Prăjitură cu cireșe

Prăjitură cu cireșe

Am fost servită săptămâna trecută cu o prăjitură delicioasă de cireșe și bineînțeles am cerut rețeta :)

Uimirea mea a fost că sunt ingredientele foarte simple, prăjitura se face repede și este o delicatesă - pufoasă, ușoară, frumoasă - chiar v-o recomand cu încredere.

Doamna care mi-a dat rețeta (Nicușoara te pup, mai vreau rețete de prăjituri bune și rapide :) mi-a spus că este rețeta ei de bază și pt alte fructe, pt ruladă cu gem - și bineînțeles o are de la o altă doamnă la care a stat în gazdă de vreo 15 -20 de ani - vă dați seama câtă vechime are rețeta :)

Atenție! Ingredientele sunt pt o tavă mare de cuptor (de 4 arzătoare), dacă vreți mai puțin micșorați proporțional ingredientele.

Ingrediente

Ouă
10 buc
   
Zahăr
10 linguri
   
Apă
7 linguri
apa trebuie să fie fierbinte, clocotită
Făină albă calitate superioară
10 linguri
   
Cireșe
1 kg
   
Amidon alimentar
2 linguri
sau făină
Zahăr pudră
2 linguri
opțional, pt ornat

Pași de urmat

Pas 1

Cireșele se curăță de sâmburi și se taie jumătăți.

Prăjitură cu cireșe - Pas 1
Pas 2

Se separă în 2 boluri mari albușurile de gălbenușuri.

Prăjitură cu cireșe - Pas 2
Pas 3

Adăugați cele 10 linguri de zahăr la gălbenușuri și bateți bine cu mixerul până se fac spumă albă.

Prăjitură cu cireșe - Pas 3
Pas 4

Într-un bol mai mic vă pregătiți puțină apă clocotită fierbinte și o lingură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 4
Pas 5

Porniti din nou mixerul și pe parcurs ce se bat gălbenușurile adăugați una câte una 7 linguri de apă fierbinte - bateți bine după fiecare lingură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 5
Pas 6

Apoi separat bateți albușurile spumă - să treacă testul cu răsturnatul bolului - dacă stau bine, sunt gata.

Prăjitură cu cireșe - Pas 6
Pas 7

Adăugați albușurile la gălbenușuri și atent și încet amestecați cu mișcări de sus în jos compoziția.

Prăjitură cu cireșe - Pas 7
Pas 8

Apoi adăugați făina și la fel, foarte încet și atent amestecați tot aluatul - cu mișcări de sus în jos.

Și gata, asta-i tot aluatul pentru prăjitură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 8
Pas 9

La cireșe adăugați 2 linguri de amidon sau făină și amestecați - asta ca să nu lase sucul și culoarea în prăjitură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 9
Pas 10

Într-o tavă de cuptor așternută cu hârtie de copt (opțional o puteți unge hârtia cu puțin ulei sau unt), turnați aluatul, îl întindeți uniform pe toată suprafața.

Deasupra puneți cireșele pregătite anterior, distribuiți uniform peste tot.

Prăjitură cu cireșe - Pas 10
Pas 11

Coaceți prăjitura la foc mediu - 180-200 grade, timp de 20 de minute - apoi o mai puteți lăsa încă 5-10 minute la un foc mai mic 150-130 grade.

Aveți grijă că se face foarte repede.

Prăjitură cu cireșe - Pas 11
Pas 12

Apoi o scoateți, lăsați să se răcească, porționați și serviți ornata cu puțin zahăr pudra.

Foarte simplă și foarte bună, păcat să nu o încercați.

Poftă Bună!

Prăjitură cu cireșe - Pas 12

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (15-20 porții mici și ușoare)
Timp de preparare: 25 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min
Data publicării:
Notă: 5 (10 voturi)
Colecții: Prăjituri, Dulciuri

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 38

taziana
taziana 24 Jun 2022, 14:21

Foarte gustos și bun, mulțumesc mult!!!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Sin Elena
Sin Elena 13 Oct 2017, 07:24

Pentru concurs

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Pitpalac
Pitpalac 26 May 2017, 17:02

E foarte gustoasa! Si ca niciodată nu se simte gust de ou, eu am pus zahăr brun si cred ca de aceea nu a fost destul de dulce prăjitura, dar oricum e delicioasa, si pt ca nu este făina multă e ușoară la gust! Ms!

StefyRizzy
Stefana (StefyRizzy) 18 Jun 2014, 00:38

Inainte sa intre la cuptor :D Le-am dat pe cirese prin faina cum ai precizat si nu a dat gres.Multumesc ptr sfat!! :*

Poza mea pentru rețetă:
StefyRizzy
Stefana (StefyRizzy) 18 Jun 2014, 00:34

Buna fetelor!!Aveam pofta astazi de ceva nou,usor de facut si delicios;si bineinteles cu fructe.Avand cirese,mi-am zis ca trebuie sa incerc acest deliciu si asa am si facut.Am intrat pe google si am dat click pe primul link ce mi-a iesit.Si asa am ajuns pe lalena.ro de unde am gasit o adevarata si minunata reteta de prajitura cu cirese.E prima data cand fac asa ceva,si mi-a iesit minunat;am respectat orice pas si cel mai important,am pus multa rabdare si incredere ca va iesi perfect.Nu m-am inselat,mi-a iesit o prajitura extrem de pufoasa,ciresele au ramas la suprafata,nu mi s-a ars,a fost o zi superba si asta datorita tie Lena.Iti multumesc ca reusesti sa ne faci sa fim mai buni !!! Va pup si va imbratisez cu drag 

Poza mea pentru rețetă:
costi
costi 27 Apr 2014, 17:30

Am icercat si eu, cu visine! O sa va rog sa nu criticati, avand in vedere ca este facuta pentru sotia mea iubita cu ocazia faptului ca astazi este duminica

Oricum, noua ne-a placut (mai ales copiilor)!

Dar am cam avut emotii...

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 06 Nov 2013, 15:49

Am făcut prajitură, dar cu bucațele de pere în locul cireșelor! Foarte, foarte pufoasă și bună!

Poza mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 11 Jun 2013, 09:27

Aici va arat si cateva feliute! Amestecati cu mare rabdare albusurile batute spuma in spuma de galbenusuri cu zahar! Si apoi si faina, tot incet si cu rabdare!

Poza mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 11 Jun 2013, 09:25

Iata si prajitura mea super moale si pufoasa! Am facut din 6 oua si am potrivit si celelalte ingrediente (6 linguri de faina, 6 linguri de zahar, 4 linguri de apa, 600 g cirese). Tava a fost una ca cea din poza (cam 32*23 cm). Absolut delicioasa!

Poza mea pentru rețetă:
Cori
Cori 12 Jun 2012, 00:08

Mmmmm, ce bunatate!!! A fost bataie pe ea. Am facut-o plina de visine. DELICIOASA!

Poza mea pentru rețetă:
Arată toate comentariile