Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" Reteta VIDEO

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun"

Orice masa festiva da bine cu aperitive frumoase, dar mai mult, eu le prefer sa fie simple, rapide si interesante. Un aperitiv cu multe chitzibusuri va ia o gramada de timp si efort, dar oricum toata lumea asteapta felurile principale de baza si desertul. Mi-a placut mult ideea de montare la aceasta placinta aperitiv, umplutura am zis sa fie cu sunca si cascaval, dar o puteti adapta dupa gusturi(si dulce!) - lasati doar cascaval, inlocuiti cu alt sos, cu singura conditie sa nu fie straturi groase si greu de manevrat. Este simplu pentru ca, aluatul doar il decongelati si va apucati de treaba, nu aveti nimic de framantat!

La noi copii au avut discutii multe cine sa manance steaua, pacat ca nu merg puse doua...Si apropo, jos in pasi aveti si placinta decorata cu masline si rosii, este ceva mai mult contrast, mai colorata, depinde cum va place.

Ingrediente

Aluat foietaj
450 g
adica 1 pachet
Oua
1 buc
Cascaval
50 g
eu am luat direct parmesan ras, dar puteti folosi orice cascaval va place
Sunca
100 g
neaparat sa fie felii subtiri
Sos de rosii
2 linguri
orice sos preferat pentru pizza, sau chiar Ketchup
Rosii cherry medii
4 buc
si masline dupa preferinta

Pasi de urmat

Pas 1

Aluatul de foietaj il decongelati din timp, apoi puneti pe masa presarata cu faina si taiati in 2 bucati egale.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 1
Pas 2

Fiecare jumatate o intindeti putin cu facaletul, sa fie cam de dimensiunea tavii in care veti coace placinta.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 2
Pas 3

Acum luati prima foaie, ideal ar fi s-o puneti pe o hartie de copt(eu am uitat si am facut-o mai tarziu!).

In mijloc puneti sosul de rosii.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 3
Pas 4

Acum luati o pensula si va amintiti de orele de desen :)

Desenati atent conturul unui brad si intindeti uniform sosul de rosii in cadrul lui. In Video puteti vedea mai detaliat cum am realizat eu acest pas.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 4
Pas 5

Peste sosul de rosii presarati cascavalul ras, dar nu depasiti conturul de brad.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 5
Pas 6

Apoi faceti un fel de lego-brad cu felii de sunca.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 6
Pas 7

Acoperiti si cu a 2-a bucata de aluat, presati atent sa iasa mai in evidenta conturul bradului.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 7
Pas 8

Observati ca am mutat placinta pe hartie de copt, dar aveti grija s-o faceti de la inceput!

Acum taiati cu un cutit marginile in plus, exact pe marginile conturului.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 8
Pas 9

Pe axul bradului as recomanda sa puneti o banda de hartie(de copt aici) cam de 2cm latime - va arata mult mai uniform forma la final.

Si taiati ramurile cam de 1 cm latime si ele.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 9
Pas 10

Observati ca iese uniform sa le taiati daca va ghidati dupa banda de hartie.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 10
Pas 11

Acum le rasuciti atent, cam de 2-3 ori, si putin presati marginile pe hartie de copt.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 11
Pas 12

Cam asa arata la final placinta.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 12
Pas 13

Este frumos sa decupati si o steluta din resturile de aluat, o fixati in varf, bineinteles.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 13
Pas 14

Ungeti placinta cu ou batut si intzepati mijlocul cu o furculita - sa nu se umfle prea mult la copt foietajul.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 14
Pas 15

Mutati atent bradul in tava de cuptor - fiind pe hartie de copt este simplu doar sa trageti usor de ea.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 15
Pas 16

Decorati deasupra cu felii de rosii cherry si eventual rondele de masline.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 16
Pas 17

Puneti in cuptor preincalzit la 200 de grade si lasati cam 25-30 de minute, pana se rumeneste frumos.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 17
Pas 18

Aici vedeti si varianta cu masline, este ceva mai colorata.

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 18
Pas 19

Este foarte buna calda, dar si rece. Fiecare isi rupe cate o ramura de placinta, foarte comod si de servit.

Pofta Buna!

Placinta-Aperitiv "Brad de Craciun" - Pas 19

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 500 g
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 60 min
Data publicarii:

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

nusica
nusica 19 Dec 2017, 14:44

O idee buna si gustoasa!

Clarutza
Clarutza 19 Dec 2017, 15:01

O idee minunata pentru Craciun!Felicitari si multumesc pentru reteta!Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

Ina50
Ina50 19 Dec 2017, 15:29

Super! o idee de nota 10, gustoasa si usor de facut. Felicitari.

dir
dir 19 Dec 2017, 17:58

Este foarte frumoasă plăcinta! Ai presărat și susan pe cea cu măsline! Sărbători fericite tuturor! 

elena niculescu
elena n (elena niculescu) 20 Dec 2017, 09:37

Buna ziua,

Arata ff bine bradutul! As putea sa fac eu aluatul?ce reteta mi-ati recomanda?

Multumesc si "Sarbatori fericite"!!!

lena
Elena (lena) elena n (elena niculescu) 20 Dec 2017, 21:41

Da, sigur ca se poate, cred ca s-ar potrivi bine acesta- https://www.lalena.ro/reteta/1181/Placinta-cu-varza-rapida-2/

Poate nu e asa foietat dar destul de fraged si rapid.

Mari Nagy
Mari Nagy 20 Dec 2017, 11:29

Ce idee buna ! Arata foarte bine bradutul ! Si e asa de simplu cand ne arati cum se face pas cu pas ! Multumesc Lena ! Iti doresc SARBATORI FERICITE, alaturi de cei dragi !

Mona-LisaVieru525
Mona-Lisa Vieru (Mona-LisaVieru525) 20 Dec 2017, 14:34

Foarte frumos, si sigur delicios ! Multumesc pentru toate retetele de peste an, " Craciun fericit " si un An Nou cu bine !