Guacamole (Pate de avocado)

Guacamole (Pate de avocado)

Rețeta face parte din categoria rețetelor "banal de simplu și delicios, oare de ce nu l-am făcut până acum...?". Este un pate sau o salată, cum o vreți așa o numiți, absolut delicioasă și foarte simplu și repede de preparat. În plus este sănătoasă, crudă(raw), un gust plăcut de nuci de la avocado, puțină dulceață de la roșii, aromă de la usturoi și lămâie - deci, recomand cu încredere :)

Am servit-o cu pâine integrală de casă, a fost un deliciu.

Atenție la avocado - pt reușita rețetei este obligatoriu să fie avocado moale și copt (intră puțin degetul la o apăsare ușoară) - dacă îl luați din magazin mai tare lăsați-l vreo 2 zile la temperatura camerei și se coace.

Rețeta este preluată de la Ligia Pop.

Ingrediente

Avocado
1 buc
   
Roșii
1 buc
1 roșie mai mică sau jumătate din una mai mare
Lămâie
0.5 buc
veți folosi doar sucul - 2-3 linguri
Usturoi
1 buc
1 cățel de usturoi sau un vârf de linguriță de pudră de usturoi
Ulei de măsline
2 linguri
   
Sare
0.25 lingurite
puneți după gust

Pași de urmat

Pas 1

Avocado se taie de-a lungul în jumătate. Cu o lingură se scobește miezul și se pune într-o farfurie mai adâncă.

Guacamole (Pate de avocado) - Pas 1
Pas 2

Cu o furculiță pasați puțin pulpa de avocado - fiind moale și copt se face simplu și repede. Nu recomand s-o pasați cu blenderul, o face prea pastă și îi schimbă din gust - testat...

Guacamole (Pate de avocado) - Pas 2
Pas 3

Roșia se spală și se taie cubulețe mici, se adaugă la pasta de avocado.

Guacamole (Pate de avocado) - Pas 3
Pas 4

Urmează uleiul de măsline.

Guacamole (Pate de avocado) - Pas 4
Pas 5

Apoi zeama de lămâie - 3-4 linguri, usturoiul pisat (pudra de usturoi) și sarea după gust.

Lămâia este obligatorie - avocado nu se oxidează repede, dar oricum vă recomand să nu faceți cantitate mare de pate o dată - cel mai bun este proaspăt, deși nu se pierde mult din gust și a 2-a zi oricum este mai bun atunci, abia făcut.

Guacamole (Pate de avocado) - Pas 5
Pas 6

Se amestecă toată treaba asta, apoi se trece într-un bol de servit și se savurează cu orice vă place - pe felii de legume, pâine sau orice preferați.

Poftă Bună!

Guacamole (Pate de avocado) - Pas 6

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 300 g (3 porții)
Timp de preparare: 5 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 5 min
Data publicării:
Notă: 5 (7 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

bubulina
bubulina 16 May 2011, 22:14

Interesant! Voi incerca si eu...mai ales ca pana acum nu am gustat avocado

Karen
Karen 17 May 2011, 03:02

Reteta asta o fac atat pt noi cat si pt bebe (i-am dat-o de la 8 luni) si merita sa o incerce cine nu a gustat-o pana acum.Ca sa nu se oxideze salata se pastreaza samburele si se pune pe salata sau daca se foloseste jumatate de avocado,samburele ramane in jumatatea care o puteti folosi mai tarziu.Excelenta reteta! (e de origine  greceasca :) )

Nota mea pentru rețetă:
Karen
Karen 17 May 2011, 03:07

am scris din greseala ,,greceasca,, si e de origine mexicana.....nu are oricum importanta,dar am zis sa corectez daca tot m-am apucat sa scriu....

amalia80
amalia80 17 May 2011, 17:07

Pornind de la aceasta propunere poti face orice fel de salata doresti cu avocado. Noua de place cea in care mai adaugam si o conserva de ton, rondele masline si gata salata! Aaa, si scoatem usturoiul.

angy
angy 18 May 2011, 20:52

Poate cineva sa mi explice din ce cauza mi au iesit papanasii cocosi,desi i am prajit ,ulterior am descoperit k erau cruzi la mijloc.Am folosit acelesi cantitati de ingrediente.

