Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto Reteta VIDEO

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto

Stiam teoretic despre aceasta friptura de vita la cuptor, am observat-o in multe retete italiene(Arrosto di Vitello zic ei) dar i-am descoperit efectiv gustul, aroma si textura dupa ce ne-a gatit-o cumnata mea(a trait multi ani in Italia si o facea deja din obisnuinta). Am ramas efectiv surprinsa - modul simplu de preparare, este aratoasa si foarte gustoasa. Reteta este adaptabila si puteti face la fel friptura de porc la cuptor, dar eu prefer s-o fac cu ceafa sau pulpa de vitel - iese foarte frageda si mai diversificam meniul nostru cu carne.

Am folosit in aceasta reteta de Arrosto vinul alb Sauvignon Blanc de la Crama Ceptura, incep acum o serie de retete in care le voi folosi in mai multe moduri interesante.

Voi explica in pasul 1 de unde cumpar carnea pe care o vedeti in poze, foarte buna si calitativa. Legarea carnii este optionala, puteti sa lasati bucata si asa simpla, intreaga, dar sa stiti ca aceasta legatura va tine bucata de carnea mai intreaga, nu se desface dupa copt. Atunci cand vreti s-o portionati la masa se vede diferenta, de obicei friptura care a fost legata isi tine bine forma, cea intreaga simpla se cam desface. Nu am avut timp sa va arat chiar eu cum se leaga exemplar, dar aveti aici pe un site italian pasii cu foto si video.

In principal legumele de baza aici sunt ceapa, telina(radacina sau tije), morcovi, ciuperci si usturoi. Din acestea as zice ca primele 2 sunt obligatorii, restul dupa gust si preferinte, eu fiind pe regim low-carb am ales s-o fac fara morcovi, de usturoi am uitat...

Ingrediente

Ceafa de vitel/porc
1500 g
orice bucata de carne peferati - ceafa, pulpa, muschi, etc.
Ceapa
1 buc
Telina
100 g
tije telina apio sau radacina
Ciuperci
5 buc
puteti inlocui cu 1 morcov, sau mai adaugati si cativa catei de usturoi
Vin alb demisec
150 ml
am folosit Sauvignon Blanc de la Crama Ceptura
Piper negru macinat
1 lingurita
si niste rozmarin daca aveti
Sare
2 lingurite
Ulei de masline
50 ml

Pasi de urmat

Pas 1

Cum v-am spus mai sus, eu folosesc de obicei ceafa de vitel(o gasesc ocazional si foarte buna la Kaufland, este deja legata si chiar recomand).

Puteti sa inlocuiti cu alta bucata de carne preferata, pentru pasii cu legarea vedeti link-ul din descrierea retetei.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 1
Pas 2

Asezonati carnea pe toate partile cu sare, piper, eventual rozmarin si alte mirodenii preferate.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 2
Pas 3

Pentru reteta folositi un vin bun alb demisec, eu am folosit un Sauvignon Blanc minunat de la Ceptura, l-am savurat si in friptura, si pe langa, si fara nimic :)

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 3
Pas 4

Legumele folosite de mine, dar vedeti mai sus si alte sugestii.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 4
Pas 5

Le tocati cubulete foarte mici posibil.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 5
Pas 6

Incingeti bine tigaia cu ulei si la foc iute rumeniti carnea pe tote partile.

Foarte important sa fie incinsa bine tigaia, carnea trebuie sa se rumeneasca repede si sa nu lase zeama.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 6
Pas 7

Lasati putin carnea rumenita la o parte, intr-o farfurie sau tava in care o vet pune la cuptor.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 7
Pas 8

In tigaie(aceeasi in care ati calit carnea) puneti repede toate legumele tocate, amestecati si caliti timp de 10 minute.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 8
Pas 9

Acum puneti carnea rumenita intr-o tava adanca de cuptor, pentru fripturi eu prefer tavile adanci de yena cu capac.

Peste carne adaugati legumele calite.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 9
Pas 10

Turnati vinul alb peste carne si legume.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 10
Pas 11

Acoperiti tava cu un capac sau folie de aluminiu si o puneti in cuptorul preincalzit la 160 de grade pentru 2 ore.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 11
Pas 12

Recomand la fiecare jumate de ora sa scoateti tava din cuptor, intoarceti carne pe o alta parte si stropiti cu zeama din tigaie.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 12
Pas 13

Ultima jumatate de ora o lasati fara capac, sa se rumeneasca frumos.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 13
Pas 14

Dupa cuptor ar fi bine s-o lasati cam 30-50 de minute in tava acoperita cu capac, sa se patrunda si odihneasca bine.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 14
Pas 15

Cu ajutorul unui foarfece scoateti atent atzele, daca a fost legata.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 15
Pas 16

Neaparat o taiati felii cu un un cutit ascutit bine, altfel aveti sanse s-o cam rupeti.

Feliile sa fie cam de 6-8 mm grosime.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 16
Pas 17

Neaparat le aranjati frumos pe un platou, impreuna cu legumele si sosul format in tava de cuptor.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 17
Pas 18

Aici varianta mai exemplara, sa vedeti si feliile dar si bucata intreaga.

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 18
Pas 19

Dar de obicei eu o tai pe toata felii, aranjez pe un platou mare, stropesc cu sos si pun printre felii legumele.

Este delicioasa, serviti cu orice garnitura va place.

Pofta Buna!

Friptura la cuptor in stil Italian, sau Arrosto  - Pas 19

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 2 kg
Timp de preparare: 180 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 30 min
Data publicarii:

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

DanielaLuchian812
Daniela Luchian (DanielaLuchian812) 23 Dec 2019, 14:24

Reteta e minunata.Am pregatit-o ceva timp in urma si a iesit perfect. Carnea iese foarte frageda si aromata. Acum ma gandesc sa o fac de sarbatori si intrebarea mea este daca se poate prepara cu o seara inainte, urmand ca atunci cand vin musafirii sa fie doar incalzita la cuptor. Multumesc mult!

lena
Elena (lena) Daniela Luchian (DanielaLuchian812) 23 Dec 2019, 20:42

Da, sigur se poate. 😉