged, pandișpanul moale, moale. Crema de smântână o faceți ca de obicei, cu smântână fermentată grasă - de 25-30%, altfel puneți gelatină ca la Tortul Diplomat.

Ingrediente

Ouă
2 buc
   
Zahăr
8 linguri
dimensiunea lingurii o puteți vedea la pasul 1
Ulei de floarea-soarelui
6 linguri
   
Lapte bătut/iaurt/chefir
10 linguri
   
Cacao pudră
4 linguri
   
Făină albă
6 linguri
   
Praf de copt
1 lingura
sau 1 plic de 10g
Smântână fermentată grasă, 25-30%
500 g
30% se găsește la Carrefour, Metro, Mega Image (Prodlacta, Gusti, Horeca, Gusturi Românești)
Zahăr
150 g
pt cremă

Pași de urmat

Pas 1

Într-un bol mai adânc puneți ouăle și adăugați zahărul.

În poza aveți exemplu de cât înseamnă 1 lingură.

Tort Pancho - Pas 1
Pas 2

Le bateți puțin cu telul sau chiar o furculiță.

Tort Pancho - Pas 2
Pas 3

Adăugați uleiul și laptele bătut, amestecați.

Tort Pancho - Pas 3
Pas 4

La urmă puneți făina, cacao și praful de copt.

Tort Pancho - Pas 4
Pas 5

Amestecați bine să nu fie cocoloașe, aluatul va fi ca o smântână puțin mai lichidă.

Tort Pancho - Pas 5
Pas 6

Îl turnați într-o formă așternută cu hârtie de copt, de 24-26-28 cm în diametru.

La mine a fost formă de silicon și nu am așternut-o cu nimic.

Blatul se coace timp de 30-35 de minute, la cuptor preîncălzit la 200 de grade, până trece testul scobitorii.

Tort Pancho - Pas 6
Pas 7

După ce s-a copt, lăsați să se răcorească puțin, apoi se scoate din tavă și îl tăiați în bucăți cam de 2x2 cm.

Tort Pancho - Pas 7
Pas 8

Luați un bol mai adânc, eu am avut un bol de salată rotund, cam de 1 litru volum.

Îl așterneți bine cu folie de plastic alimentară.

Tort Pancho - Pas 8
Pas 9

Despre Cremă.

Dacă luați smântână grasă, de 30% nu aveți nevoie de gelatină ca să întărească crema la rece. Dacă este mai slabă, va trebui să folosiți puțină gelatină dizolvată în apă caldă.

Deci, eu am folosit Smântână Rustic de 30%, de la Carrefour, nu am pus gelatină.

Am amestecat-o cu zahăr și am lăsat vreo 10 minute să se dizolve puțin.

Tort Pancho - Pas 9
Pas 10

Apoi am amestecat bine cu mixerul până a avut consistența mai groasă, nu trebuie să fie chiar ca o frișcă tare dar să nu curgă ca laptele bătut.

Tort Pancho - Pas 10
Pas 11

Ungeți cu puțină cremă pereții și fundul vasului așternut cu folie de plastic.

Tort Pancho - Pas 11
Pas 12

Puneți un strat de cuburi de pandișpan, le ungeți bine între ele cu cremă.

Tort Pancho - Pas 12
Pas 13

Și tot așa continuați să puneți straturi de cremă și cuburi de blat până umpleți bolul, sau terminați pandișpanul.

Tort Pancho - Pas 13
Pas 14

Aveți grijă să vă rămână puțină cremă pentru a unge ultimul strat.

Tort Pancho - Pas 14
Pas 15

Acoperiți bine cu folie și puneți bolul cu tort la frigider pentru minim 8-10 ore.

În acest timp el se va pătrunde și crema de smântână se va întări.

Tort Pancho - Pas 15
Pas 16

Apoi îl întoarceți pe un platou de tort, sau farfurie, scoateți atent bolul și folia de plastic.

Tort Pancho - Pas 16
Pas 17

Îl ornați după preferințe și imaginație.