lena
Elena (lena) 18 May 2011, 20:55

Angy, daca continui discutia la subiectul de pate de avocado voi sterge comentariile. IN plus nu voi raspunde la intrebare si indemn si pe altii - intrebarea nu tine de reteta respectiva - va rog sa respectati o regula cat de cat. IMi cer scuze, dar daca nu fac ceva in acest sens se pare ca devine o comoditate....

danielle
danielle 19 May 2011, 00:42

foarte bun avocado cu usturoi ! Pozitive vote.

danielle
danielle 19 May 2011, 00:52

Incercatzi cu ceapa (in loc de usturoi) taiata fin, un galbenush tare de ou fiert,si zeama de lamaie naturala (mai mult sau mai putzin dupa gustul fiecaruia), sare, piper toate amestecate ca o pasta si se serveshte pe crackers sau paine . Se servesthe imediat pentru ca se oxideaza repede. Eu consum in timpul iernii mult avocado datorita vitaminelor care contzine .

Violette
Violette 19 May 2011, 21:49

Buna serara,

Este grozava reteta! Eu o fac fara rosii si o servesc Obligatoriu cu paine proaspat prajita. Este delicioasa! Incercati si voi cu paine prajita! Eu voi incerca si varianta cu rosii!

Mery75
Mery75 25 May 2011, 22:11

super incantata, nu ma asteptam sa fie atat de buuuuuuuuuuuuun

Jana
Jana 10 Jul 2011, 20:51

buna,

m-am inregistrat de curand si as vrea sa stiu cum pot adauga aceasta receta la favorite?

Multumesc anticipat pentru raspuns. 

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) Jana 10 Jul 2011, 20:53

Jana, o adaugi ca si o alta pagina de Internet - altfel nu stiu, site-ul nu are functia de retete favorite.

O zi buna.

Monica Rojas
Monica Rojas 10 Sep 2011, 02:16

Draga Lena...din lipsa de inspiratie si satula ce sunt sa prepar aceleasi retete, marturisesc ca aproape zilnic intru la tine pe site . Sunt stabilita in Mexic, in Monterrey, mai exact si am sa ¨dezvalui¨ secretul Guacamole-ului.  Avocado se zdrobeste cu furculita si se subtiaza cu LAPTE. apoi se adauga rosii, ceapa si ardei (aici chile) taiati fin. se condimenteaza cu sare si cu piper (cine vrea). se serveste cu tostadas ----> tortilla coapta pana se usuca. In Romania se pot servi cu tortilla chips de la Chio. Adoooooor preparatul asta. De regula se serveste la tacos si in special la carne pe gratar. Pofta Buna!

lena
Elena (lena) 10 Sep 2011, 10:00

Multumesc mult Monica! Te mai astept pe site

AMV
Adriana (AMV) 09 Feb 2012, 19:17

Hmmm, delcios. Am facut dimineata si am ornat-o cu niste seminte de rodie. Nu am mai adugat si ulei, a iesit foarte bine si asa.

Poza mea pentru rețetă:
lilianamunteanu
Liliana Munteanu (lilianamunteanu) 12 Feb 2012, 22:42

O reteta sanatoasa, numai buna pentru micul dejun. Eu am adaugat si fulgi de drojdie.

Poza mea pentru rețetă:
adi72q
Adrian (adi72q) 18 Feb 2012, 20:02

Pentru prima data am mancat avocado acum 12 ani , dupa care m-am documentat in ceea ce priveste acest fruct si am aflat cat este de benefic pentru organism . imi permit sa adaug reteta pe care am degustat-o prima data : Acelasi avocado pisat cu furculita , amestecat cu o ceapa mica taiata cat de marunt se poate (in functie de indemanare) , zeama de lamaie care deja se stie ca este antioxidant  , sare, piper supa gust , frunze de patrunjel tocate si rosii cherry taiate in jumatati (cantitate variabila in funcite de preferintele fiecaruia, la un singur avocado e sunt suficiente 4 bucati,respectiv 8 jumatati). Incercati , nu cred ca va va displace ! :)

anca m.
anca m. 03 Dec 2012, 18:06

delicios, am facut acum reteta asta si imi place foarte mult  

Cami Geta
Cami Geta 20 Jan 2014, 13:27

Foarte buna ,am incercat-o si eu

Nota mea pentru rețetă:
mena29
Mihaela (mena29) 17 Mar 2014, 08:54

Am pregatit si aceasta reteta si fiica mea ma intreaba cand mai fac o noua portie.Am cumparat deja de vineri avocado insa a trebuit sa-l mai las putin sa se coaca bine.Tare mult ne-a placut,multumesc!

