Focaccia Grecească - Ladenia

Focaccia Grecească - Ladenia

E ceva în atmosfera de vacanță grecească ce te face să fii curios, să încerci tot mai multe combinații interesante din produsele și mirodeniile locale. Îmi mirosea această Ladenia înainte s-o fi preparat chiar, simțeam că va fi bună dar, a fost mult peste așteptări... Este efectiv periculoasă pentru că nu te poți opri, parcă mai vrei o bucățică, și încă una...

Rețeta este specifică insulelor Ciclade, mai ales insula Kimolos, deci cu siguranță nu veți găsi această pâinică Ladenia în orice brutărie grecească, recomand pur și simplu s-o faceți acasă și să aduceți aromele Greciei oriunde ați fi, chiar merită.

Ingrediente

Apă
1 pahar
pahar de 250-300ml, măsurați și făina cu el
Făină albă
3 pahare
   
Zahăr
2 lingurite
   
Sare
2 lingurite
   
Ulei de măsline extravirgin
120 ml
   
Drojdie uscată
2 lingurite
   
Ceapă roșie
2 buc
   
Roșii
3 buc
   
Oregano uscat
1 lingura
   
Piper negru măcinat
0.5 lingurite
   

Pași de urmat

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Pas 1

Într-un bol mic amestecați o cană de apă (la temperatura camerei sau caldă) cu 1 linguriță de zahăr și 2 lingurițe de drojdie uscată.

Lăsați 10 minute pe masă, până începe drojdia să facă spumă.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 1
Pas 2

Apoi turnați compoziția de drojdie într-un bol mai mare.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 2
Pas 3

Adăugați 1 linguriță de sare și 50ml ulei de măsline, amestecați bine.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 3
Pas 4

Puneți 2.5 căni de făină (ultima jumătate de cană o adăugați numai dacă aluatul va fi prea moale și lipicios).

Important - măsurați făina cu cana cu care ați turnat apa, adică aceeași dimensiune.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 4
Pas 5

Mai întâi amestecați totul cu o lingură.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 5
Pas 6

Apoi frământați cu mâinile până se adună bine aluatul într-o bilă.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 6
Pas 7

O mai frământați și pe masă câteva minute, până are textura uniformă și netedă.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 7
Pas 8

Puneți înapoi în bol, acoperiți cu un prosop și lăsați 1 oră să crească, ar trebui să se dubleze în volum.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 8
Pas 9

După acest timp așterneți cu hârtie de copt o tavă mare de cuptor, eu aici am avut una rotundă, de 40cm în diametru.

Ungeți hârtia cu puțin ulei de măsline.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 9
Pas 10

Aluatul odihnit și crescut îl mutați în tavă.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 10
Pas 11

Presați cu degetele și palmele până se întinde pe toată tava.

Acoperiți cu prosop și lăsați 20 minute să crească.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 11
Pas 12

În acest timp curățați 2 bucăți de ceapă, o spălați, inclusiv și 3 roșii mari.

Le tăiați fideluță mai groasa și puneți într-un bol.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 12
Pas 13

Adăugați 1 linguriță de sare, 1 linguriță de zahăr, 1 lingură de oregano, jumătate linguriță piper negru măcinat și 50ml ulei de măsline.

Amestecați bine totul cu o lingură.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 13
Pas 14

Distribuiți uniform această compoziție de roșii cu ceapă peste aluatul crescut din tavă, 

Zeama pe care o lasă legumele în bol nu puneți.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 14
Pas 15

Coaceți Ladenia în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, pentru aproximativ 50-60 de minute, până se rumenește frumos și legumele se caramelizează deasupra.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 15
Pas 16

După cuptor lăsați să se răcească puțin, timp de 1 oră aproximativ.

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 16
Pas 17

Apoi porționați și savurați, este fragedă, moale și foarte gustoasă.

Poftă Bună!

Focaccia Grecească - Ladenia - Pas 17

Gătești acum? Deschide această rețetă în aplicația mobilă LaLena și urmeaz-o pas cu pas în modul de gătit, fără reclame.

Cantitate: 15 portii (o tavă mare de cuptor)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 90 min
Data publicării:

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Nici un comentariu până acum. Postează tu primul comentariu!