Eu, grăbită, am pus doar un pic de ciocolată rasă deasupra, și oricum a fost apreciat :)

Tort Pancho - Pas 17
Pas 18

Îl tăiați felii, aici puteți vedea și un fel de secțiune.

Fără gelatină este mai fraged și mai moale, smântâna se întărește dar nu așa de mult ca de la gelatină. Deci depinde cum preferați și ce fel de smântână găsiți.

Poftă Bună!

Tort Pancho - Pas 18

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (6-8 porții)
Timp de preparare: 360 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 90 min
Data publicării:
Notă: 5 (6 voturi)
Sursă: zefira.net

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Kristinushka
Kristinushka 08 Jun 2015, 10:09

Lena, Felicitari pentru Torta si pentru retetele minunate!

Totul ce am incercat sa fac din ce ai postat mi-a reusit!

Dumnezeu sa te binecuvanteze pe tine si casa ta sa continui sa faci toate lucrurle cu aceeasi pasiune! 

Nota mea pentru rețetă:
alina B
alina B 08 Jun 2015, 10:19

Felicitari, Lena! cat mai multe retete la fel de inspirate in continuare si intr-adevar, tot ceea ce am incercat de pe site a fost de succes si a ramas in retetele favorite ale micii mele familii. multumiri si mult succes in continuare!

Elvira G
Elvira G 08 Jun 2015, 10:39

Felicitari pt reteta cu nr 800. Eu cel putin astept reteta cu nr 900 sau poate chiar 1000  Ai niste retete foarte foarte bune si pot sa spun ca majoritatea din ele, vreo 99%, mi-au iesit pe care le-am incercat sa le fac. Nu stiu daca o sa fac reteta ca nu am vazut smantana grasa mai mult de 10% aici unde stau eu dar poate o sa o incerc macar asa cu putina grasime cu gelatina precum ai spus. Sper sa fie ok. Mult succes in continuare si sanatate tie si familiei tale 

tiki
tiki 08 Jun 2015, 12:22

Buna. FELICITARI Lena. si mii de multumiri pentru tot ce faci si ne impartasesti si noua. In urma cu 2 ani te-am ....descoperit si a fost primul site de pe care am facut retete. Cum se spune...primul nu se uita niciodata. Mulumesc din nou. Citind, ma bucur ca nu e obligatorie gelatina. Aici am vazut si samantana de 36%, asa ca e ok. Am facut un tort minunat, prob.l-ai vazut...frumos...(in aceea forma, apropo, ti-ai comandat-o?) dar....din cauza gelatinei ...nu a prea placut. Nimeni nu o suporta din familie. Asta e....Pupici.

gospodina1
gospodina1 08 Jun 2015, 16:31

Felicitari Lena! Multa inspiratie in ceea ce faci si cit mai multe retete reusite!

alina80
alina80 08 Jun 2015, 20:15

Felicitari , o sa-l incerc cu siguranta, pentru ziua fiicei mele

Nota mea pentru rețetă:
roxanabotangenes
roxanabotangenes 08 Jun 2015, 23:34

Foarte frumos si interesant (de fapt ca tot ce faceti d-voastra pt noi).....

elena10
elena10 09 Jun 2015, 00:40

F.interesanta reteta. Felicitari! De altfel de cate ori trebuie sa pregatesc ceva festiv,

ma inspir din retetele de pe acest site. Multumesc pentru ceea ce faci.

DorinaB
DorinaB 09 Jun 2015, 01:30

Buna seara Lena , acest tort a fost surpriza pentru bebelusul meu care azi a implinit 2 luni, am decis ca in fiecare luna pina la un an sa-i fac tort, chiar daca il mincam noiscumpul Robert il gusta din laptic!!! Multumesc mult, a fost un deliciu!!!!

