Castraveți în oțet Rețetă VIDEO
Din cauza unor mici probleme tehnice, azi nu am putut să pun o rețetă pe care am planificat-o mult - dar se rezolvă mâine-poimâine. Deocamdată am zis să pun această rețetă de castraveți în oțet (să o am și pentru anul viitor - vedeți că și eu mă folosesc de site, nu mai scriu demult rețetele în caiet, le am aici pe toate :)- mi se pare că sunt chiar reușiți, crocanți, acrișori - doar după mine pe viitor le mai pun încă puțin zahăr - îmi place să fie chestiile cu oțet mai dulci. Am insistat neapărat să fac așa castraveți pentru a pregăti la iarnă salata de boeuf, acum urmează să mai fac niște gogonele murate și poate niște gogoșari în oțet.
Vă aștept neapărat la comentarii sau pe forum cu rețetele voastre de castraveți în oțet (rețete verificate, apreciate și cu vechime), sunt sigură că le faceți și aș vrea pe viitor să mai încerc câteva variante.
În orice rețetă recomand să aveți grijă ce apă folosiți dar mai ales acest lucru e foarte important la rețetele de murături. Apa trebuie să fie curată, fără impurități și clor - acum am folosit cana Brita pentru a filtra apa, foarte comodă, încăpătoare și simplu de folosit. Toată gama de căni o găsiți pe site-ul pentrugatit.ro.
Așa, am uitat să menționez că am luat rețeta de pe site-ul bucătarasilor, am ochit-o de când apăruse.
Deoarece folosim Youtube (oferit de Google) pentru reteta video, avem nevoie de consimtamantul tau in categoriile
- Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv
- Selectarea reclamelor de bază
- Crearea unui profil de reclame personalizate
- Selectarea reclamelor personalizate
- Măsurarea performanței reclamelor
- Aplicarea cercetărilor de piață pentru a genera informații despre audiență
- Dezvoltarea și îmbunătățirea produselor
in
Centrul de preferinte pentru confidentialitate
Ingrediente
●
Usturoi
3 buc
aproximativ 3 căpățâni, cam câte 2-3 căței la borcan
- Mai puteți pune și câte 1-2 bucăți de ceapă sferturi.
●
Rădăcină de hrean
5 buc
●
Piper negru(boabe)
2 linguri
●
Muștar boabe
12 lingurite
câte 1 linguriță la fiecare borcan
●
Mărar întreg uscat
1 buc
adică 1-2 legături
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Castraveții și borcanele se spală. În fiecare borcan se pun câteva fire de mărar uscat. Perfect este să-l tăiați cu foarfeca în bucăți mai mici.
Pas 2
Apoi aranjați cât mai eficient castraveții, puneți usturoiul, scuturați bine să se așeze.
Pas 3
După ce ați completat borcanele cu castraveți, puneți hreanul - fiecare rădăcină o curățați și tăiați în 4-5 bucăți pe lung. La fiecare borcan puneți câte 2-3 bucăți de hrean din cele pregătite.
Pas 4
Umpleți bine borcanele, cât mai eficient - recomand castraveții mai mari să-i puneți la fund, cei mai mici îi lăsați pentru a completa spațiile mai mici rămase.
Pas 5
Deasupra puneți câte 1 linguriță de muștar boabe, 1 frunză de dafin și câteva boabe de piper negru.
Pas 7
Adăugați în apă oțetul, sarea și zahărul, amestecați bine și puneți saramura pe foc până începe să fiarbă bine.
Pas 8
Turnați saramura fierbinte peste castraveții din borcane.
Pas 9
Închideți strâns cu capace, aveți grijă borcanele să fie pline cu saramură.
Pas 10
Luăm o oală mare de 15 litri - recomand să alegeți una cât mai largă și nu foarte înaltă. Eu o țin doar pentru sterilizat turele cu borcane.
Dacă nu aveți o oală mare faceți 2-3 ture în una mai mică.
Așterneți neapărat la fund un prosop.
Pas 11
Puneți borcanele în ea, turnați apă ca să nu ajungă cam 2 cm până la capace și puneți pe foc.
Când începe să fiarbă faceți focul mai mic și lăsați 15 minute.
Pas 12
Veți observa că după acest timp castraveții își schimbă culoarea.
Acum închideți focul și lăsați borcanele în apă până se răcesc complet.
Pas 13
Pe urmă le scoateți din apă, verificați încă o dată să fie închise bine și depozitați în cămară.
Pas 14
Sunt perfecți, crocanți, dulci-acrișori, cam într-o lună puteți deja să-i deschideți și consumați.
Neapărat puneți borcanul la frigider înainte de servire, așa vor fi și mai crocanți și răcoritori.
Poftă Bună!
Cantitate:
11 buc
(12 borcane de 780 ml)
Timp de preparare:
30 min
Dificultate:
mediu
Timp total de pregătire:
60 min
Data publicării:
Notă:
5 (3 voturi)