Poza mea pentru rețetă:
tiki
tiki 26 Mar 2014, 20:12

Buna. Am ramas f.surprinsa de acest gust demential, in comparatie cu aspectul, care sincer nu-mi prea place cum arata (la mine, la voi toate, e mai frumos si la Liliana e maro !!!!)..  Dar bun,bun de tot pateul.Am mancat cu paine prajita si a fost ok, dar cam putin dintr-un avocado. Voi face din 2 cat de curand. Multumesc de reteta. Pipici.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
tiki
tiki 26 Mar 2014, 20:15

Scuze de Pipici. Pupici. Lena,poate stergi.Hahahaha.

tiki
tiki 04 May 2014, 16:47

Buna. vad ca tot eu am postat ultima. Am mai facut aceasta salata si mai am inca un avocado, dar il fac peste cateva zile ca e suficient acesta pe moment. De data asta am facut si niste "cosulete"  din foietaj, in care am bagat salata.  Am ras si putin cascaval si am taiat o ceapa mica rosie. Nu prea le-am simtit. Hahahaha.Pupici

Poza mea pentru rețetă:
VAALY
VAALY 03 Aug 2014, 22:07

Tips: Dizolvati mai intai sarea in zeama de lamaie si pasati acolo avocado cu furculita.. Pus imediat in zeama de lamaie, avocado nu va oxida.  

Paula P
Paula P 23 Oct 2014, 17:54

Buna, de multa vreme fac reteta asta, insa in loc de rosii pun ardei gras rosu (imi place mai mult sa crantane-n dinti, in plus nu-mi mai bat capul ca rosiile sa nu fie zemoase ori sa le elimin semintele).

Elena Julieta
Elena Julieta 19 Jun 2015, 21:58

Nu imi place sa fiu carcotasa,insa reteta originala e cu lime,ceapa rosie si coriandru,neaparat!Eu am invatat-o de la o prietena mexicana,adica de la mama ei!!E absolut delicios!!!

lena
Elena (lena) 20 Jun 2015, 10:34

Multumesc Elena pentru varianta originala, bine de stiut

Eu incerc sa adaptez retetele la ce se gaseste aici pe loc, sunt bucuroasa sa gasesc un avocado bun, lime-ul il gasesc pe la magazinele mai mari, dar coriandru...una ca nu prea il gasesc, alta ca nu-i suport mirosul de carpa putrezita.. Am incercat sa-l pun si sa-l combin, da nu merge deloc :)

ligiadragut
ligia (ligiadragut) 01 May 2017, 14:23

eu o fac mereu dar in loc de usturoi ceapa si daca am coriadru verde escelente reteta mexicana

Nota mea pentru rețetă:
Maria Luminita
Luminita (Maria Luminita) 13 Oct 2017, 13:14

Delicios si sanatos pentru un mic dejun de post!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
ManuelaCaraba374
Manuela Caraba (ManuelaCaraba374) 25 Nov 2017, 14:54

Pur si simplu delicioasa!

ManuelaCaraba374
Manuela Caraba (ManuelaCaraba374) 25 Nov 2017, 14:57

Revin si cu o poza!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Liliana243
Liliana Zlotea (Liliana243) 10 Feb 2018, 14:54

N-am apucat sa fac poza, incercasem aceasta salata inainte de a o gasi aici. N-am pasat avocado, ci cubulete mici, la fel si rosiile. Amestecandu-le, avocado se striveste, la fel si rosiile si lasa un suc. Eu am adaugat o lingurita de smantana, piper. Desi nu arata f apetisanta, dupa ce au gustat, s-a papat imediat....