Ruladă cu ciocolată (Buche de Noel) Rețetă VIDEO
Demult planificam să fac rețeta de ruladă cu ciocolată și acum înainte de Crăciun s-au aliniat perfect toate - timpul, inspirația și rețeta - mi-a ieșit o ruladă minunată, foarte ciocolatoasă și gustoasă. Am ales (și bine am făcut) un pandișpan simplu, crema de unt recomand să o păstrați - rulada se taie foarte frumos și este fermă la manevrare. Deși merge înlocuită cu Ganache de Ciocolată, eu totuși o las pe asta cu unt, mi se pare mai potrivită la această rețetă de ruladă. La fel și Siropul de Ciocolată, merge însiropată această ruladă cu ciocolată cu orice vă place, dar acesta mie mi se pare perfect și o face mai completă. Și bineînțeles este "Buche de Noel" forma specifică de montare și mai de efect, desertul preferat de Crăciun în Franța, dar dacă vreți să faceți o ruladă simplă de ciocolată omiteți pașii de montare specifici acestei forme.
Ca și la rețeta de ruladă simplă și rapidă, am folosit planșeta de silicon cu borduri de la Tupperware, este minunată și chiar v-o recomand cu mare încredere, îmi ies ruladele perfect în ea. La cât de frică îmi era să lucrez cu ele acum merg ca prin minune toate, și asta e abia începutul :) Pentru comenzi și alte informații găsiți lista cu distribuitorii Tupperware pe site-ul oficial.
Deoarece folosim Youtube (oferit de Google) pentru reteta video, avem nevoie de consimtamantul tau in categoriile
- Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv
- Selectarea reclamelor de bază
- Crearea unui profil de reclame personalizate
- Selectarea reclamelor personalizate
- Măsurarea performanței reclamelor
- Aplicarea cercetărilor de piață pentru a genera informații despre audiență
- Dezvoltarea și îmbunătățirea produselor
in
Centrul de preferinte pentru confidentialitate
Ingrediente
●
Praf de copt
0.5 lingurite
●
Cacao pudră
40 g
+4 linguri
●
Esență de vanilie
1 lingurita
●
Unt
220 g
să fie moale, la temperatura camerei
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Pregătim pandișpanul pentru ruladă:
Într-un bol mare bateți bine cele 4 ouă cu 120g de zahăr și esența de vanilie.
Nu trebuie separat albușurile de gălbenușuri, le bateți așa împreună până se fac o spumă albă frumoasă.
Pas 2
Apoi adăugați făina, praful de copt și 2 linguri de cacao.
Pas 3
Amestecați atent cu un tel până obțineți un aluat omogen, fără cocoloașe.
Pas 5
Turnați aluatul în tavă și îl distribuiți uniform cu o spatulă sau lingură.
Pas 6
Coaceți rulada la cuptor preîncălzit la 200 de grade timp de 10-15 minute.
Imediat când o scoateți presărați puțin zahăr pudră deasupra.
Pas 7
Și rulați strâns cu tot cu hârtie de copt sau planșeta de silicon, o lăsați așa rulată să se răcească complet.
Pas 8
Până rulada se răcește ne ocupăm de cremă și sirop de ciocolată.
Pentru cremă topiți 150g de ciocolată neagră, la microunde sau pe bain-marie, cum puteți. Lăsați să se răcorească bine, cam 15-20 de minute.
Pas 9
Facem Siropul de Ciocolată:
Într-un bol amestecați 90g de zahăr cu 40g de cacao, adăugați 125ml apă fierbinte clocotită și amestecați bine, să nu fie cocoloașe.
Pas 10
Pregătim crema de unt cu ciocolată:
Într-un bol bateți bine 200g de unt moale cu zahărul pudră.
Pas 11
Apoi adăugați ciocolata topită și răcorită de la pasul 8, mai puneți și 2 linguri de cacao.
Pas 12
Mixați bine până compoziția este omogenă.
Pas 13
Montăm rulada:
Acum când pandișpanul, siropul și crema sunt gata ne apucăm de montat rulada.
În primul rând desfaceți rulada și scoateți hârtia sau siliconul.
Pas 14
Insiropați (cu sirop de ciocolată) bine blatul cu ajutorul unei pensule.
Pas 15
Puneți și crema, o nivelați uniform pe toată suprafața.
Pas 16
Rulați strâns, o puneți pentru 15-20 de minute la frigider, așa va fi secțiunea mai bine tăiată și mai curată.
Pas 17
Taiați cam 1 cm din marginea ruladei, îl dați la o parte, nu-l vom folosi deci puteți să-l dați la degustare la cei care nu au răbdare :)
Pas 18
Apoi tăiați o bucată mai mare, cam de 4-5 cm, aceasta va fi o latură de "creangă" să avem un buștean adevărat, dacă e "Buche de Noel" :)
Puteți omite pașii cu latura și tăiatul ruladei dacă faceți una simplă, nu neapărat în forma de buche de noel.
Pas 19
Și acum urmează câțiva pași mai specifici, să vă ușureze pe urmă munca de ștergere a farfuriei după ce ornați rulada cu glazură.
Deci, puneți rulada de bază, cea mare, pe un platou de servire.
Taiați 2 bucăți mari de hârtie de copt și le puneți pe margini, un pic mai sub ruladă.
Pas 20
Așa puneți și latura cealaltă de ruladă, vine și ea pe hârtia de copt așternută.
Pas 21
Într-un bol topiți 150g de ciocolată neagră și 20g de unt - puteți s-o lăsați să se mai răcească un pic, așa glazura se va îngroșa și glazura va avea un efect mai frumos de "scoarță".
Ungeți această glazură de ciocolată pe toată suprafața ruladei, și cea mică și cea mare.
Pas 22
Cam așa arată a mea, glazura a fost mai lichidă deși mi-am dorit o scoarță mai groasă nu aveam răbdare să se mai răcească puțin glazura în bol.
Pas 23
Cu furculița faceți dungi, ca o "scoarță" de copac.
Pas 24
Țineți atent cu o furculiță sau mâna rulada și scoateți cu cealaltă mână hârtia de copt de sub ea.
Pas 25
Așa avem rulada ornată și farfuria curată :)
O puneți la frigider pentru 8-10 ore să se pătrundă bine.
Pas 26
Apoi savurați cu mare plăcere, este foarte gustoasă, ciocolatoasă și sățioasă.
Eu am însiropat-o cam puțin, data viitoare nu-mi va fi frică să pun sirop mai mult :)
Poftă Bună!
Cantitate:
1 kg
(1 ruladă mare)
Timp de preparare:
90 min
Dificultate:
mediu
Timp total de pregătire:
30 min
Data publicării:
Notă:
2 (1 voturi)