Poza mea pentru rețetă:
DorinaB
DorinaB 09 Jun 2015, 01:36

Si sectiunea!!! Se merita de facut!!! buun de tot!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 09 Jun 2015, 07:30

Dorina, la multe luni voua! Ce rapida ai fost, ma bucur ca v-a placut :)

timotei
timotei 09 Jun 2015, 09:43

Wow il fac cît de curînd pot, ca prea multe dulciuri fac . Multe retete înainte shi Lena nuti lua in cap toate comentariile urîte. Daca te uiti la alte site-uri nu vezi nici un comentarii rau la reteta respectiva, numai pupici si bafta , si nici nu raspund la comentariile utilizatorilor. Asa ca eu zic ca totusi al tau site culinar ii the best, si poze de la gospodinile care au facut reteta si comentarii bune si mai putine bune.   Asa ca fetelor haideti sa pretuim munca care o depune Lena. 

Lorry
Lorry 09 Jun 2015, 13:56

Iti voi da si eu o reteta de tort rapid pe care il fac mereu ca am mai incercat si altele dar asta s-a dovedit a fi preferatul lor. Il faci tu si pui poze ca eu nu prea ma pricep la adaugat poze ingrediente. E un tort inventat de mine dar inspirat dintr-o reteta de briose de la tine.

Steli
Steli 09 Jun 2015, 14:02

Felicitari pentru reteta cu nr. 800!  Si totodata multumiri pentru munca pe care o faceti pentru a posta aceste retete, cu amanunte importante pentru noi.

CristiAna Tcaciuc
CristiAna Tcaciuc 10 Jun 2015, 02:39

Salut Lena. Doar am aflat de pagina ta cu retete magice si nu ma pot satura sa tot citesc si recitesc retetele. Sunt extraordinare. Sper sa reusesc sa le incerc pe toate. Sa stii ca ai creat o lume deosebit de interesanta aici si dupa cite observ lumea ramine foarte incintata !!! Succese mari si retete unice mai departe !!!

Melanie
Melanie 10 Jun 2015, 23:00

Felicitari, Lena! Retetele tale sunt minunate, deosebite si realizabile. Datorita tie ma perfectionez de la o zi la alta! Bafta pe viitor!

rody1993
rody1993 16 Jun 2015, 20:44

Pot sa pun si frisca in loc de smantana??

lena
Elena (lena) rody1993 16 Jun 2015, 20:46

Da, sigur.

allinaraicu
allinaraicu 19 Jun 2015, 21:20

Lenaaaa SOS!Numise intareste smintina spune-mi te rog cum fac cu gelatina.Mai am un litru de smintina ajutooooorrr ca am vrut sa-lfac pe miine.

lena
Elena (lena) 19 Jun 2015, 22:05

O dizolvi in putina apa calda si o adaugi la amestecul de smantana cu zahar, chiar aia care nu s-a batut. Cam 1-1 linguri de gelatina la 500 ml de smantana.

allinaraicu
allinaraicu 19 Jun 2015, 22:27

Deci pot sa o salvez pe asta,ok,mercy din suflet.Acus incerc.:-) 

allinaraicu
allinaraicu 20 Jun 2015, 11:40

Mersi mult,Lena,pu ajutor.De multe ori aveam probleme cu smintina dulce.Nu stiu de ce cum ii adaug zahar se face lichida si cu cit o bat cu atit mai lichida e.Doar din Metro mi-a placut smintina.:-)  S-a primit un tort fiarte gustos.Pacat ca nu am nuci.L-am facut cu portocale.Pu prima data sotul a mincat fara sa comenteze.La urma a zis iata asta da tort.:-) Asa ca multumesc.

Poza mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 20 Jun 2015, 20:13

Ma bucur Allina! De obicei smantana slaba, cu putina grasime asa se face, nu se ingroasa, si eu cand ajung acasa, doar de la Metro cumpar, anume pt tort.

Inna.C
Inna.C 21 Jun 2015, 05:39

Lena, as vrea sa fac acest tort minunat doar ca nu am de unde cumpara smintina mai grasa ,maxim ar fi  14%  si nici gelatina n-as vrea sa folosesc.Imi spui te rog daca , din experienta ta ,amestec smintina de 14% cu frisca batuta bine s-ar primi ceva ?Merci mult pt raspuns si pt retetele minunate !

lena
Elena (lena) Inna.C 21 Jun 2015, 07:48

Ceva iese, incercati :)

MashaL
MashaL 21 Jul 2015, 16:08

Buna! Am facut si acest tort e foarte gustos e asa cum lai descris fraged si moale moale. Eu am avut o problema ca nu găsesc smintina in Italia si l-am facut iaurt dulce amestecat cu frișcă sa bătut bine si nici nu am pus gelatina doar ca puțin acrisor din cauza iaurtului dar in rest e fain data viitoare ii voi pune vișine in sucul lor si va fi mai gustos!

Poza mea pentru rețetă:
MashaL
MashaL 21 Jul 2015, 16:12

Inca o poza :) multumesc pu rețeta!!!

Poza mea pentru rețetă:
valy blonda
valy blonda 29 Mar 2016, 14:54

Bună, as vrea să fac tortul într-un bol mai mare, cam de 2 litri și trebuie să dublez cantitățile, dar nu știu cat praf de copt ar trebui. Îl dublez sau pun mai puțin. Ajută-mă te rog, mulțumesc

lena
Elena (lena) 29 Mar 2016, 15:13

Dublati si praful de copt.

valy blonda
valy blonda 30 Mar 2016, 21:01

Mulțumesc

valy blonda
valy blonda 31 Mar 2016, 13:00

Mi-a ieșit cam moale blatul în interior cu toate ca l-am ținut o ora, asa trebuia? Ce am greșit?

lena
Elena (lena) valy blonda 31 Mar 2016, 22:32

Pai a fost moale sau crud? Cred ca aveti cuptorul mai slab, sau nu l-ati incalzit bine.

vyorelya
vyorelya 11 Apr 2016, 11:05

acest tort simplu si delicios l-a mincat pina seara sotul altceva caci a zis el ca daca are tort alta mincare nui trebueste! 

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 11 Apr 2016, 20:23

Multumesc Mult Vyorelya pentru comentarii si poze, ma bucura foarte mult, sa aveti pofta mare cu toata familia!

Ela Moro
Ela Moro 06 Aug 2016, 13:37

vreau sa'l incerc si eu..dar am o intrebare.. pot sa pun in loc de gelatina intaritor de frisca?

eduardu
Eduardu (eduardu) 18 Apr 2017, 20:27

DEOSEBIT!Pe langa faptul ca e fost foarte bun si rapid de facut! Multumesc pt inca o reteta super!

Poza mea pentru rețetă:
Carp Cristina
Cristina Carp (Carp Cristina) 21 Sep 2017, 11:42

Doar ca in alta interpretare,a fost pentru copii,mai colorat! :)

Poza mea pentru rețetă:
MariusLudmilaPuscasu973
Marius Ludmila Puscasu (MariusLudmilaPuscasu973) 26 Feb 2019, 21:14

Sora mea a facut aceasta reteta cu mici modificari.a avut pandispan cu vanilie si unul cu cacao,a pus combinat.bucati de banana si miez de nuca printre bucatile de pandispan- o delicatesa,toata lumea a intrebat reteta,foarte foarte gustos.din pacate poza nu am

Nota mea pentru rețetă:
ella.elena
ella.elena 14 Sep 2019, 17:07

Am facut din nou tortul asta (eu am pus visine printre bucatile de blat). E genial si e simplu de facut, doar ca e bine de pregatit din timp pentru ca se face mai gustos in 2-3 zile de stat la frigider ;)

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
TatianaGutu427
Tatiana Gutu (TatianaGutu427) 30 Dec 2021, 22:56

Buna,Lena!

Spune-mi, te rog, de ce s-a lăsat in jos blatul imediat ce l-am scos din cuptor?

Am respectat intru totul cantitățile si totuși s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Am incercat si alta data si am avut aceeași problemă.

Mulțumesc mult!

lena
Elena (lena) Tatiana Gutu (TatianaGutu427) 31 Dec 2021, 11:26

Salut Tatiana!

Ar fi 2 explicatii posibile:

1. Calitatea de absorbtie a fainii este alta si trebuie sa mai adaugi inca putina in aluat, aproximativ 40-50g.

2. Te grabesti sa-l scoti din cuptor, daca trece testul scobitorii este gata.